”Ucrainizarea” României
alte articole
În vara anului trecut scriam despre ”orbanizarea României". Susţineam că guvernul Ponta are multe în comun cu cel al lui Viktor Orban pentru că îşi subordonează toate instituţiile, îşi pune oamenii peste tot şi ne pregăteşte o dictatură parlamentară. Lovitura la adresa statului de drept de anul trecut păleşte acum însă în faţa noului asalt al USL împotriva democraţiei. Confruntarea este acum între cetăţeni şi stat ca în Ucraina iar penalii din Parlament şi cei pe care-i apără seamănă cu oligarhii ucraineni, care decid încotro merge ţara. Prin urmare asistăm la ”ucrainizarea” României.
În Ungaria, premierul Orban are tot o majoritate covârşitoare în Parlament ca şi USL în România şi crede că aceasta îi dă dreptul şi legitimitatea să facă orice. Mai nou vrea să reducă timpul de dezbateri parlamentare, care i se par prea lungi şi inutile, iar oamenii săi închid microfoanele vocilor critice din opoziţie care iau cuvântul de la tribună, sau îi ameninţă că vor fi daţi afară din sală.
Preşedintele Parlamentului Laszlo Kövér, mâna dreaptă a lui Orban, un fel de Zgonea, a anunţat că supermajoritatea intenţionează să ţină dezbaterile legate de legi mai curând în comisiile de specialitate decât în plen şi să se creeze o comisie legislativă, iar dezbaterile în plen să fie limitate ca timp pentru a ”reduce circul şi teatrul ieftin”. Mai mult, el consideră că şedinţele în plen ar trebui să aibă loc odată la trei săptămâni că doar au ce face parlamentarii în circumscripţie.
Nici România nu e departe de democraţia originală maghiară. Parlamentarii au elaborat la ceas de seară, în secret, amendamente la legea minelor şi la modificări la Codul Penal care să le scoată de sub incidenţa legii penale actele de corupţie săvârşite în exercitarea mandatului. Practic, gaşca penalilor din Parlament şi-a legiferat impunitatea, libertatea de a fura, de a abuza de funcţie şi s-a situat deasupra legii şi deasupra tuturor cetăţenilor. Proiectele de lege pline de ilegalităţi au fost ţinute secrete de presă şi chiar de parlamentari, care oricum le votau în plen fără să clipească.
Acestea sunt simptomele unui sistem mafiot şi ale unei tribalizări similare cazului ucrainean. La Kiev, Ianukovici a ales să sacrifice interesele ţării şi cetăţenilor prin luarea unei decizii netransparente pentru a-şi asigura lui şi apropiaţilor lui sprijinul Rusiei, realegerea în funcţie şi securitatea. În România, Ponta şi Antonescu, care acum se acuză de minciună şi se bălăcăresc în public, apără baronii locali, avizi de bani şi de putere şi cu dosare penale grele, pe corupţii deja arestaţi şi pe cei care se tem de puşcărie. Şi îi apără de justiţie, împotriva ANI şi a DNA, instituţiile anticorupţie care şi-au făcut treaba bine în aceşti ani.
Cei doi conducători ai USL şi armata lor de Yes-meni din Parlament au dat lovitura de graţie domniei legii (mult clamatul rule of law) şi au instaurat un regim al arbitrarului şi al fărădelegii. Este sistemul feudal-oligarhic care funcţionează în Ucraina. Viitorul ţării îl decid acolo oligarhii, cu interese diferite, unii atraşi de pieţele UE, ceilalţi de afacerile cu Moscova, între care Ianukovici trebuie să păstreze un echilibru pentru a-şi asigura supravieţuirea.
În România, baronii locali pun presiune pe Ponta şi Antonescu pentru bani, pentru imunitate şi alte interese, fără de care ameninţă că nu vor susţine campania electorală a acestora. Diferenţa între oligarhi şi baroni este că primii sunt mai bogaţi, în rest însă ei controlează populaţii captive şi taie şi spânzură în fiefurile lor.
În ambele cazuri poporul care protestează în stradă este dispreţuit, reprimat, încălcându-i-se chiar drepturile fundamentale de a se exprima, de a protesta. La Pungeşti jandarmii au bătut femei bătrâne, iar în Piaţa Victoriei s-au folosit gaze lacrimogene ca şi pe Euromaidanul din Kiev, unde forţele de ordine au reprimat violent protestele iniţiale. Prin urmare monopolul violenţei legitime a statului a fost folosit în mod nelegitim iar Parlamentul a devenit un cerc mafiot care a făcut un zid în jurul corupţilor. Populaţiile de a căror opţiuni nu se ţine cont trebuie să-şi recâştige libertatea şi să se elibereze de acest jug feudal.
Crin Antonescu şi Victor Ponta nu sunt interesaţi decât de supravieţuirea lor şi menţinerea puterii cu orice preţ, ca şi Ianukovici. Nu le pasă nici de criticile externe, nici de protestele interne, ci doar de ei înşişi.
Chiar dacă respingerea legii minelor din lipsă de cvorum a fost privită ca un rezultat al protestelor şi al ocupării sediilor partidelor la Cluj şi al Avocatului Poporului (încă o asemănare, păstrând proporţiile, cu blocarea primăriei şi a clădirilor publice de la Kiev!), ea rămâne consecinţa unui joc politic extrem de meschin şi pervers electoral al PNL. Marii lideri Crin şi Ponta nu sunt interesaţi decât de supravieţuirea lor şi menţinerea puterii cu orice preţ, ca şi Ianukovici. Nu le pasă nici de criticile externe, nici de protestele interne, ci doar de ei înşişi. Nu au valori, nu cred în nimic şi de aceea pot minţi şi sfida fără ezitări şi fără ruşine.
Ponta seamănă cu Ianukovici şi la tehnica de şantaj pe care o foloseşte în relaţiile externe. Preşedintele ucrainean a cerut UE să crească fondurile pentru Ucraina, căci altfel nu semnează şi a catalogat oferta Uniunii drept ”umilitoare” pentru Ucraina. A încercat deci să târguiască ca la piaţă viitorul ţării sale cu scopul de a se menţine la putere. Cu aceeaşi mentalitate, Ponta a recurs la şantaj faţă de ambasadele străine şi mai ales faţă de SUA. Le-a spus americanilor, cu alte cuvinte, să o lase moale cu statul de drept şi super-imunitatea, punând în balanţă apărarea intereselor Chevron. Premierul a făcut aluzie chiar la faptul – extrem de grav - că le-a apărat proprietatea, realitatea fiind aceea că a permis jandarmilor să bată oameni nevinovaţi la Pungeşti. Dacă nu le convine ce face USL cu statul de drept, Chevron poate să plece, a mai scrâşnit Ponta.
Ce să ne mai mire că mentalitatea lui Ponta seamănă cu cea a lui Ianukovici? Doar premierul declara recent că România trebuie să-şi restarteze relaţia cu Rusia şi-l primea cu plecăciuni până la pământ pe premierul Chinei. USL aruncă cu adevărat România către est, într-o zonă periculoasă, în care societatea este supusă unui asalt de abuzuri.
UE vorbea despre justiţia selectivă din Ucraina, dar cu ce este diferit cazul României, stat deja membru, în care parlamentari şi primari sunt scoşi din rândul funcţionarilor publici pentru ca să nu li se mai aplice legea?
În Ucraina avem verticala puterii şi lupta între oligarhi. În România avem USL, sistemul, famiglia care ne conduce de 20 de ani, diferite găşti corupte care-şi apără doar propriile interese şi strada care îi contestă. A venit momentul decisiv: protestatarii vor să înlăture sistemul, dacă tot suntem în plin feudalism oligarhic. În est bate tot mai puternic un vânt al schimbării. Până la urmă şi Ponta va trebui să aleagă în curând, ferm, ca şi Ianukovici, între est şi vest. Preşedintele ucrainean tocmai a semnat pactul cu Putin.