Retragerea lui Antonescu şi unificarea dreptei

După ce şi-a dat demisia din fruntea PNL, Crin Antonescu era într-o poziţie prea fragilă pentru a mai putea fi candidatul partidului la prezidenţiale. Chiar şi Klaus Johannis l-a lăsat în offside. După demisie a revenit spectaculos, urmând să devină şi preşedinte PNL şi candidat al dreptei unite la prezidenţiale.

Crin Antonescu şi-a justificat decizia de a nu mai candida pentru Cotroceni prin faptul că nu ar fi susţinut de întreg spectrul de dreapta pentru a fi candidatul unic care să-l înfrunte pe Victor Ponta la prezidenţiale. „Conştient că este întru totul urgent ca efortul de unificare a dreptei să facă paşi cât mai concreţi înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunţ intenţia de a nu candida la Preşedinţia României şi de a favoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârşitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie a unui candidat care să fie acceptat mai uşor de tot ceea ce înseamnă forţă politică de dreapta sau cel puţin cu această pretenţie, de tot ceea ce înseamnă presă de dreapta…”, a declarat deja fostul lider şi candidat.

Din acest mesaj rezultă că el s-a perceput ca un obstacol în calea unificării dreptei. A realizat că nu va fi acceptat şi susţinut ca şi candidat de cei cu care a fost la cuţite până mai ieri. Că lovitura de stat şi adversităţile vechi nu se uită atât de repede. Şi că întreaga alianţă pe repede înainte PDL-PNL este greu ”de vândut” publicului votant după o coabitare dulce cu PSD în cadrul USL. Sau pur şi simplu Antonescu a obosit de atacurile furibunde ale Antenelor şi ale televiziunii lui Ghiţă, care l-au luat la ţintă din toate poziţiile odată ce a schimbat taberele.

Oricare dintre aceste explicaţii are un sâmbure de adevăr. Este greu de crezut însă că Antonescu a fost dispus să renunţe la singurul lui vis din ultimii ani, de a ajunge la Cotroceni, din scopuri altruiste şi că a pus interesul partidului deasupra interesului propriu. Ce-i drept, după alianţa cu Ponta, liderul PNL a înţeles, în ultima clipă, că acesta şi PSD sunt duşmanul cel mai periculos, nu Băsescu, şi cel mai perfid, care încerca să-i momească pe liberali să revină ca anexă în USL. Şi a mai realizat că Victor Ponta nu poate fi oprit să ajungă la Cotroceni decât prin susţinerea de către toate formaţiunile de dreapta a unui candidat comun, care l-ar putea bate în turul 2.

Antonescu a crezut că dacă îşi dă demisia din fruntea partidului, asumându-şi scorul slab de la europarlamentare, va putea totuşi rămâne candidatul PNL, dar s-a înşelat punându-şi încrederea în Klaus Iohannis, aşa cum şi-a pus speranţe în cuvântul dat de Ponta cândva că el va fi candidatul USL pentru Cotroceni.

Aparent foarte afectat de rezultatele la europarlamentare, primarul Sibiului şi-a dat primul demisia ca să-şi asume răspunderea pentru eşec, în calitate de prim-vicepreşedinte foarte prezent pe afişele de campanie. Apoi însă a revenit în forţă anunţând că va candida la preşedinţia PNL. Iar acum diferiţi lideri ai partidului şi organizaţia de Sibiu din care face parte îi cer să candideze la preşedinţie. Prin urmare, Crin Antonescu a fost nevoit să iasă din cursă şi a demisionat, dar a fost lăsat în offside de Iohannis care avea propriile planuri legate de candidatură.

Antonescu a negat această rocadă de-a lungul timpului, susţinând neconvingător că Iohannis nu este interesat de preşedinţie. Ori acum vedem că primarul Sibiului era pregătit pentru un asemenea scenariu.

Klaus Iohannis este într-adevăr un candidat care ar putea fi acceptat şi de PDL şi de Forţa Civică şi de PMP, mai uşor decât Antonescu, ale cărui derapaje alături de Ponta sunt cunoscute oricui. Pentru PNL, el este singura soluţie, partidul neavând niciun alt lider bine plasat în sondaje şi cât de cât cu imagine bună care să preia preşedinţia PNL şi să candideze la prezidenţiale.

Antonescu a crezut că dacă îşi dă demisia din fruntea partidului, asumându-şi scorul slab de la europarlamentare, va putea totuşi rămâne candidatul PNL, dar s-a înşelat punându-şi încrederea în Klaus Iohannis, aşa cum şi-a pus speranţe în cuvântul dat de Ponta cândva că el va fi candidatul USL pentru Cotroceni.

În ceea ce priveşte PDL, Vasile Blaga a declarat recent că „nu există niciun motiv să renunţăm la domnul Predoiu, pentru că din punctul nostru de vedere, răspunde la aceste întrebări: să continue politica externă, parteneriatul cu SUA, parcursul euroatlantic, statul de drept, respectarea justiţiei, lupta anticorupţie”. Desigur este greu să renunţi după ce ai desemnat deja un candidat la prezidenţiale, dar PDL se amăgeşte că va avea de ales. Rezultatul prost de la europarlamentare ar fi justificat şi o demisie a lui Blaga de asumare a răspunderii, după modelul Antonescu. Dacă nu era Monica Macovei locomotivă pentru democrat-liberali, de pe locul 2, nici atât nu luau.

Oricum, PDL şi PNL sunt condamnate să se alieze, neavând altă şansă de a ţine piept PSD. PDL este în poziţia de partid cu un scor mai slab decât PNL şi nu în postura de a pune condiţii multe. Deja se discută despre o viitoare fuziune cu păstrarea numelui PNL. În plus, Cătălin Predoiu este un candidat lipsit de carismă şi notorietate care nu i-ar pune mari probleme lui Ponta.

Iohannis în schimb era dat de mai multă vreme în sondaje drept candidatul care l-ar bate pe Ponta în turul 2. Nu este de mirare că Victor Ponta deplânge acum retragerea fostului său prieten şi partener Antonescu. Crin Antonescu nu era Tăriceanu, varianta preferată de PSD pentru a conduce PNL, dar era preferabil ca adversar lui Iohannis, candidat al dreptei unificate. Mai mult, premierul a afirmat că preşedintele Băsescu este implicat în ”retragerea” lui Antonescu. Ponta, ca şi Dragnea şi Cătălin Ivan, au încercat să eticheteze viitorul candidat la prezidenţiale ca fiind omul lui Băsescu. Ori, PMP în prezent este exclusă din schema apropierii PDL-PNL şi pare să se gândească la propriul prezidenţiabil în persoana lui Cristian Diaconescu. Prin urmare, astfel de argumente nu stau în picioare.

Cert este că dreapta a mutat repede după ultimul eşec - o să avem o alianţă PNL-PDL şi cel mai probabil un candidat comun la prezidenţiale Klaus Iohannis. Acum este rândul stângii să mute. Baronii vor ca Ponta să-şi asume candidatura din partea PSD. Acesta nu este încântat de perspectiva de a intra într-o cursă pe care nu are garanţia că o va câştiga. De aceea Ponta ar putea să pregătească şi el o surpriză. Un alt (contra)candidat-surpriză la prezidenţiale – Mugur Isărescu, Sorin Oprescu sau mai nou Mircea Diaconu.

Revenind la demisia lui Antonescu, lăudată de Iohannis ca „un gest al unui mare om politic, un gest unic, în ultimii 24 de ani, făcut de un om politic cu o poziţie foarte puternică, foarte bine plasat, care a renunţat la toate acestea pentru a întări partidul”, aceasta pare mai degrabă un act forţat de cel care îl laudă şi-i mulţumeşte pentru că i-a predat partidul.

Antonescu n-a pus interesul partidului deasupra interesului său de a deveni preşedinte. Pur şi simplu a mizat totul pe o carte şi a pierdut. Întâi a fost vorba de Ponta, acum este Iohannis.