Regele Charles a cerut în mod special să întâlnească o persoană anume în timpul vizitei la Cotroceni: ”Vreau să-i strâng mâna”

Regele Charles si Klaus Iohannis (Administratia Prezidentiala)
Ana Ion
03.06.2023

Regele Charles al III-lea a avut o solicitare specială în timpul vizitei de vineri, 2 iunie, la Palatul Cotroceni, relatează Ziare.com.

Mai exact, în timpul vizitei, Regele Charles i-a cerut lui Iohannis să-i faciliteze o întâlnire cu directorul SRI, Eduard Hellvig, au declarat pentru Digi24.ro surse oficiale.

”Vreau să-l întâlnesc şi să-i strâng mâna”, a spus el.

În perioada cât s-a aflat în poziţia de prinţ, Charles a fost ”patronul spiritual” al serviciilor de informaţii britanice şi i-a mulţumit lui Hellvig pentru buna cooperare şi relaţiile dintre SRI şi serviciile britanice. Suveranul britanic i-a mulţumit directorului SRI şi pentru cooperarea în privinţa problemelor legate de războiul din Ucraina.

Reamintim că suveranul britanic a făcut vineri o vizită la Cotroceni unde a avut o convorbire tête-à-tête cu preşedintele Iohannis, şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor