Referendumul pentru familie. Dăncilă, prinsă cu "cioara vopsită" la Bruxelles
alte articole

În timp ce acasă liderii PSD se bat cu pumnii în piept cum susţin ei familia tradiţională, alta este retorica la care Puterea recurge la Bruxelles. Astfel, Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la întâlnirea cu europarlamentari din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, că PSD nu va face campanie pentru a înclina balanţa la referendumul vizând redefinirea familiei în Constituţie.
Informaţia a fost transmisă de europarlamentarul Cătălin Ivan, care a publicat, pe contul său de Facebook, o înregistrare video cu Dăncilă.
„Nu este îndreptată spre o anumită orientare sexuală. Sub nicio formă! Vom vedea ce va ieşi dacă vor veni la vot. Partidul Social Democrat nu va face campanie. Nu va face campanie... Este obligaţia tuturor să facă acţiuni în care să arate ce înseamnă acest referendum. Dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”, li s-a adresat Viorica Dăncilă colegilor săi europeni, în cea mai "pură" limbă română.
„Ca să vedeţi singuri, să nu vă mai zic eu, ce înseamnă dublul limbaj. Una zic la Bucureşti, alta la Bruxelles. Dragnea zice că PSD susţine referendumul, Dăncilă, din poziţia de al doilea om în partid, spune răspicat şi repetă de trei ori că PSD nu susţine acelaşi referendum.
Cât de ticălos să fii să încerci să foloseşti o temă atât de sensibilă şi importantă în interes personal şi nici măcar să nu ţi-o asumi până la capăt?”, a comentat Cătălin Ivan discursul Vioricăi Dăncilă.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.