Raluca Prună, despre “Deceniul Iohannis”: Am fost chemată la Cotroceni să mi se comunice numele procurorului general. Înainte de interviuri
Raluca Alexandra Prună a declarat, joi, într-o postare pe pagina sa de socializare, că, în perioada în care era şefă a Justiţiei, în primul mandat al lui Klaus Iohannis, tema justiţiei a fost “instrumentată politic la Cotroceni” şi, în cel mai bun caz, “tratată cu ignoranţă atunci când nu a servit mobilizării maselor sau a unor partide împotriva unor tehnocraţi”.
De asemenea, Prună a dezvăluit că, “în spatele cortinei au existat presiuni enorme, mesaje date la început prin proxy şi contactele din guvern care admit acum public că au fost convinşi de Dragnea să intre în guvernul tehnocrat”.
Mai exact, fosta ministră a afirmat că, în timp ce făcea turul ţării şi invita pe cei despre care considera că “pot şi vor să facă” să se înscrie pentru a ocupa funcţiile de vârf în Ministerul Public, a fost “chemată la Cotroceni să mi se comunice numele procurorului general, înainte de interviurile al căror calendar era public”.
Totodată, Prună a spus că nu a cedat presiunilor, a mers mai departe cu interviurile programate şi nu a făcut “propunerea decisă de Cotroceni”, adăugând că acest lucru a costat-o “adversitatea nedisimulată a Cotroceniului”.
În continuare, redăm o parte din postarea fostei şefe a Justiţiei:
Am de împărtăşit un singur lucru: că ce naşte din pisică, şoareci mănâncă. Explic. Am văzut ieri o parte din documentarul Recorder despre decada cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Numai o parte, pentru că am somatizat prea mult cele trăite în 2016, din care mi-am revenit foarte greu. Justiţia este, măcar în prima parte, firul roşu al poveştii. Justiţia este ceea ce a scos zeci de mii de oameni în stradă în ianuarie 2017, în august 2018, este ceea ce a adus lui Klaus Iohannis un al doilea mandat, a fost motiv de referendum (prost conceput, politicianist). Justiţia e azi marea absenţă în dezbaterea publică. Cică funcţionează bine şi nu trebuie deranjată. Fie.
Experienţa mea directă ca ministru al justiţiei în primul mandat al lui K Iohannis este că tema justiţiei a fost instrumentată politic la Cotroceni şi, în cel mai bun caz, tratată cu ignoranţă atunci când nu a servit mobilizării maselor sau a unor partide împotriva unor tehnocraţi. Cotroceniul credea în independenţa justiţiei numai cât să comunice frugal şi rar cu plebea. În spatele cortinei au existat presiuni enorme, mesaje date la început prin proxy şi contactele din guvern care admit acum public că au fost convinşi de Dragnea să intre în guvernul tehnocrat.
Nu e cazul de prea multe detalii acum - scriu numai că în timp ce făceam turul ţării şi invitam pe cei care cred că pot şi vor să facă să se înscrie pentru a ocupa funcţiile de vârf în Ministerul Public, am fost chemată la Cotroceni să mi se comunice numele procurorului general. Înainte de interviurile al căror calendar era public. Persoana în aşteptarea postului promis anunţa pe orice contracandidat să nu se înscrie în procedură pentru că totul e deja decis şi îi lipseşte numai decretul Preşedintelui.
Am făcut interviurile şi nu am făcut propunerea decisă de Cotroceni. Am jucat corect şi am mers la Preşedinte cu mandatul pe masă să explic de ce nu pot face propunerea pentru numirea deja anunţată în cercurile de cunoscători. Nu a fost uşor, dar am fost lăsată la limită să fac o propunere care mi s-a părut corectă şi care m-a costat adversitatea nedisimulată a Cotroceniului.
Detaliile împotrivirii mele şi ale modului în care s-a desfăşurat relaţia mea de ministru al justiţiei cu Cotroceniul în restul mandatului sunt şi acum traumatice. Mă întreb încă dacă nu era mai util pentru România să denunţ public în martie 2016 presiunea asupra ministrului justiţiei şi ipocrizia cu care la Cotroceni independenţa justiţiei era instrumentată politic, într-un mod care ar fi făcut PSD să fie invidios. E contrafactual. Am ales să rămân până sunt dată afară şi să fac după lege şi propria mea conştiinţă, am ales să stric apele. Nu stiu dacă a servit la ceva.
Nu se întâmplă adesea să fiu de acord cu Cristian Ghinea – recunosc mare parte din ceea ce spune în acest documentar, am trăit acelaşi scenariu, o piesă îndelung repetată pe care Cotroceniul sub Klaus Iohannis a jucat-o în tot anul 2016, cel puţin în materia independenţei justiţiei. Recunosc şi perplexitatea pe care eu însămi, foarte devreme în mandatul tehnocrat, am trăit-o imediat ce am înţeles că unii dintre noi suntem numai piese într-o piesă scrisă dinainte.
O piesă în care colcăiau actori cu reţele de networking transpartinice, investigaţi şi investigatori, uniţi aproape ombilical de o dragoste exclusiv vocală pentru România şi de colegii de apărare şi/sau securitate naţională, de teze de doctorate şi cumetrii moşite, de şantaje, de obscur. Documentarul îmi arată că nu mare lucru pare să se fi schimbat din 2016 – piesa se joacă în continuare. Cu actori vechi de care am obosit, cu unii noi mai amatori dar zeloşi, cu unii isterici, alţii mincinoşi care fură şi rolul altora şi îşi inventează rolul principal, dar cu autori la fel de obscuri şi adesea dincolo de orice control civic. Totul evident din dragoste pentru România
