Voluntarul userist decorat de Zelenski acuză România TV şi Realitatea de “linşaj mediatic”: Am fost făcut terorist, mercenar

Radu Hossu (Facebook)
Andrei Popescu
21.11.2024

Radu Hossu, useristul corespondent de război în Ucraina şi voluntar decorat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru eforturile sale de a sprijini rezistenţa eroică a poporului ucrainean, a declarat că Realitatea şi România TV au fost amendate de CNA pentru "linşajul mediatic" la care a fost supus, după ce posturile l-au acuzat că ar fi "terorist" sau "mercenar".

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Hossu a mai precizat că, pe lângă cele două posturi de televiziune, mai mult de 10 publicaţii online şi câteva persoane din spaţiul online s-au raliat "linşajului sau făceau parte din acest plan elaborat, acuzându-mă de falsuri demonstrabile cu privire la donaţii".

Mai mult, Hossu a afirmat că, pe lângă insulte şi diverse acuzaţii, a fost ameninţat, în mai multe rânduri, în mediul online, cu moartea şi cu violenţa fizică.

În continuare, redăm postarea lui Hossu:

După Realitatea TV şi România TV a fost amendată de CNA pentru linşajul mediatic la care am fost supus. România TV a primit o amendă mai mult simbolică de 5000 lei pentru emisiunea lui Victor Ciutacu pentru că nu mi-au fost respectate drepturile la imagine şi pentru că am fost acuzat de diferite fapte fără a se prezenta dovezi. Dacă la Realitatea am fost acuzat a fi "terorist", în aceeaşi seară la România TV eram acuzat a fi "mercenar".

Aceste două amenzi, cea împotriva Realităţii TV (emisiune Anca Alexandrescu) şi cea împotriva României TV (emisiune Victor Ciutacu, demonstrează ceea ce avertizam de mult timp: suntem într-un război hibrid pe teritoriul României. Rusia, prin intermediul unor posturi de televiziune cu audienţe relativ mari şi controlate de hoţi şi fugari (România TV este controlată de fugarul Sebastian Ghiţă, actualmente în Serbia aliată lui Putin, iar Realitatea TV este condusă de Măricel Păcuraru, condamnat penal, a cărui fată candidează la funcţia de Preşedinte al României cu discursuri pro-ruseşti), iar ce vor să câştige nu este teritoriu, ci mintea noastră.

Rusia desfăşoară un război pentru minţile noastre, iar acest linşaj sub care sunt supus este pentru a închide gura oamenilor care se evidenţiază cu mesaje care demonstrează minciunile Kremlinului, luptă pe acest teren informaţional cu maşina lor de manipulare şi care nu renunţă în această luptă. Acest mod de operare, încercarea discreditării mele, linşajul mediatic, intimidările şi ameninţările la adresa mea sunt coordonate, nu sunt făcute de câţiva pro-ruşi spălaţi pe creier. Dovada:

11 august 2024: Mi s-a transmis prin intermediul e-mailului Romanian Battlegroup "Getica" următoarele: "Scopul nostru este să vă transformăm într-un exemplu viu. "Radu Hossu" (sic!) nu va fi doar un nume, ci o lecţie dură pentru oricine ar încerca să repete aceleaşi greşeli, un avertisment."

4 septembrie 2024: România TV şi Realitatea TV declasau linşajul la nivel de televiziuni naţionale.

Acest linşaj, care s-a desfăşurat pe decursul mai multor săptămâni, a inclus (pe lângă cele două televiziuni), mai multe publicaţii cunoscute, cum ar fi Gândul şi altele mai puţin cunoscute, dar toate controlate de pro-ruşi ca Marius Tucă şi Cozmin Guşă (asociat în Realitatea TV) sau Mihai Belu - "jurnalistul" care a lansat primele acuzaţii false, cum că aş fi terorist.

Pe lângă 2 televiziuni, peste 10 publicaţii online, au mai fost şi câţiva indivizi din spaţiul online, care controlează mai multe conturi de Facebook, Instagram şi Tiktok, care s-au raliat linşajului sau făceau parte din acest plan elaborat, acuzându-mă de falsuri demonstrabile cu privire la donaţii. Am prezentat raportul donaţiilor primite şi cheltuite şi el este public şi transparent.

Jigniri la adresa familiei. Flavia a fost jignită ca fiind "c**va unui mercenar" este un exemplu. Copilul mi-a fost terfelit de aceşti ticăloşi înainte chiar să se nască, dar şi ulterior - "maimuţă", "pi*at uman", "ţi-o f**em de pe acum sau aşteptăm să mai crească", "c*cat de om". Da, da. Aţi citit bine ce aţi citit, nu vi s-au întors maţele fără motiv. Acestea sunt mesaje pe care le-am primit şi le primesc.

Am fost ameninţat cu moartea în mediul online, am fost ameninţat cu violenţa fizică, am fost evident agresat verbal în mediul online.

CNA, o instituţie oficială a Statului Român întăreşte a doua oară această teză, prin aceasta a doua amendă împotriva ticăloşilor (nu jignesc, constat) care m-au acuzat de falsuri în faţa a sute de mii de români. Este încă o victorie împotriva acestor manipulatori de joasă speţă şi încă o încurajare să continui să fac ceea ce fac, chiar dacă îmi este afectată viaţa profesională şi personală.

Pentru mediul online nu există vreo instituţie care să reglementeze acest spaţiu astfel încât să se ateste oficial că ceea ce se întâmplă pe mai multe planuri împotriva mea este concertat, planificat şi implementat cu un scop clar de a-mi închide gura. Nu este nevoie de o instituţie care să reglementeze mediul online. Este nevoie de oameni ca voi care să susţină în continuare mesajele corecte, lupta împotriva manipulării şi propagandei mincinoase. Este nevoie de oameni ca voi care să susţină jurnalişti independenţi ca Ramona Ursu, Carmen Dumitrescu Ovidiu Vanghele Recorder Vlad Stoicescu Buletin de Bucureşti Centrul de Investigaţii Media spotmedia.ro presshub pressone Emilia Şercan, Snoop.ro, Bianca Albu, RISE Project sau Valeriu Nicolae (şi alţii, pe care acum îi uit, nu foarte mulţi).

Mă întreba cineva din zona diplomatică internaţională (parteneri strategici, atât pot să spun) zilele trecute dua ce a văzut postarea mea de pe o altă reţea de socializare, cu privire la prima amendă dată de CNA: "cum şi dacă ţi-a fost afectată imaginea în ultimele luni, de când şi noi, prin monitorizările noastre, observăm o intensificare a atacurilor ţintite şi o creştere a volumului de informaţie falsă livrată?". I-am povestit în mai multe cuvinte şi amănunte ceea ce v-am spus şi vouă acum şi omul, cu experienţă de foarte mulţi ani în diplomaţie şi relaţii publice era pur si simplu şocat că în România lui 2024 se întâmplă aşa ceva.

Sunt o ţintă, nu sunt o victimă. Victimele sunt toţi aceia care sunt convinşi de narativele rusiei, cei care sunt convinşi că nu rusia este 100% vinovată de invadarea prin decizie suverană şi unilaterală, împotriva tuturor încălcărilor de drept internaţional, un stat vecin, paşnic şi care nu îşi dorea în niciun caz războiul. Victime sunt cei care sunt convinşi în fiecare zi că "un tătuc naţionalist" ne trebuie ca să ne scape de "desfrâul şi decadenţa din Europa şi America". Pentru a salva cât mai multe minţi, trebuie susţinută presa independentă, vocile curajoase, care se luptă cu corupţia, hoţia şi minciuna autohtone sau hrănite de la est.

Vă mulţumesc pentru susţinerea voastră din ultimele 1001 zile, de când sunt implicat activ în susţinerea ucrainenilor care luptă eroic pentru pământul lor şi de când sunt implicat activ şi în războiul informaţional împotriva manipulărilor mincinoase din partea rusiei. Vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine. Mă bucură că CNA mai demonstrează o dată că eu am avut dreptate şi că ticăloşii au minţit cu privire la mine şi m-au acuzat pe nedrept.

Simt loviturile, nu mă dau mare smeu. Le simt. Sunt doar un om. Mă dor loviturile astea, pentru că sunt nedrepte. Pentru că nici măcar în cartier, când te întâlneai cu "duşmanul", dacă era cu familia, nu jigneai şi nici nu săreai la bătaie. Mă dor mai ales cele care nu sunt la adresa mea. Dar vă pot spune nu am de gând să mă opresc. Iar unul dintre cele mai importante motive sunt încurajările şi susţinerea voastră. Vă mulţumesc! Eu continui!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor