Putin a ordonat Flotei Nordice să intre în stare de alertă pentru exerciţii militare în zona Arctică
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin, în ciuda faptului că nu a mai apărut în public din 5 martie, a ordonat Flotei Nordice din cadrul Forţelor Marine Ruse şi unităţilor de paraşutişti să intre în stare de alertă deplină ca parte a unor exerciţii militare neaşteptate în zona Arctică, a susţinut luni agenţia de ştiri RIA, citându-l pe ministrul rus al Apărării.
Ministrul rus al Apărării Serghei Shoigu, care monitorizează scumpa modernizare a forţelor armate ruse, a declarat că Rusia înfruntă noi ameninţări la adresa securităţii ei – lucru care o obligă să îşi dezvolte puterea şi capacităţile militare, susţine Reuters.
“Noile provocări şi ameninţări la adresa securităţii militare cer ca forţele armate să îşi dezvolte capacităţile de luptă. O atenţie specială ar trebui acordată formaţiunilor strategice din Nord”, l-a citat RIA pe Shoigu.
Datorită crizei din Ucraina, tensiunile dintre Rusia şi Occident au ajuns la cel mai dezastruos nivel al lor de la Războiul Rece încoace.
Occidentul şi Kievul acuză Rusia că furnizează arme şi soldaţi rebelilor separatişti pro-ruşi care se luptă în estul Ucrainei cu soldaţii guvernamentali. Moscova neagă acest lucru.
În plus, NATO a făcut noi acuzaţii săptămâna trecută, susţinând că Rusia înarmează separatiştii din estul Ucrainei, unde au fost ucişi peste 6.000 de oameni de la începerea conflictului în primăvara anului trecut.
Moscova şi-a extins ambiţiile în regiunea Arctică bogată în resurse, unde deţine o graniţă comună cu Norvegia, o membră a NATO. De asemenea, armata rusă doreşte să îşi dezvolte capacităţile sale în regiune.
La această inspecţie de verificare inopinată a stării de pregătire de luptă participă 38.000 de soldaţi, 41 de nave, 15 submarine, 110 avioane şi elicoptere, a indicat ministrul Şoigu, conform Agerpres.
Serviciul de presă al Districtului militar Sud a anunţat că o navă echipată cu rachete “Daghestan”, aparţinând flotei ruse din Marea Caspică, a părăsit luni portul şi a ieşit în larg pentru desfăşurarea unor exerciţii de tragere cu rachete. În cadrul acestor aplicaţii va fi implicată şi artileria, a adăugat serviciul de presă.
Şeful de la Kremlin nu a mai apărut în public din 5 martie, dând naştere unor numeroase speculaţii privind dispariţia sa subită. Internetul a fost inundat de o sumedenie de teorii, multe susţinând că liderul rus ar fi murit sau că ar fi grav bolnav.
Autorităţile ruse au încercat să reducă efectul provocat de răspândirea zvonurilor, declarând că Putin este bine şi în viaţă. În acelaşi timp, maşina de propagandă a Moscovei a depus mari eforturi pentru a devia atenţia publică de la speculaţiile care circulă pe Internet.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.