Protestele din Tailanda au degenerat – guvernul consideră starea de urgenţă
alte articole
Protestele din capitala tailandeză au luat o turnură şi mai tragică, duminică, în urma unui atac cu bombă ce a ucis o persoană şi a rănit alte 28.
Explozia, cauzată de o grenadă, a fost al doilea atac în numai trei zile. Numărul total al victimelor din acest interval este un deces şi 67 de răniţi. Conform martorilor, ţinta atacurilor a fost Suthep Thaugsuban, liderul protestărilor, ambele grenade fiind detonate în apropierea acestuia. Suthep nu a fost rănit de explozii.
Guvernul din Tailanda, condus de premierul Yingluck Shinawatra, împreună cu reprezentanţii armatei şi poliţiei au dezbătut declanşarea stării de urgenţă, însă nu s-a ajuns la nici un acord.
Starea de urgenţă ar da puteri sporite agenţiilor de securitate, precum reţinerea suspecţilor, cenzurarea mass-mediei, interzicerea adunărilor politice mai mari de cinci persoane cât şi interzicerea accesului în anumite părţi din teritoriu.
Protestele anti guvernamentale s-au amplificat încă de lunea trecută, când manifestanţii au hotărât să blocheze intersecţiile principale ale Bangkok-ului cât şi mai multe sedii ale ministerelor.
În ciuda violenţelor, liderul protestatarilor, parlamentarul Suthep Thaugsuban susţine că va continua bătălia pentru putere într-un mod ”paşnic, însă ei ne atacă violent în fiecare zi”.
Guvernul a evitat în majoritatea cazurilor confruntarea directă cu protestatarii în timp ce armata, actor principal al menţinerii stabilităţii, a rămas neutră. De la începutul protestelor, în luna noiembrie, peste 9 persoane au fost ucise şi alte 500 au fost rănite.
Gradul violenţelor a atins cote nemaivăzute încă din 2010, atunci când Suthep, din postul de prim ministru, a trimis trupele armate pentru a înăbuşi protestele susţinătorilor lui Thaksin Shinawatra, fratele actualului premier.
În prezent, Suthep este acuzat de crimele comise de armată în urma represiunii din 2010, când au fost ucise peste 90 de persoane cât şi pentru rebeliunea ce a condus la ultimele proteste.
Protestatarii o acuză pe Yingluck, actualul premier al Tailandei, că este marioneta fratelui său, fostul premier Thaksin Shinawatra, fugit în Dubai în urma condamnărilor pentru corupţie.