Prezidenţiabilul Iohannis şi problema gazelor de şist

Invitat la Adevărul Live, Klaus Iohannis, prezidenţiabilul PNL-ului şi potenţial prezidenţiabil al Alianţei Creştin Liberale a abordat subiectul gazelor de şist, subiect intens mediatizat în contextul falsei paradigme a dependenţei energetică de ruşi versus exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale.

Abordând gazele de şist oarecum la pachet cu alt subiect sensibil, exploatările cu cianuri de la Roşia Montană pentru a căror interzicere zeci de mii de români au ieşit în stradă anul trecut, potenţialul prezidenţiabil ACL s-a declarat un adept al prevenţiei, atât în ceea ce priveşte Roşia Montană, pe care a declarat-o o "privatizare eşuată" cât şi în ceea ce priveşte gazele de şist.

Trebuie să explorăm, pentru a şti ce resurse avem şi să exploatăm când vom şti că nu este niciun risc pentru oameni şi mediu, a fost, pe scurt poziţia adoptată de Iohannis în privinţa gazelor de şist.

"Exploatarea gazelor de şist, până nu de mult, nu a fost rentabilă, tehnologia fiind prea scumpă, dar cum energia devine în lume din ce în ce mai scumpă, iată ca şi tehnologia gazelor de şist a ajuns deja în zona rentabilităţii. Explorarea e bine să fie făcută pentru că ştim ce resurse avem. În ce priveşte exploatarea însă, suntem în zona în care tehnologia nu este neapărat super verificată şi testată. Trebuie să explorăm să vedem ce avem şi să exploatăm când ştim că nu este niciun risc pentru oamenii de acolo şi mediu", a declarat Iohannis.

Afirmaţiile prezidenţiabilului au însă câteva puncte nevralgice. Tehnologia exploatării gazelor de şist nu este nici pe departe atât de rentabilă aşa cum pretind adepţii exploatărilor. Inclusiv în SUA, unde gradul de forare este mare, rata de exploatare a zăcămintelor de gaze de şist este, conform lui Robert Gatliff, specialist geolog consultat de BBC, de doar 5%, în timp ce în Polonia, în urma explorărilor, s-a constatat că doar una din 60 de sonde forate s-a dovedit productivă.

În ceea ce priveşte costurile efective ale sondelor acestea sunt extrem de greu de cuantificat însă, oricum s-ar pune problema, argumentul rentabilităţii pornind de la experienţa SUA, ţară ce a cunoscut un adevărat boom al acestui timp de exploatări, este fals. Tehnologia nu se poate standardiza şi cu atât mai mult exporta, fiecare sondă în sine trebuind adaptată stratului geologic unde este amplasată, tipului de şist, de zăcământ etc. Având în vedere diferenţele mari ale stratelor geologice din SUA şi Europa, se estimează că pe continentul european o sondă poate costa şi de patru ori mai scump decât una din Statele Unite.

Mai mult, în actualul context politic românesc, nu se poate vorbi de explorarea gazelor de şist, lăsând exploatarea pentru mai târziu, când tehnologia va evolua. Toate acordurile petroliere de concesiune încheiate de statul român cu firmele petroliere sunt pentru explorare-dezvoltare-exploatare a hidrocarburilor din subsol, în consecinţă, conform acordurilor în vigoare, aprobate prin Hotărâri de Guvern, companiile ce găsesc gaze de şist în subsol pot trece fără nicio problemă la exploatarea lor, fără să aştepte până când tehnologia va deveni sigură pentru mediu şi om.

Chiar şi presupunând că PNL ar putea anula acordurile de concesiune, aprobate prin Hotărâri de Guvern, acest lucru nu ar schimba situaţia. Indiferent cum, pentru a se verifica rentabilitatea unui sonde, explorarea presupune, în cea de a treia fază a sa, aplicarea fracturării hidraulice, cu alte cuvinte exact a tehnologiei pentru care activiştii de mediu contestă exploatarea gazelor de şist.

Fracturarea hidraulică, insuficient cercetată - punct unde Iohannis are dreptate - datorită faptului că giganţii energetici nu sunt deloc transparenţi cu tehnologiile lor, presupune injectarea de fluide în sol, la presiuni foarte mari. Fluidul de fracturare este îmbogăţit cu aditivi chimici ce au rolul de a reacţiona cu materia organică din şisturi.

Potrivit unor rapoarte ale Parlamentului European, bazate pe cercetări din SUA, fluidele de fracturare conţin în jur de 750 de substanţe chimice, multe dintre acestea toxice, altele de-a dreptul cancerigene. În timp, aceste fluide pot migra către suprafaţă poluând subsolul, pânza freatică şi aerul din jur. La efecte nocive ale migrării fluidului de fracturare se adaugă şi o creştere spectaculoasă a seismicităţii în zonele unde se fracturează pentru gaze şi petrol de şist.

Drept urmare, rentabilitatea şi costurile efective ale fracturării devin aspecte secundare mai ales când exploatarea gazelor de şist este o non-soluţie pentru o falsă problemă - dependenţa energetică de ruşi, statistica oficială a UE, Eurostat precizând că România produce mai mult gaz decât consumă. Din acest punct de vedere dacă Iohannis doreşte cu adevărat ca cetăţenii pe a căror vot contează să nu fie supuşi niciunui risc de dragul unei ipotetice independenţe energetice, va trebui să-şi reconsidere poziţia şi în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist.

În contextul în care în toamna acestui an, probabil înainte de alegerile prezidenţiale, în Parlament se va dezbate o nouă iniţiativă legislativă pentru interzicerea exploatării prin fracturare de mare volum şi instituirea unui mecanism de control Parlament-societate civilă pentru un cadru transparent asupra tehnologiilor de exploatare a resurselor neconvenţionale, Klaus Iohannis va avea ocazia, prin voturile parlamentarilor PNL, să-şi clarifice poziţia în ceea ce priveşte gazele de şist.