Premierul Bulgariei: "Marea Neagră ar trebui să fie declarată zonă demilitarizată"
alte articole
Marea Neagră ar trebui să fie o zonă demilitarizată, ceea ce ar încuraja dezvoltarea afacerilor, turismului şi industriei petrolului în regiune, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, în contextul în care România militează pentru o flota NATO la Marea Neagră.
"Toată viaţa mea am fost un luptător şi ştiu că nu există un conflict bun", a declarat Borisov, potrivit the Sofia Globe, preluat de Mediafax.
"Este întotdeauna rău (un conflict n.r.). Iar oameni, mult mai isteţi, mult mai înţelepţi, cu secole înainte mea, au spus că este mai bună o pace rea decât un război bun. Aş merge chiar la extreme în această privinţă. Marea Neagră ar trebui să fie declarată zonă demilitarizată. (...) O zonă fără forţe militare, fără submarine, fără nave, pentru că este o zonă în care ne aşteptăm să extragem gaze naturale, unde toate ţările au turism, şi unde este posibil un comerţ mai intens," a mai precizat oficialul bulgar.
Premierul bulgar a făcut aceste comentarii în cursul unei vizite la într-un sat bulgar, în timp ce la Varşovia se desfăşura summitul NATO.
La finele summitului din capitala Poloniei, preşedintele României a declarat că deşi aparent ar exista opinii diferite în privinţa iniţiativei României de creare a unei flote NATO în Marea Neagră, acest fapt nu trebuie să ne îngrijoreze, căci o decizie finală va fi luată la viitorul summit NATO, a explicat preşedintele Klaus Iohannis.
În comunicatul final al summitului se precizează că ”opţiunile pentru o prezenţă aeriană şi maritimă întărită a NATO vor fi evaluate”, însă nu se indica un termen anume.
În contextul în care Turcia se mai gândeşte dacă va participa la această flotă iar premierul bulgar se opune făţiş, premizele transpunerii în realitate a iniţiativei lui Iohannis nu sunt foarte încurajatoare.