Politolog: USR va fi obligat să îl susţină pe Nicuşor Dan / Şi PNL şi USR ştiau de intenţia lui / PSD ar trebui să aibă propriul candidat

Nicuşor Dan (YouTube Screenshot)
Loredana Diacu
17.12.2024

Candidatura lui Nicuşor Dan nu este o candidatură surprinzătoare, era o candidatură anunţată, iar contextul îi este foarte favorabil, crede politologul Cristian Pârvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din SNSPA.

"Este primul care şi-a anunţat candidatura şi îi obligă pe ceilalţi să se raporteze într-un fel la această candidatură, ceea ce o valorizează. Candidatura are valenţe pozitive şi negative care vin din însăşi statutul de independent.

Pentru că independent înseamnă în afara partidului şi el a insistat asupra acestui lucru, ceea ce poate fi un avantaj în campania electorală, dar independent înseamnă şi fără sprijinul partidelor în momentul în care ar ajunge preşedintele României. Şi sprijinul partidelor va fi foarte dificil. Dar, îmi pot imagina că Nicuşor Dan poate să se gândească la o reconstrucţie politică după ce câştigă alegerile prezidenţiale, plecând de la cei pe care îi are ideologic apropiaţi şi fideli - USR - şi construind din celelalte partide politice de aşa-zisă dreapta. Conservatori. Nicuşor Dan e un conservator, evident.

Iar direcţiile de campanie au fost cumpănite. Deci, prima direcţie este lupta împotriva corupţiei, aşa cum a dus-o în Bucureşti împotriva dezvoltatorilor imobiliari, a doua este direcţia pro-europeană a României. Deci, transmite un mesaj către USR şi ceilalţi care vor să îl urmeze şi să îl voteze. Celălalt era către Bucureşti.

Iar a treia, pentru rezolvarea diviziunilor din societatea românească, deci pentru alegătorii moderaţi care au votat cu extrema-dreaptă. S-a gândit în ce zonă se poziţionează. PSD e într-o situaţie complicată, USR-ul este într-o situaţie limită, iar PNL-ul nu ştie cum să răspundă. Vreau să vă spun însă că ştiau de această candidatură.

În orice caz, PNL ştia. Săptămâna trecută, un politician marcant al PNL îmi spunea că Nicuşor cere sprijin pentru o candidatură la prezidenţiale. Şi, mă rog, cel puţin cu Bolojan a discutat, dacă nu şi cu alţii penelişti. Useriştii spun că nu s-a întâmplat o astfel de discuţie, eu personal cred că a existat", a declarat Pârvulescu pentru Epoch Times.

Reamintim în context că surse politice au declarat pentru Epoch Times că Nicuşor Dan a discutat pe 7 sau 8 decembrie cu Cristian Seidler, fost şef de campanie al Elenei Lasconi, despre intenţia sa de a candida. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici. Cât despre faptul că acum liderii USR se plâng că n-au fost anunţaţi, Pârvulescu pune acest lucru pe seama faptului că useriştii se aşteptau ca Nicuşor Dan să negocieze cu ei înainte să anunţe oficial că va candida şi au fost surprinşi de faptul că acesta n-a procedat aşa: "Probabil că USR-ul se aştepta să existe o discuţie, o negociere şi a fost luat prin surprindere de acest lucru. Pentru că, ceea ce sugerează domnul Dan este că doamna Lasconi nu este o candidată potrivită. Fără să o spună", a declarat Pârvulescu.

Întrebat ce crede că va face USR-ul, care insistă pentru candidatura Elenei Lasconi, politologul a opinat că useriştii n-au alternativă şi vor trebui să renunţe la candidata lor în favoarea lui Dan.

"USR-ul este într-o situaţie delicată. Este o situaţie delicată şi, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să ia decizia de a-l sprijini pe Nicuşor. Nu au alternativă, în realitate, Nicuşor nu le-a dat marjă de manevră. Pentru că, în raport cu Lasconi, care sigur are cei 1,8 milioane de votanţi care au votat cu ea în primul tur, în raport cu Lasconi are un avantaj: poate să ia voturi din foarte multe părţi, inclusiv de la PSD. Ştiu că, la Bucureşti, l-au votat şi pesediştii. Ceea ce pentru Lasconi era mult mai dificil. Nimeni nu-l poate acuza pe Nicuşor că el este promotorul 'dictaturii LGBTQ'. Nu că doamna Lasconi ar fi fost, dar acuza i se potrivea prin prisma situaţiei familiale a domniei sale. Nicuşor se ştie că s-a retras din partid din cauza referendumului pentru familie. Şi, apropo, dacă PNL-ul îl va susţine pe Nicuşor Dan, PNL-ul are susţinere în mediul rural şi va putea să-i transmită mesajul în mediul rural.

Deci, USR-ul este într-o situaţie complicată, PNL-ul este într-o situaţie complicată, pentru că PNL-ul va trebui, de asemenea, să sprijine această candidatură. Iar PSD-ul, dacă nu va sprijini această candidatură, atunci va trebui să inventeze o candidatură echivalentă, cu un independent care să prindă în zona pesedistă.

Cât despre faptul că multe voci susţin că Nicuşor Dan nu are tracţiune în mediul rural şi în urbanul mic, Pârvulescu consideră că primarul Capitalei poate depăşi acest obstacol.

"Este o problemă, într-adevăr, dar imaginea aceasta conservator-moderată îl poate face să devină interesant pentru acea lume. Cred că nu au alternativă şi vor trebui să ia această decizie. Chiar dacă nu, toată lumea este încălzită în apă."

Întrebat cu cine s-ar putea confrunta un Nicuşor Dan sprijinit de PSD, PNL şi USR în turul 2, Pârvulescu a declarat că nu crede că îl vom vedea pe Georgescu în turul 2 şi nici pe o Diana Şoşoacă, având în vedere deciziile CCR.

El a mai opinat că PSD ar trebui să vină cu propriul candidat la prezidenţiale, pentru a nu avea o finală Nicuşor Dan - extrema dreaptă, ci una Nicuşor Dan - PSD.

"Eu cred că este o eroare să existe un singur candidat al coaliţiei pentru că i se oferă extremei drepte o platformă pe care poate construi. Eu cred că PSD şi PNL-USR pot, împreună, să ajungă în turul 2 şi să se confrunte pe o bază programatică cât se poate de serioasă în turul al 2-lea. Să nu repete greşelile din campania precedentă.

Altfel, niciun candidat nu va câştiga din primul tur, deci vom avea o problemă importantă dacă vom avea o extremă dreaptă în turul doi, care nu cred că va câştiga alegerile, dar va fi legitimată. Va avea o poziţie oficială.

Eu cred că PSD ar trebui să aducă propriul său candidat, pentru propriul său electorat. Eu nu văd cum ar putea PSD, care nu a putut să asigure electorat pentru doamna Lasconi, să asigure electorat pentru Nicuşor Dan".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor