„Pieta” de Michelangelo: Seninătate şi echilibru în faţa durerii

Ca şi alte forme ale culturii umane, artele frumoase sunt fundamentale pentru omenire, ele având rolul de a ghida anumite concepte în societatea umană şi de a influenţa astfel valorile estetice. Criteriul frumuseţii sau „estetic” este strâns legat de principiile moralei umane.

Confucius a spus odată: „Aspiră către Cale, aliniază-te cu virtutea, rămâi fidel bunătăţii şi scufundă-te în artă”.

Dacă artistul are o credinţă dreaptă în Divin şi moralitate, Divinitatea îl va înzestra cu inspiraţia creativităţii; astfel operele sale vor fi frumoase, pure şi benevolente, benefice atât pentru artist cât şi pentru societate.

Creaţia artistică este un proces de rafinare a elementelor mai profunde sau esenţiale ale obiectului de reprezentare. Cele trei elemente fundamentale ale creaţiei artistice: reprezentarea, creaţia şi comunicarea au fost minunat prezentate în „Pietà”, artistul transmiţând prin ea frumuseţea, bunăvoinţa, lumina şi acceptarea.

„Pietà” reprezintă o lucrare tehnică precisă şi excelentă de sculptură în marmură. Drapajul (mijlocul de expresie plastică a pliurilor veşmintelor) rochiei Mariei, compoziţia, expresia relaxată a lui Isus, expresiile personajelor, precum şi alte elemente conferă lucrării putere, frumuseţe şi seninătate în acelaşi timp. Aceasta este combinaţia idealurilor clasice renascentiste de frumuseţe.

Este o operă rotundă, ce poate fi văzută din toate unghiurile, dar punctul de observare preferat este cel din faţă. Sculptura o reprezintă pe Fecioara Maria, tânără, frumoasă şi a cărei ţinută se remarcă prin numeroase falduri, care îl ţine în braţe pe Hristos fără viaţă, şi care în mod intenţionat este reprezentat mai în vârstă decât mama sa, într-o compoziţie calmă, plină de sensibilitate şi care arată durerea unei mame. Tinereţea Mariei este o mostră de idealism renascentist: este reprezentarea idealului de frumuseţe şi tinereţe, o mamă veşnic tânără şi frumoasă.

Fecioara mereu tânără reprezintă şi un simbol al purităţii; însă o altă semnificaţie este legată de răscumpărarea păcatelor umanităţii în mâna Fecioarei ce oferă jertfa fiului ei în acest scop. Când Michelangelo a fost întrebat de ce a reprezentat-o pe Fecioară atât de tânără, a răspuns: „Oamenii care-l iubesc pe Dumnezeu nu îmbătrânesc niciodată. Maica trebuia să fie tânără, mai tânără decât Fiul, ca să se dovedească veşnic Fecioară; în timp ce Fiul, întrupat în natura noastră umană, ar trebui să apară ca orice alt om în rămăşiţele sale muritoare”.

Michelangelo a ilustrat influenţa filozofiei neoplatonice şi a esteticii clasice, ce îi face pe Fecioara Maria şi Isus să denote seninătate şi echilibru, precum şi o aparentă absenţă a suferinţei. În această sculptură, Maria nu este prada unui suflet suferind, nu devine o victimă şi nu-şi pune la îndoială credinţa. Dimpotrivă ea îşi „poartă” realitatea, îşi însoţeşte fiul şi contemplă misterul de neînţeles al martiriului. Sigur, Fecioara Maria este personajul principal al compoziţiei, întrucât corpul firav al lui Isus atrage atenţia asupra ei. Trupul ei, aspectul fizic, este la rândul său o imagine a stării sufletului ei care rămâne drept.

„Fecioara Maria este un simbol al purităţii, al întrupării înalte şi al lucrurilor sacre, aşa că va putea cu siguranţă să păstreze un chip tânăr şi frumos pentru totdeauna. Tinereţea ei eternă şi imaginea nobilă simbolizează idealul omenirii de a urmări lucruri frumoase”, arăta Michelangelo.

SEMNIFICAŢIA SCULPTURII

Felul în care Michelangelo a reprezentat evlavia, semnifică faptul că armonia, echilibrul şi frumuseţea devin o metaforă pentru spiritualitatea creştină. Această spiritualitate este interpretată de sculptor dintr-o lectură filozofică tipică Renaşterii, care vede „stăpânirea de sine” ca pe un element al raţiunii şi ca un test al credinţei.

Chipul tânăr şi senin al Mariei devine un semn vizibil al realităţii interioare a personajului, căutând poate o paralelă cu ideea greco-romană conform căreia „o minte sănătoasă” se reflectă într-un corp sănătos. Astfel Maria nu este doar un model creştin, ci şi o întruchipare feminină a idealului umanist al Renaşterii.

Michelangelo susţinea cu tărie că tehnica sa avea o origine divină şi nu era rezultatul instruirii sale.

Obsesia lui pentru perfecţiune şi anatomie se reflectă în detaliile lucrării, unde se pot aprecia pliurile magnifice ale vestimentaţiei şi delicateţea anatomiei, care îl fac pe privitorul aflat în faţa sculpturii să aibă impresia că personajele sunt fiinţe reale. Tipul de marmură utilizat de artist a fost elementul esenţial al operei, altături de tehnica folosită pentru sculptură.

Arta ilustrată prin diferitele texturi create prin modelarea diferită a marmurei denotă meticulozitate şi acestea sunt deosebit de izbitoare în fiecare zonă a capodoperei: pliurile veşmântului din partea inferioară a lucrării au un volum mai mare, ceea ce conferă stabilitate; modul de reprezentare a pliurilor din partea superioară este comparativ mai neted şi mai lustruit decât partea inferioară, ceea ce permite luminii să alunece pe suprafaţa lucrării, creând mai multă delicateţe.

La o privire mai atentă observăm că artistul acordă o mare atenţie detaliilor anatomice, ce sunt împletite cu arta plasării luminii şi umbrelor, precum cele de pe faldurile Fecioarei, în care lumina este aproape făcută să alunece. Piesa capătă armonie, frumuseţe şi echilibru, lăsând durerea excesivă deoparte.

Genialitatea lui Michelangelo, reflectată în atenţia sa pentru „lumini şi umbre” precum şi pentru anatomia corpului uman, sunt imediat recunoscute de Vasari care spune despre capodeperă:

„Niciodată un sculptor sau un artist remarcabil nu ar trebui să creadă că ar putea să mai adauge vreodată o compoziţie mai bună sau o mai mare graţie, sau să o depăşească în fineţe, lustruire sau în sculptura delicată în marmură, pentru că în ea se rezumă toată valoarea şi puterea artei.

Printre frumuseţile găsite acolo, în afară de drapajele divine, se remarcă şi Hristos fără de viaţă. În reprezentarea frumuseţii membrelor şi a corpului, este un nud de neîntrecut, bine studiat din punct de vedere anatomic (cel al muşchilor, venelor, nervilor şi oaselor) şi, în plus, nu există o fiinţă fără de suflare care să pară mai fără de viaţă ca acesta. Expresia foarte dulce a feţei şi concordanţa în articulaţiile braţelor, picioarelor şi trunchiului precum şi reprezentarea venelor, provoacă uimire că mâna unui artist ar fi putut crea un lucru atât de admirabil într-un timp atât de scurt; pentru că este cu siguranţă un miracol ca un bloc de marmură, în principiu fără nicio formă, să poată fi adus vreodată la perfecţiunea pe care natura, cu efort, o conferă de obicei cărnii.”

Un artist ar trebui să dea dovadă de credinţă, inteligenţă şi perfecţiune artistică, modestie şi determinare. Toate acestea le putem regăsi în cele trei fraze rostite de Michelangelo referitor la Pietà:

1 „Adevărata operă de artă nu este decât o umbră a perfecţiunii divine.”

2 „Cum pot face o sculptură? Pur şi simplu scoţând din blocul de marmură tot ceea ce nu este necesar.”

3 „În fiecare bloc de marmură văd o statuie la fel de clar ca şi cum ar fi fost plasată în faţa mea, potrivită şi completată de atitudine şi acţiune. Trebuie doar să croiesc pereţii aspri care închid preţioasa apariţie pentru a o dezvălui altor ochi aşa cum o văd cu ai mei.”