REMBRANDT: Drumul unui geniu de la succes şi avere la faliment şi durere

Pe 15 iulie 2021 se împlinesc 415 ani de la naşterea pictorului şi gravorului olandez REMBRANDT (Harmenszoon van Rijn, 15 iul. 1606, Leiden – 4 oct. 1669, moare la 63 de ani la Amsterdam), maestru al tehnicii clar-obscurului.
„Rondul de noapte” (1642), lucrare cunoscută şi sub numele de „Căpitanul Frans care interzice miliţia lui Cocq” - ulei pe pânză, 359x438cm, gen: portret colectiv, autor: REMBRANDT. Rijksmuseum, Amsterdam.
„Rondul de noapte” (1642), lucrare cunoscută şi sub numele de „Căpitanul Frans care interzice miliţia lui Cocq” - ulei pe pânză, 359x438cm, gen: portret colectiv, autor: REMBRANDT. Rijksmuseum, Amsterdam. (wikipedia.org)

Rembrandt, supranumit maestrul luminii, este unul dintre cei mai mari artişti baroci ai picturii şi gravurii secolului al XVII-lea, un geniu universal. A trăit în perioada denumită adesea „epoca de aur olandeză”, în care cultura, ştiinţa, comerţul şi puterea politică au atins apogeul. Viaţa sa a fost însă marcată de un parcurs descendent - de la fericire şi succes în tinereţe, ca prestigios pictor de portrete, la tragedie şi ruină în ultimii săi ani.

În secolul al XVII-lea, mândrindu-se cu noua sa independenţă bazată pe comerţ, Olanda era o naţiune bogată şi prosperă în care burghezia calvinistă devine clientela artiştilor olandezi, investind în picturi pentru a-şi decora casele. Pictorii, în loc să lucreze la comandă, au început să producă „pentru piaţă”, ceea ce reflecta gustul dominant al epocii. Au fost cultivate tot felul de genuri (cu excepţia temelor religioase), portretele fiind cele preferate, cât şi teme din viaţa cotidiană, un stil realist şi simplu, dar toate având o mare preocupare pentru lumină.

Un cuplu priveste la pictura "Tanara fata aplecata la fereastra" (1645), lucrare a faimosului pictor olandez Rembrandt, expusa in cadrul unei expozitii cu titlul "Rembrandt. Cautarea unui geniu", la Galeriile Gemaelde, 03 August 2006 in Germania la Berlin.
Un cuplu priveste la pictura "Tanara fata aplecata la fereastra" (1645), lucrare a faimosului pictor olandez Rembrandt, expusa in cadrul unei expozitii cu titlul "Rembrandt. Cautarea unui geniu", la Galeriile Gemaelde, 03 August 2006 in Germania la Berlin. (OLIVER LANG / AFP / Getty Images)

Desenele şi picturile lui Rembrandt s-au bucurat de o mare popularitate în rândul artiştilor, iar timp de douăzeci de ani a devenit maestru pentru mai toţi pictorii olandezi. Printre marile realizări ale artistului se numără portretele sale magistrale, autoportretele şi ilustraţiile cu scene biblice. În autoportretele sale se observă privirea umilă şi sinceră a unui artist care şi-a desenat biografia. Din cauza empatiei cu care a descris condiţia umană, el a fost considerat „unul dintre cei mai mari profeţi ai civilizaţiei”. În cei 63 de ani de viaţă ne-a lăsat 600 de picturi, 300 de gravuri şi peste 1.400 de desene.

Rembrandt - autoportret.
Rembrandt - autoportret. (wikipedia.org)

VIAŢA ARTISTULUI

Născut la Leiden, fiu al unui morar bogat, şi al unei fiice de brutar - meserii pe atunci foarte profitabile - Rembrandt a primit educaţia de bază în limba latină şi a urmat universitatea din Leiden. Manifestând o mare dragoste pentru pictură, devine ucenic la un pictor cunoscut - Jacob Isaacsz van Swanenburg - cu care va studia între 1621- 1623. Urmează o scurtă ucenicie cu celebrul Pieter Lastman din Amsterdam, ca apoi să-şi deschidă propriul studio la Leiden în 1624. Din 1627 începe să predea cursuri de pictură, iar printre numeroşii săi studenţi s-a remarcat Gerrit Dou.

La sfârşitul anului 1631 se mută la Amsterdam, unde lucrează ca pictor profesionist cunoscând un mare succes. În 1634 se căsătoreşte cu Saskia o tânără dintr-o familie bună - tatăl avocat şi primar în Leeuwarden - devenind membru al burgheziei din Amsterdam, iar printre noii săi studenţi se numără Ferdinand Bol şi Govert Flinck.

Saskia van Uylenburgh, portret, Rembrandt. 1635.
Saskia van Uylenburgh, portret, Rembrandt. 1635. (wikipedia.org)

În 1635 cuplul se mută în noua sa casă situată într-un cartier elegant - Nieuwe Doelenstraat, iar în 1639 revine în Jodenbreestraat, în cartierul evreiesc înfloritor, dar mai scump. Datoria contractată pentru plata acestei case este de 13.000 de florini, la care se mai adaugă şi unele investiţii care nu prea au mers. Clădirea este în prezent sediul casei-muzeu Rembrandt.

Casa artistului din Amsterdam, astăzi Casa Muzeu Rembrandt.
Casa artistului din Amsterdam, astăzi Casa Muzeu Rembrandt. (wikipedia.org)

Prezenţa evreiască în cartier i-a oferit ocazia să găsească feţe şi figuri foarte potrivite pentru scenele Vechiului Testament. Cu trecerea timpului apar obstacole şi probleme triste. În 1635 moare, la numai două luni, fiul lor Rombertus, iar în 1638, moare fiica lor Cornelia de numai trei săptămâni. Urmează o altă fiică ce moare la vârsta de o lună în 1640. În 1641 li se naşte un fiu, Titus van Rijn, care va trăi până la maturitate (27 de ani). Un an mai târziu Saskia moare din cauza tuberculozei.

Desenele lui Rembrandt despre patul morţii soţiei sale sunt imagini profund mişcătoare. Are parte de două aventuri amoroase care-l marchează şi cheltuie întotdeauna peste posibilităţi, investind în artă. Începând din 1656 s-au luat o serie de măsuri în instanţă pentru a împiedica declararea falimentului său, iar artistul a fost nevoit să-şi vândă majoritatea picturilor şi o mare parte din colecţia de antichităţi. Totuşi banii nu au fost suficienţi şi a fost nevoie să-şi vândă şi casa şi tipografia, şi să se mute într-un apartament modest pe Rozengracht. Îşi petrece bătrâneţea izolat de societate şi în mizerie, cu comenzi sporadice; cu toate acestea, în această perioadă realizează cele mai bune lucrări. După moartea fiului său Titus - 7 septembrie 1668 - ce i-a lăsat o nepoată, Rembrandt moare un an mai târziu, pe 4 octombrie 1669, fiind îngropat lângă Saskia, Titus şi Hendrickje – fata ce se îngrijea de casă şi cu care a avut o fiică - la Westerkerk, o biserică protestantă din Amsterdam.

NUMELE ŞI SEMNĂTURA

Rembrandt este o modificare a ortografiei originale a numelui său, pe care pictorul o va introduce în semnătura sa în 1633. Prin 1625 şi-a semnat iniţial lucrările cu un simplu „R” sau cu monograma „RH” (de la Rembrant Harmenszoon: acesta este „fiul lui Harmen”), la care mai adăugă apoi un L, poate pentru Leiden, oraşul natal („RHL”, 1629). În 1632 şi-a adăugat „patronimul” (nume propriu ce desemnează strămoşii) la monograma menţionată, dar lucrările făcute în acel an au fost semnate cu numele său „Rembrant”. În 1633 a adăugat un „d” şi s-a ţinut de această ortografie pentru tot restul vieţii sale. În documentele oficiale şi în numărul mare de lucrări semnate care s-au păstrat până în prezent, pictorul apare numit cu ortografia originală „Rembrant”.

TEME, STIL ŞI TEHNICI

Astăzi lumea artei îşi aminteşte de Rembrandt, considerându-l ca fiind simbolul epocii de aur olandeze şi unul dintre cei mai importanţi pictori din cultura europeană. Dintre toate lucrările sale impresionante, cea intitulată „Rondul de noapte” (pictată între 1640-1642) poate fi considerată culmea carierei sale. La origine, acest titlu provine dintr-o interpretare greşită, deoarece pictura era întunecată din cauza oxidării lacului şi a murdăriei acumulate, astfel încât figurile erau de nedesluşit, părând o scenă de noapte. După restaurarea din 1947 s-a descoperit că scena nu se petrecea noaptea ci ziua.

Influenţat de Caravaggio, Rembrandt foloseşte sumbru şi clarobscur, creând contraste puternice între întuneric şi lumină. Această lumină scoate în evidenţă anumite personaje; lumina este principalul protagonist al acestui tablou, deoarece recreează o atmosferă magică de întuneric auriu, umbre învăluitoare şi lumini orbitoare. Dar Rembrandt este şi pictorul preocupat de surprinderea caracterului interior al omului, din acest motiv, ochii, atât de greu de surprins pentru un pictor, în picturile sale au un succes deosebit. Observăm o abilitate delicată de a crea texturi ale pielii şi ochilor cu o deosebită energie şi putere.

REALISM ŞI SPIRITUALITATE

Poziţia lui Rembrandt în istoria picturii occidentale, alături de genii precum Velazquez, Goya sau Tiţian, derivă atât din tehnica sa minunată, cât şi din prezentarea trăsăturilor de caracter şi a vieţii. Evoluţia tehnicii sale merge mână în mână cu interesul său pentru psihologie, lumea sentimentelor intime şi religiozitatea preciziei. La fel ca la Michelangelo sau Tiţian, opera sa devine mai profundă pe măsură ce avansează în vârstă, etapa culminantă fiind tocmai aceea a maturităţii, cu începere din 1649.

De fiecare dată când Rembrandt vrea să pătrundă în lumea sentimentelor umane, o face prin compoziţie, culoare, postura şi gesturile personajelor, studiul feţei şi limbajul mâinilor. În cele din urmă lumina unifică întregul.

Opera sa în baroc înseamnă contribuţii semnificative în autoevaluarea psihologică a portretului şi a autoportretului, deoarece este unul dintre artiştii care s-a privit cel mai mult. Aceasta exemplifică contribuţia sa în ceea ce priveşte analiza spaţiului şi timpului, precum şi a tot ceea ce derivă din concepţia spaţială şi picturală. Este un cunoscător al tehnicii, pentru că era un personaj care ştia să-şi citească timpul şi moştenirile lăsate de istorie.

Era conştient de trecerea timpului, pentru că îi plăcea să se înfăţişeze foarte mult, iar ceea ce seduce cel mai mult în munca sa este manevrarea texturilor şi a liniilor pe care le-a ţesut elegant. În portretele artistului ne găsim confruntaţi cu oameni reali; îi simţim căldura, nevoia de simpatie, precum şi singurătatea şi suferinţa. Pictorul de lumină aurie a exercitat o influenţă notabilă asupra pictorilor care au acordat supremaţie culorii, precum Goya, Delacroix şi impresioniştii.

OPERA ŞI GENURI DIVERSE

Opera sa acoperă cele mai diverse genuri: peisaje, naturi moarte, teme mitologice, scene religioase („Cina la Emmaus”, „Sacrificiul lui Isaac”) şi mai ales portrete, atât individuale („Saskia”, numeroase autoportrete), cât şi colective („Lecţia de anatomie a doctorului Tulp”, „Sindicatele drapelelor”), iar în ultimii ani, picturile sale cu temă biblică au avut tendinţa unei mai mari personalizări a figurilor şi emoţiilor individuale ca în „Iacob cel Bătrân” (1661).

"Lecţia de anatomie a dr. Tulp", Rembrandt
"Lecţia de anatomie a dr. Tulp", Rembrandt (wikipedia.org)

Un loc important în creaţia artistului l-au reprezentat gravurile, ce ocupă intervalul dintre anii 1626-1660, până în momentul în care dificultăţile financiare l-au făcut să-şi vândă atelierul de ştanţare. Subiectele tratate sunt cele din pictură. O treime din gravuri se referă la teme religioase, existând şi 46 de peisaje de format mic. Rembrandt deţinea o colecţie magnifică de gravuri ale altor artişti precum Mantegna Andrea, Hercules Pieterszoon Seghers, Giovanni Benedetto Castiglione, José Ribera, care au putut exercita o oarecare influenţă asupra operei sale grafice. Artistul a experimentat cu efecte de tipărire pe diferite tipuri de hârtie sau pe pergament, dar a ajuns la concluzia că doar tipăriturile pe hârtie japoneză sunt autentice.

COLECŢIONARI ROMÂNI

În biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi putem admira o colecţie de 85 de gravuri ale celebrului pictor Rembrandt Harmenszoon van Rijn, ce sunt incluse într-un catalog intitulat „Recueil de Quatre-Vingt-Cinq Estampes originales, Tetes, Paysages et differents Sujets, dessinees et graves par Rembrandt”.

Albumul a fost realizat de către Piere Francois Basan, un cunoscut gravor, anticar şi editor de stampe, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Gravurile se află la biblioteca din Galaţi din 1897, când au fost donate de Vasile Alexandrescu Urechia, cel care a fondat biblioteca în 1890. Catalogul a fost cumpărat de la o licitaţie publică în Franţa cu suma de 1.000 de franci de aur, o avere în acea epocă.

O altă colecţie de gravuri o găsim la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, ele fiind colecţionate de Gheorghe şi Matei Balş şi ulterior donate instituţiei culturale. Gravurile acoperă subiecte precum autoportretul, portretul, scene biblice şi nudul.

***

Călătoria în lumea lui Rembrandt s-a terminat prea repede, dar imaginile ne rămân întipărite în minte şi în suflet, căci el a fost un sensibil explorator al sufletului omenesc, maestru incontestabil al „Secolului de Aur” al artei olandeze, un geniu al culorii şi al clar-obscurului. A fost singurul pictor care şi-a imortalizat chipul în peste 80 de autoportrete, excelând în arta picturii, a gravurii şi a desenului. Lucrările sale sugerează o atenţie acută şi iubitoare faţă de lumea din jur şi o înţelegere înaltă a detaliilor semnificative, calitate ce a inspirat artiştii de mai târziu.