De ce nu râd personajele în tablouri

Mona Lisa, Artist Leonardo da Vinci
Mona Lisa, Artist Leonardo da Vinci (wikipedia.org)

Zâmbetul şi râsul sunt moduri de a exprima sentimente de fericire, bucurie sau satisfacţie, iar cel mai bun lucru este că putem râde cu toţii şi, într-o secundă, expresia feţei noastre s-a schimbat. Mulţi s-au întrebat de ce nu există mai multe zâmbete în picturile de artă. Se pare că a existat o convenţie nescrisă despre râs. Există, totuşi, unele argumente pentru a evita aceste râsuri excentrice.

Motivele pentru care râsul nu este exprimat

- Una dintre ipoteze este vanitatea subiecţilor. Zâmbetul nostru natural durează doar câteva secunde, după care devine forţat şi incomod. Cum ar fi să zâmbiţi sau să râdeţi zile întregi, în faţa unui pictor, menţinând un zâmbet sincer şi natural? Ar fi chiar imposibil.

- Cercetătorii au crezut la început că cei care au fost pictaţi nu doreau să-şi arate dinţii, deoarece aveau probleme dentare.

- Zâmbetul şi râsul în artă erau percepute ca fiind improprii. În secolul al XVII-lea, aristocraţia, care era patronul artei la acea vreme, considera râsul un lucru rezervat claselor inferioare, beţivilor şi actorilor de teatru. Adică, dacă râdeai, erai un ţăran ce nu putea să apară în tablouri. Portretul era reprezentarea completă a unei persoane: viaţa sa, statutul său sau victoriile sale... şi, prin urmare, nu putea fi redus la un zâmbet.

- Despre râsul sau zâmbetele în portrete: s-a ajuns la concluzia că acestea făceau parte din jocul bufonilor de la curte.

- Este greu de demonstrat că mulţi oameni de la începutul secolului al XX-lea puteau să creadă pur şi simplu că râsul îi face să pară idioţi.

Totuşi, râsul şi zâmbetele apar în pictură, dar foarte rar.

Artiştii, care au tratat zâmbetele într-un mod abil, au făcut-o pentru a păstra atenţia privitorului pentru o anumită parte din compoziţia dorită.

Pictorul renascentist Antonello da Messina a fost unul dintre puţinii artişti cunoscuţi care au îndrăznit în repetate rânduri să zâmbească în arta sa. Lucrarea sa "Portret de bărbat tânăr", din 1470, datează cu mult înainte de Mona Lisa (1503-1519) a lui Da Vinci, deşi aceasta din urmă a intrat în istorie cu zâmbetul discret şi enigmatic.

Artişti olandezi ca Jan Steen, Franz Hals sau Judith Leyster au pictat zâmbete largi datorită dorinţei de a surprinde viaţa de zi cu zi, în special cea a claselor populare.

Nu trebuie să uităm de râsul baroc pictat de Bartolomé Esteban Murillo. Tabloul se numeşte "Două femei la fereastră" din 1670: cele două ne privesc cu feţe zâmbitoare. Tânăra se sprijină pe pervaz, iar cea mai în vârstă îşi acoperă gura. Din acele umbre se pare că cele două figuri feminine ies din tablou şi ajung în spaţiul nostru real.

Mujeres en la ventana, Autor: Bartolomé Esteban Murillo; Datare: 1665-1675
Mujeres en la ventana, Autor: Bartolomé Esteban Murillo; Datare: 1665-1675 (wikipedi.org)

În sfârşit, cel mai faimos zâmbet în pictură din istoria artei este zâmbetul Mona-Lisei. O magie incredibilă, o faţă calmă şi zâmbitoare în acelaşi timp. Imposibil de repetat, nu există multe lucruri de genul acesta. Zâmbetul dispare atunci când se uită direct la el şi reapare când vederea este fixată pe alte părţi ale picturii. Jocul umbrelor întăreşte sentimentul de nedumerire produs de zâmbet. Este considerată o pictură cu mare magie care prezintă o bijuterie: zâmbetul. Ar fi bine dacă ar exista mai multe - zâmbete şi râsete – în pictură.

Când apare schimbarea

Totul se schimbă cu apariţia fotografiei, pe la mijlocul secolului al XIX- lea. Portretele nu mai erau executate în atât de mult timp. La mijlocul secolului al XX-lea, actorii de la Hollywood au apărut fericiţi şi zâmbitori în reviste şi ziare la nivel mondial. În secolul al XXI-lea este nevoie de mai puţin de zece secunde pentru a face un „selfie". Acum, cine nu zâmbeşte în portrete este considerat încruntat de către ceilalţi.

Pictura va continua să fie, cu sau fără zâmbet, acea stare în care persistă calmul şi în care liniştea momentului creativ va continua să se dezvolte. Ca să ne bucurăm de această artă, cel mai bine ar fi să mergem să vedem o expoziţie care încercă să zâmbească privitorului. Niciodată râsul sau zâmbetul nu vor dispărea cu adevărat.