Piaţa Matache, Levantul demolat

ONG-urile se bat cu primarul Oprescu pentru reconstrucţia Halei Matache şi acuză că demolările au fost făcute ilegal. Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, a calificat drept "un uriaş abuz" demolarea a 90 de clădiri şi evacuarea a circa 1.000 de oameni iar Mircea Toma, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul ActiveWatch, anunţă că va "internaţionaliza" abuzurile lui Oprescu care a ordonat demolările, şi că "MCV-ul va fi înştiinţat" despre modul în care se comportă "anumiţi primari".

"Anumitul" primar Oprescu vrea să lărgească şoseaua Buzeşti, parte a viitoarei magistrale Buzesti-Berzei-Uranus, unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Primăria Capitalei. Drumul va face legătura între Piaţa Victoriei şi Gara Progresul şi va prelua o parte din traficul congestionat de pe Victoriei şi Magheru, fiind o rută alternativă pentru persoanele care doresc să ajungă din nordul Capitalei la ieşirea din Bucureşti spre Giurgiu.

ONG-urile, adică Nicuşor Dan şi Mircea Toma, îi cer lui Oprescu să pună la loc clădirile pe care le-au demolat şi îl acuză că a încălcat decizia Curţii de Apel din Cluj, care Curte din Cluj a decis să suspende lucrările de pe Berzei-Buzeşti, anulând o deciziei a Consiliului General Bucureşti.

Soarta magistralei a fost judecată de magistraţii din Cluj fiindcă acolo este înregistrat unul dintre ONG-urile care se opun demolării, iar la proces societatea civilă a fost reprezentată de Nicuşor Daniel Dan.

Piaţa Matache era un exemplu de cadavru viu, o ilustrare vie a ceea ce a făcut comunismul dintr-un oraş cândva superb.

Clădirile au fost expropriate acum zeci de ani şi, după ce i-a alungat pe proprietari, duşmani ai naţiunii doar fiindcă erau înstăriţi, comuniştii au umplut frumoasele vile cu rrom.

Casele, cândva bijuterii arhitectonice, mândrie a foştilor industriaşi, târgoveţi, burghezi, boiernaşi mai mult sau mai puţin chivernisiţi, au ajuns demne de milă, dărăpănate, coşcovite, cu ziduri crăpate de neîngrijire şi uitare, cu cercevele smulse, totul mirosind a păragină şi a gunoi. Îmi amintesc că trecând prin faţa unei case din zonă, cândva superbe, astăzi o ruină, am văzut cu tristeţe un oţetar crescând falnic într-o încăpere de la primul etaj. Prin geamurile lipsă, se vedeau mormane de gunoi.

Pe toate străzile din zona Matache se puteau observa rromi, mulţi bând bere în stradă şi mâncând seminţe, înconjuraţi de liote de copii semigoi.

Pentru amatorii de pitoresc promiscuu, Matache era un fel de mic Levant, unde micii erau ieftini, berea la halbă - rece, maneaua "se dădea" tare şi printre tarabe umblau câinii vagabonzi.

Un loc eteroclit, unde vestigii din varii trecuturi se luptă pentru a mai supravieţui puţin. Vechi ateliere unde se fac rame de tablouri, ateliere de sculptură şi pictură igrasioase, cu WC- în curţile presărate de busturi de Emineşti, monumente funerare şi statui de îngeri ciobiţi. Tarabe, cârciumi cu ciorbe de burtă, butice, intrelopi, lume bună într-un amestec haotic care pute a sărăcie, decadenţă şi bizar post-com.

În mijlocul lui, buldozerele primăriei şi şantierul şoselei ce urmează a se lărgi. Dacă putregaiul, incluziv cel moral, va fi înlocuit de lipsa de inimă a plasticului şi clădirilor de sticlă - rămâne de văzut.