Petrom a inaugurat o staţie OMV EuroTruck în Arad, investiţie de aproape 500.000 euro
Grupul Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze naturale din Europa de Sud-Est, a inaugurat o nouă staţie OMV EuroTruck în Arad, creată pentru companiile de transport, investiţia ridicându-se la aproape jumătate de milion de euro, a anunţat vineri compania.
Staţia din Arad este a 23-a staţie OMV EuroTruck în Europa şi a treia în România. Reţeaua va fi extinsă mai departe de-a lungul principalelor rute de transport din Europa Centrală. Extinderea reţelei va continua în acest an cu încă două staţii EuroTruck în România şi una în Ungaria.
"OMV EuroTruck oferă clienţilor noştrii un control transparent al costurilor, planificare a rutei şi managementul flotei online, cheltuieli administrative reduse şi o conducere optimizată a afacerii. Această staţie este parte din strategia noastră de a fi prezenţi pe principalele coridoare de transport, puncte de graniţă şi drumuri naţionale şi de a oferi transportatorilor cele mai bune servicii posibile pe rutele acestora", a declarat membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Marketing, Rainer Schlang.
Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operată sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea din România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing operează 546 staţii de distribuţie, dintre care 389 Petrom şi 157 OMV. Grupul deţine, de asemenea, o reţea internaţională de circa 250 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.
În anul 2010 cifra de afaceri a Grupului Petrom a fost de 4,421 miliarde euro, EBIT (Venituri Înainte de Dobânzi şi Taxe) a fost de 709 milioane euro. OMV, grupul energetic lider în Europa Centrală şi de Sud Est deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 13 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 16 ţări pe patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.