Partidul DREPT declanşează procedurile de revocare a Avocatului Poporului. O acuză pe Weber că oferă protecţie PSD şi lui Ciolacu

Renate Weber (Epoch Times România)
Loredana Diacu
22.11.2024

Partidul DREPT, formaţiune condusă de fostul europarlamentar USR Vlad Gheorghe, anunţă că declanşează procedurile de revocarea a Avocatului Poporului, Renate Weber, pentru protecţia oferită PSD şi lui Marcel Ciolacu.

"Renate Weber, în calitatea sa de Avocat al Poporului, a realizat în ultima perioadă o serie de activităţi contrare funcţiei pentru care aceasta a fost numită, deturnând scopul primordial pentru care această instituţie a fost înfiinţată, respectiv apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români", susţine Vlad Gheorghe.

"Aceasta a înţeles să efectueze demersuri care au dus la îngreunarea aplicării mai multor dispoziţii legale necesare pentru buna funcţionare a unor instituţii. A sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a mai multor dispoziţii din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, cu scopul de a proteja marii dezvoltatori, precum NORDIS, defavorizând cetăţenii. Astfel, documente oficiale precum planurile de urbanism sau autorizaţiile de construire trebuie, conform doamnei Weber, să fie protejate de eventuale contestaţii ale cetăţenilor. Deşi ar fi trebuit să apere persoanele fizice nedreptăţite, Doamna Weber a devenit doar un paravan pentru mafia imobiliară şi dezvoltatori precum NORDIS", arată DREPT în comunicatul remis Epoch Times.

Vlad Gheorghe mai ţine să transmită că Renate Weber nu s-a remarcat prin acţiuni pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, ci, dimpotrivă, a întreprins acţiuni de îngreunarea a aplicării dizpoziţiilor privitoare la pensiile militarilor români, deşi acestea fuseseră aprobate în Parlament.

"Renate Weber s-a dovedit în mod constant un pion al PSD şi al lui Marcel Ciolacu. Acesta este motivul pentru care solicit liderului PNL, Nicolae Ciucă, şi preşedintei USR, Elena Lasconi, să se alăture acestui demers, iar parlamentarii PNL şi USR să voteze demararea procedurii de revocare. Orice altă abordare reprezintă un acord tacit la deturnarea de către PSD a acestei instituţii esenţiale.

Revocarea doamnei Renate Weber este un prim test de funcţionare e viitoarei majorităţi de guvernare de centru dreapta, eliberată de orice colaborare cu PSD sau AUR", a declarat liderul DREPT Vlad Gheorghe.

Iniţiativa de demarare a procedurii de revocare a fost deja semnată de către parlamentarii DREPT şi a fost transmisă spre semnare grupurilor parlamentare PNL şi USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor