Funcţia care îndoaie spinări. Ce se întâmplă când un mare grangur din poliţie e prins conducând cu viteză mare?
Şeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, şi adjunctul său, comisarul Ciprian Neag, au fost interceptaţi de DNA chiar în biroul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în timp ce discutau despre muşamalizarea unei infracţiuni rutiere comise chiar de chestorul Rus.
Acesta a fost prins conducând cu 110 kilometri la oră pe un tronson cu limită de 50 de kilometri pe oră.
Interceptările DNA surprind strategii de a evita sancţiunile legale prin atribuirea faptei unui alt membru al familiei, manipularea documentelor şi intimidarea subordonaţilor implicaţi. Cei doi au convenit că este important ca poliţiştii subordonaţi să nu divulge informaţii, temându-se de eventualele consecinţe dacă situaţia ar deveni publică.
Interceptările mai dezvăluie cum şeful IPJ şi superiorii săi analizează diferite scenarii pentru a ascunde incidentul, inclusiv folosirea tehnicilor de evitare a sancţiunilor bazate pe lacunele tehnice ale sistemului de supraveghere. De asemenea, articolele reflectă o atitudine relaxată şi lipsa de remuşcări faţă de posibilele repercusiuni legale, ceea ce subliniază natura profundă a problemelor de corupţie din cadrul instituţiei.
Redăm interceptările citate de Aktual24:
RUS MIHAI: Bă… să vezi ce am lucrat, bagă-mi-aş p***. M-o luat radarul cu 110 azi-noapte. Bă, nu i-am văzut pe băieţi, în p*** mea.
NEAG CIPRIAN: Unde?
RUS MIHAI: Nu i-am văzut. Tăt linia aia de la Floreşti. Adică stăteau sub…
NEAG CIPRIAN: A… a, a… Ai noştri?
RUS MIHAI: Ai noştri. Biroul Rutier. Şi vin şi după mine cu girofaru băieţii.
NEAG CIPRIAN: Du-te, mă…
RUS MIHAI: Şi mă opresc… Bă, fără sirenă, fără nimic, era Loganul ăla tăt luminiţe… p***.
NEAG CIPRIAN: …[neinteligibil]…
RUS MIHAI: Mă opresc io la un moment dat. Bă, vine un agent la mine, un copil, las geamu' jos: „Bună seara, bună seara. Actele…”. Mă uit la el, îi zic cine-s, omu' se blochează. Şi zice: „Să ştiţi că această discuţie este filmată”.
NEAG CIPRIAN: Înregistrată…
RUS MIHAI: Şi io îi zic: „Bă, io nu te-am întrebat dacă-i înregistrată, te-am întrebat unde aţi stat”. Că zic: „Chiar nu v-am văzut. Adică, p*** mea…”, zic, „Îs obosit, nu mi-am dat seama ce viteză am, grăbit să ajung acasă…”. Îi dau actele, tăt, mere la maşină. Mă uit în oglindă, sar ăia doi din faţă… ca arşi… Vin la maşină…
NEAG CIPRIAN: „Domnule chestor…”
RUS MIHAI: „Şefu, nu vă coborâţi un pic jos din maşină?”
NEAG CIPRIAN: …[râde]…
RUS MIHAI: „Ce-i, mă?” „Şefu… cine-i? Un permis… vă trimitem înştiinţarea acasă că nu vi se vede faţa”.
NEAG CIPRIAN: Da, da, da…
RUS MIHAI: „Daţi-mi un permis.”
NEAG CIPRIAN: Corect…
RUS MIHAI: „Doamne…”, zice, „Cum să…”, zice, „De ştiam că sunteţi dumneavoastră, pornea dracu’ radarul ăla…”, zice, „Nu ne-am gândit că la patru dimineaţa vă prinde pe dumneavoastră radarul”. Zic: „Mă, băieţi, faceţi-vă treaba, aia e, ce p*** mea…”. Da' eleganţi copiii. Da' ăla primul pierdut total, în altă lume.
NEAG CIPRIAN: S-o blocat.
RUS MIHAI: Da. Ala n-o înţeles nimic. O luat actele, nici nu cred că o realizat.
NEAG CIPRIAN: L-o trimis ăştia doi… [neinteligibil]… doi.
RUS MIHAI: Da, da, da. Ştii? Să vadă cum. Şi când o văzut ăia buletinu’ şi s-o uitat… aşa o sărit… [neinteligibil]…
NEAG CIPRIAN: Ioi… când o văzut imaginile. Uai….
RUS MIHAI: Şi-amu mă gândesc că-l dau a lui tata, să-şi îi expirat. Că-l chem pe Mircea Rotar la mine, că m-o învăţat Cosmin. O zis şefu’: „Daţi-l a lui tata chit că-i expirat, că-i dă un avertisment să… că-i expirat, să-l schimbe, să… p*** mea şi…”
NEAG CIPRIAN: Ihi, ihi…
RUS MIHAI: Decât să-l daţi a lui Ramo şi a lui… că-i cea mai bună variantă.
NEAG CIPRIAN: Păi dacă-i… dacă-i… Cum să zic? Dacă-i soţie, îi de bănuit, da’ aşa, dacă-i tata… îi ok.
RUS MIHAI: I-am dat maşina, în p*** mea, s-o dus tata cu ea, cu 110, dacă-i bolund şi mere tare.
NEAG CIPRIAN: Da… Numa', no, foarte mare atenţie, ca să nu vorbească băieţii alte chestiuni pe-afară.
RUS MIHAI: Io nu cred că vorbesc. Că dacă ar vorbi pică ei ca proştii. Înţelegi?
NEAG CIPRIAN: Păi ei îs… ei îs…
RUS MIHAI: Şi ştie că-i chem io după aia.
NEAG CIPRIAN: Da, da… ei îs.
RUS MIHAI: Adică, cred că ei mai… ei săracii n-o mai ştiut ce să facă.
NEAG CIPRIAN: Numa' toată chestia îi să nu mai povestească aşa ceva.
RUS MIHAI: Amu io ţi-am zis ţie numa’ şi la Cosmin, că în rest nu vorbesc cu nime'.
NEAG CIPRIAN: Asta-i toată ideea, să nu mai povestească.
RUS MIHAI: Ce m-am mai distrat…
NEAG CIPRIAN: Să nu mai povestească aia, aia-i foarte important.
RUS MIHAI: N-au cum să pove... n-au cum să povestească, că dacă povestesc, pică şi ei. Înţelegi? Copiii n-o să zică nimic. Înţelegi? O să trimită înştiinţare şi aia e.
NEAG CIPRIAN: Da, înştiinţarea aia o semnează cineva şi după aia povestesc... şi...
RUS MIHAI: No, şi care-i problema, mă?
NEAG CIPRIAN: Să nu... adică să nu păţeşti nimic, aia-i toată chestia.
RUS MIHAI: Ce pot să păţesc? Ce? Că apar în presă, atâta. Cacat.
NEAG CIPRIAN: E infracţiune...
RUS MIHAI: Ce?
NEAG CIPRIAN: Faptul de scris altceva... Ştii? Acum depinde şi ce mai au ei pe... că dacă... [neinteligibil]
RUS MIHAI: N-au, mă, nimica.
NEAG CIPRIAN: Nu? Nu?
RUS MIHAI: N-au. Şi n-au nici... Că ei mi-au zis: „Şefu...
NEAG CIPRIAN: Nu se vede pe...
RUS MIHAI: „...ii ...[neinteligibil]... cam-ul care nu vede cine a fost la volan.”
NEAG CIPRIAN: Am înţeles.
RUS MIHAI: „De-aia vă cerem. Daţi-ne... noi ştim ce avem de făcut.” Că-i autovision-ul, nu-i ăla. Că dacă era cu pistolul radar, eram mâncat, că ăla vede perfect faţa.
NEAG CIPRIAN: Am înţeles.
RUS MIHAI: Ăsta, ei au venit, băieţii au venit cu varianta.
NEAG CIPRIAN: ...[neinteligibil]... vede maşina şi atât.
RUS MIHAI: „Şefu, să fie bine pentru toţi, cea mai bună variantă e asta.”
NEAG CIPRIAN: Am înţeles. Eu zic numai aşa, să fie ok pentru tine. Ştii? Să nu... trebuiască să dai explicaţii.
RUS MIHAI: Dacă nu, dau a lui Ramo şi aia e. Ramo a fost în maşină, dacă mă întreabă cineva, ne-am schimbat şi... Extraordinar.
NEAG CIPRIAN: Da... păi eram obosit...
RUS MIHAI: Da...
NEAG CIPRIAN: Boss, cred că-i mai ok să-l dai a lui Ramo.
RUS MIHAI: Dacă e...
NEAG CIPRIAN: ...[neinteligibil]... „Da, într-adevăr ne întorceam, am condus, am obosit, nevastă-mea, la revedere.” Eu zic că-i mai bine să-l dai al ei. Că oricum, poveste va fi. Va fi, ca să zicem aşa, în interior la cei care... şi cei care semnează hârtiile. „Eram cu familia, eram cu toată lumea...”
RUS MIHAI: Stai să vedem dacă trimit, că Cosmin mai zicea o chestie. Zice „Şefu, dacă-s băieţi deştepţi...”
NEAG CIPRIAN: Nici nu se mai complică.
RUS MIHAI: „...nu se mai complică ei, lasă să curgă şi să vină filmare peste şi oricine îi întreabă... ca p*** mea...”
NEAG CIPRIAN: Da, da...
RUS MIHAI: Ştii?
NEAG CIPRIAN: Şi pun un pic număr diferit acolo şi... [neinteligibil]
RUS MIHAI: Da... Depinde cum o joacă ei.
NEAG CIPRIAN: Da, da, da. E mai bine aşa să rămână. Nici măcar să nu fie... nici n-am văzut... da nici... nici nu m-am întâlnit cu aşa ceva. Ştii? Cel mai bine să nu fie deloc hârtie pe tema asta.
RUS MIHAI: Şi dacă e, Cipri, care-i problema? Nevasta-mea a condus...
NEAG CIPRIAN: Da...
RUS MIHAI: Dacă e filmare, dacă cineva sapă şi mă vede „Da mă, m-am schimbat eu, că asta era să adoarmă la volan şi pe ea o prins-o radarul. Ce p*** mea vreţi?”
NEAG CIPRIAN: Da. Da, era emoţionată, da. Păi eu am zis „Hai că vorbesc eu cu băieţii.”
RUS MIHAI: Da.
NEAG CIPRIAN: „M-am oprit, i-am aşteptat, am schimbat...”, da.
RUS MIHAI: Sănătoşi să fim.
Articoul integral poate fi citit aici.