Fina lui Ionuţ Stroe, promovată viceprimar în Sectorul 4 de filiala PNL condusă chiar de liderul PNL
Ştefania Miruna Lişcu (27 de ani) a devenit viceprimar al Sectorului 4, ea fiind susţinută de organizaţia PNL Sector, condusă de Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Ionuţ Stroe a fost naşul de cununie al Ştefăniei Miruna Lişcu, după cum arată postările de pe reţelele sociale ale celor doi, scrie G4Media.
Întrebat de reporterul publicaţiei citate cum explică faptul că PNL Sector 4, condus de el, a promovat-o pe fina sa în această funcţie, în condiţiile în care el l-a criticat pe Marcel Ciolacu pentru nepotism, Ionuţ Stroe a spus că "faptul că Miruna este fina mea, de foarte puţin timp, nu are nici o legătură cu alegerea ei ca viceprimar. Este o super colegă, care a fost de ani de zile implicată în PNL, cu mult timp înaintea căsătoriei. Indiferent că mi-a adresat solicitarea de a-i fi naş, oricum ar fi fost propusă ca viceprimar datorită activităţii ei în organizaţie. E un om implicat în activitatea politică. A fost aleasă în funcţia de consilier local. E o alegere firească, un vot binemeritat".
Miruna Lişcu are 27 de ani şi nu are experienţă în administraţia locală, după cum arată profilul sau de Linkedin. Are în schimb experienţă în administraţia centrală: a fost şefa de cabinet a lui Ionuţ Stroe în parlament din 2021 şi până în prezent, şi consiliera acestuia la Ministerul Tineretului şi Sportului în 2020. Anterior a lucrat timp de un an la Nintendo în poziţia de Online Support Specialist.