O tehnică laser necunoscută, descoperită pe pereţii unui templu egiptean

Un incident banal

La Muzeul Prado din Madrid, a fost descoperită o nouă pictură a renascentistului Pieter Bruegel cel Bătrân. Pictura a stat sute de ani în anonimat, iar evenimentul a făcut furori printre cunoscătorii de artă. Doar câteva depuneri de praf au fost suficiente pentru ca acest tablou să rătăcească agăţat în coridorul întunecat al unui colecţionar de artă tradiţională. Singurul indiciu a fost semnătura pictorului scoasă la vedere după ce tabloul a fost curăţat în colţul unde astăzi se poate citi un timid “BRVEGEL”.

Ce legătură are această întâmplare cu ştiinţa? Niciuna; problema stă în atitudinea celor implicaţi. Şi anume, dacă în cercurile artistice un asemenea eveniment nu prea face senzaţie şi este mediatizat fără probleme ca fapt divers, în cercurile de arheologi şi istorici o descoperire de acest gen riscă să fie băgată sub preş de către înşişi conducătorii lucrărilor. Cu cât subiectul este mai bulversant, şi deci mai important, cu atât mai puţin va fi el făcut public pe scară largă. Mai mult, va fi clasat ca subiect tabu şi discutat doar in cercurile celor avizaţi, departe de lumina presei.

Mai bizar este că multe dintre aceste dovezi incontestabile sunt în văzul tuturor şi sunt lăsate aşa. Milioanele de turişti neinformaţi sau plictisiţi de orice investigare pe cont propriu se perindă pe lângă ele adânciţi cu nasul în broşuri ale căror informaţii lasă întotdeauna de dorit.

O astfel de ciudăţenie poate fi admirată pe stâlpii de susţinere ai Templului Osirian din Abydos, Egipt. Este vorba despre un simbol străvechi, foarte discutat de oamenii de ştiinţă arheologi şi istorici, numit „Floarea vieţii”. Cunoscătorii declară că este un simbol al geometriei sacre cu adânci semnificaţii spirituale şi care ilustrează formele fundamentale ale spaţiului şi timpului. Floarea vieţii poate fi întâlnită pe ciornele lui Leonardo da Vinci, în Oraşul Interzis din Beijing, chiar şi pe porţile de lemn, frumos sculptate de meşterii noştrii din Maramureş, într-o variantă mai simplă. Implicaţiile simbolului sunt prea vaste şi riscă să nu li se dea de capăt.

Buturuga mică răstoarnă carul mare?

Problema despre care vom vorbi este tehnica de realizare a acestei grafici din Abydos. Elveţianul Nassim Haramein, un auto-didact deja notoriu în cercurile stiinţifice, propune o investigare mai atentă a problemei. Cercetând acest simbol, Nassim descoperă un lucru care ridică mari semne de întrebare: tehnica folosită la crearea acestui simbol din Abydos nu se poate reproduce folosind mijloacele ştiinţei de astăzi. Nu este singura descoperire de acest gen, enigmele inexplicabile în domeniul ştiinţei au apărut dintotdeauna şi vor mai apărea. Ceea ce au ele în comun este faptul că nu sunt popularizate. Asta înseamnă oare că sunt neimportante sau false?

Tehnica folosită în Abydos este într-adevăr o tehnică laser necunoscută. Arsura s-a realizat prin penetrarea mineralului. “Dacă încerci să tai o felie din piatră, simbolul se poate încă vedea”, explică domnul Nassim. Savantul este intrigat de nonşalanţa arheologilor de pe platoul Giza. Aceştia n-au pomenit de acest caz şi nici nu recunosc multe alte dileme inexplicabile din Egipt.

„Acesta este un simbol foarte străvechi care a fost găsit pe un stâlp de granit al Templului Osirian din Abydos, Egipt. De ce acest obiect, acest desen, care se găseşte pe un stâlp de 100 de tone din mijlocul acelui templu nu apare în niciuna din cărţile de istorie sau de arheologie?”

Domnul Nassim Haramein a cercetat timp de 10 ani toate cărţile istorice şi de arheologie şi documentele care amintesc de Templul Osirian. Bănuiala lui s-a confirmat: nicăieri nu s-a pomenit de simbolul din Abydos.

„Niciuna dintre ele nu conţinea această imagine. Modul în care am reuşit să obţin această imagine este că un prieten de-al meu a mers acolo şi a făcut o poză”, afirmă savantul. Faptul este deci documentat, iar astăzi se pot găsi numeroase fotografii cu acest stâlp al templului din Abydos pe blogurile şi website-urile turiştilor curioşi.

Dacă luăm un manual de istorie a lumii vom descoperi că civilizaţia egipteană şi-a început existenţa undeva prin anul 3150 î.Hr., odată cu unirea Egiptului de Sus şi cel de Jos sub conducerea primului faraon, Narmer. Puteţi pune acest fapt incontestabil lângă simbolul din Abydos şi să enunţaţi următoarea întrebare: „Cine a făcut asta?” şi veţi primi un răspuns dezamăgitor. Şi totuşi, cum a ajuns acel simbol acolo?

Excavările templului din Abydos au fost începute în anii 1902 de către doi egiptologi, Flinders Petrie şi Margaret Murray. Situl a fost complet scos la lumină în 1926 de către Henri Frankfort. Aceştia au constatat cu uimire că fundaţia templului se află cu 15 metri mai jos decât celelalte temple din zonă. Dar şi mai ciudată a fost concluzia imediată a arheologilor. Ei erau de părere că pentru a construi acest templu egiptenii au săpat 15 metri şi apoi au ridicat fundaţia. Această umilă afirmaţie a fost rectificată mai târziu. O echipă de geologi a venit să cerceteze locul şi a constatat că singurul motiv pentru care templul se află la acea adâncime este faptul că de-a lungul timpului, în jurul zidurilor s-au depus sedimente.

Cea mai antrenantă expresie auzită în cercurile ştiinţifice, cea care întâmpină o nouă descoperire, nu este 'Evrika!' ci 'Trebuie să fie o glumă' Isaac Asimov (1920 - 1992)

Afirmaţia a şocat oarecum mediile ştiinţifice. Dacă afirmaţia geologilor este adevărată înseamnă că este imposibil ca acest templu să fi fost construit în timpul dinastiei lui Seti I, adică acum aproximativ 4.500 de ani, aşa cum este el clasat de istorici. Calculând durata de timp necesară depunerii a 15 metri de sedimente se ajunge la o curioasă cifră între 9.000 şi 12.000 de ani. Cei de la faţa locului probabil că s-au aflat în faţa unei dileme dureroase, iar domnul Nassim Haramein nu poate decât să se amuze pe seama acestor situaţii.

„Arheologii au bătăi mari de cap atunci când încearcă să explice aceste lucruri. De obicei, când nu pot să explice ceva, tendinţa este să nu popularizeze, aşa că ei omit fapte”, declara el în cadrul unei conferinţe de fizică.

Am putea spune că cercetătorii n-au luat in considerare unele lucruri. Este posibil ca acele calcule să nu fi fost foarte corecte. Factorii climatici pot să influenţeze o depunere mai accelerată a sedimentelor, chiar şi dacă este vorba de 15 metri de pământ solid. Şi totuşi, în faţa arheologilor şi istoricilor rămâne o întrebare: Cine executa în Egipt arsuri cu laser prin piatră acum 4.500 de ani — o tehnică încă nedescoperită? Părerea domnului Nassim, oricât de controversată pare, este că templul a fost construit acum 10.000 de ani, iar cei care au facut-o nu sunt nicidecum egiptenii pe care îi ştim noi.

Curajul savantului elveţian dă rezultate

Nassim Haramein este unul dintre acei cercetători neobosiţi care participă la conferinţe de ştiinţă şi pun întrebări incomode. La prima vedere ele pot părea absurde, dar la o examinare ştiinţifică pot să facă de râs multe capitole ale manualelor de istorie. Poate chiar din acest motiv este el supranumit şi “Noul Einstein”. Nassim şi-a petrecut majoritatea vieţii cercetând geometria fundamentală a hiperspaţiului, studiind o varietate de domenii, de la fizica teoretică la cosmologie, de la mecanica cuantică la biologie şi chimie, de la antropologie la civilizaţii antice. Şi-a început cariera încă de la 9 ani, vârstă la care punea deja bazele teoriei hiperdimensionale unificate a materiei şi energiei, pe care într-un final o va numi "Universul Holofractografic".

După toate uşile trântite în nas Nassim Haramein merge mai departe. El îşi continuă cercetările şi reuşeşte să adune în jurul lui tot mai mulţi oameni de ştiinţă neconvenţională. În ultimii 20 de ani eforturile lui s-au adunat şi materializat în ceea ce astăzi se numeşte Resonance Project Foundation, o fundaţie ştiinţifică alcătuită din echipe de fizicieni, ingineri electricieni, matematicieni şi alţi oameni de ştiinţă. Nassim are acum 49 de ani şi îşi desfăşoară activitatea în parcul de cercetare propriu din Hawai. Proiectul prinde rădăcini şi combină, printre multe altele, tehnologia verde şi cultura bio împreună cu ştiinţa şi probleme de durabilitate.

Pe websiteul Resonance Project Foundation admiratorii pot să se înscrie în programe de cercetare ştiinţifică, să participe la diferite seminarii şi activitaţi organizate de domnul Nassim Haramein. Printre subiectele abordate se află binenţeles şi problema numeroaselor mistere pe care savanţii consacraţi refuză cu încăpăţânare să le discute.

Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?

Un citat de-al lui Nicolae Iorga spune: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor bolnavi”. Dar ce ne facem atunci când istoricii şi oamenii de ştiinţă convenţională, după ce au depus un efort imens pentru a ordona toate aceste lucruri, ajung în faţa unui adevăr care le-ar răsturna toată cronologia faptelor? Ar face publică descoperirea? Nu. De dragul reputaţiei n-ar putea să facă una ca asta. Ar încerca ei să găsească o nişă unde să încadreze acest fapt? Probabil. Dar dacă acest fapt, odată încadrat în timp, ar apărea a doua zi în toată mass-media la secţiunea “Glume şi Bancuri”? Binenţeles că ar stârni mari semne de întrebare în toate colţurile lumii, iar imaginea celor în care investim atâta încredere ar fi pătată.

Este absolut important ca fiecare eveniment şi nouă descoperire să fie înregistrată şi plasată acolo unde îi este locul, în mod corect. Omul are cel puţin această datorie faţă de el însuşi. Făcând asta, el simte că are rădăcini în univers, apoi un trunchi solid şi că poate să se dezvolte mai departe liniştit, deoarece originea lui nu mai reprezintă un mister. De dragul adevărului această origine este scrisă în cărţi, ne-au ilustrat-o părinţii, învăţătoarea, profesorii noştrii; fiecare cum a putut şi cum a înţeles el. Ei ne-au hrănit toate semnele de întrebare ale copilăriei noastre. Psihologia unui copil nu se poate dezvolta normal fără aceste răspunsuri, iar omul de toate vârstele are nevoie de aceste răspunsuri mai mult decât ne putem imagina. Atâta timp cât ele sunt corecte, omul poate păşi cu încredere în mediul înconjurător, simţindu-se puternic şi stăpân pe natură, pe sine însuşi. Dar dacă ele sunt greşite, omul va avea de suferit inconştient din lipsa de cunoaştere.

Se spune că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi din întuneric, iar asta se va întâmpla împreună cu o revoluţie fundamentală în gândirea umană. Acel tablou al lui Pieter Bruegel sau acest stâlp de granit din Abydos suntem de fapt noi. Suntem noi cei care căutăm adevărul, noi cei care simţim umilinţa omului în faţa misterelor de neînvins ale universului. Suntem noi aceia care luptăm pentru dreptate şi nu obosim jerfindu-ne timpul în faţa uşilor închise.