O substanţă conţinută în roşii poate să ne facă să emitem mirosuri neplăcute, mai ales prin transpiraţie

Roşii de vară
Roşii de vară (Maria Matyiku / Epoch Times)

Tomatele sunt un aliment bogat în substanţe benefice pentru organism, cum ar fi, de exemplu, antioxidanţii - care protejează de îmbătrânire, oxidare şi multe boli. Dar, cum se întâmplă adesea, există un dezavantaj: mirosul emanat de organism, în special zona subraţului. Potrivit unui studiu britanic, raportat de La Stampa, consumarea unor porţii generoase de tomate ar emite un miros neplăcut - indiferent de igiena personală sau de factori genetici.

Decizia de a efectua acest studiu, care a demonstrat cum consumul de roşii ne poate face să mirosim urât, a pornit - aşa cum s-a întâmplat în multe cazuri - de la o experienţă personală. Dr. Charles Stewart suferea din 2007 de o problemă: mirosul neplăcut al corpului.

Această problemă a devenit destul de stresantă, deoarece, de fiecare dată când intra într-o sală, colegii săi se grăbeau să deschidă ferestrele. Prima dată dr. Stewart a dat vina pe vremea caldă din Marea Britanie în acea vară, dar apoi a început să aibă îndoieli, devenind conştient de faptul că problema era mirosul urât emis chiar de corpul său. Şi, în ciuda faptului că utiliza cantităţi generoase de săpun, nu a reuşit să controleze acest fenomen.

Descoperirea faptului că tulpinile tomatelor sunt bogate într-o substanţă care seamănă cu mirosul de sudoare, a atras atenţia dr. Stewart că poate problema vine tocmai de acolo. Reducând consumul de tomate, medicul a descoperit, spre surprinderea şi uşurarea sa, că mirosul a dispărut.

Cercetările efectuate de Dr. Stewart au arătat că substanţele numite "terpene" (http://en.wikipedia.org/wiki/Terpene) din uleiul prezent în tulpinile de tomate reprezintă cauza mirosului urât. După ce ajung în organism, acestea sunt separate de enzimele prezente în corpul nostru. Ca rezultat, sunt produse substanţe chimice care reacţionează în mod diferit, cum ar fi renumitul antioxidant numit licopen, care la rândul său duce la producerea de mirosuri urâte emanate de organism.

Licopenul, care se găseşte de regulă în fructele şi legumele de culoare roşie, este o substanţă din categoria carotenoizilor, fiind cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante. Licopenul previne şi chiar tratează multe afecţiuni ale organismului, cum ar fi cancerul, deteriorarea vederii odată cu înaintarea în vârstă, cataracta, bolile cardiovasculare.

Unul sau două pahare de suc de roşii pe zi sunt suficiente ca să-ţi asigure necesarul de vitamina A si C şi să-ţi întărească sistemul imunitar, astfel încât să fii ferit de infecţiile de sezon.

Pectina din sucul de roşii acţionează precum o perie pe interiorul unei sticle împotriva toxinelor acumulate în zona intestinală. Consumul de suc de roşii timp de câteva zile poate curăţa organismul, pregătindu-l optim pentru sezonul care urmează, dar atenţie, conduce la producerea de mirosuri neplăcute de către organism.

Dr. Stewart atrage atenţia tuturor amatorilor de tomate că efectul mirosului de roşii durează o săptămână.

"Este într-adevăr uimitor că mirosul poate dura atât de mult timp după o masă. Dar aceasta înseamnă că persoanele care consumă roşii sau produse derivate din roşii riscă întotdeauna să miroasă urât atunci când transpiră", conchide Stewart.

Deci, dacă se întâmplă să simţim că mirosul nostru nu este cel mai plăcut, atunci să încercăm să ne gândim la ceea ce am mâncat în ultimele şapte zile.