Toată puterea roşiilor într-o singură pastilă

Roşiile devin tot mai solicitate, graţie ultimelor cercetări ştiinţifice. Este deja cunoscut faptul, că aceste daruri ale naturii conţin cantităţi importante de vitamina C, vitamina A, potasiu şi fibre. În plus, culoarea roşie a tomatelor se datorează prezenţei licopenului – un antioxidant extrem de puternic, care este capabil să combată eficient radicalii liberi, să împiedice dezvoltarea aterosclerozei şi să oprească creşterea tumorilor. Totuşi, ca să obţinem un efect optimal, trebuie să consumăm zilnic o cantitate mare de roşii. Este oare posibil?
Rosii (Sean Gallup / Getty Images)
Kyrill Belan
22.01.2013

Roşiile devin tot mai solicitate, graţie ultimelor cercetări ştiinţifice. Este deja cunoscut faptul, că aceste daruri ale naturii conţin cantităţi importante de vitamina C, vitamina A, potasiu şi fibre. În plus, culoarea roşie a tomatelor se datorează prezenţei licopenului – un antioxidant extrem de puternic, care este capabil să combată eficient radicalii liberi, să împiedice dezvoltarea aterosclerozei şi să oprească creşterea tumorilor. Totuşi, ca să obţinem un efect optimal, trebuie să consumăm zilnic o cantitate mare de roşii. Este oare posibil?

Oamenii de ştiinţă au găsit o soluţie pentru această problemă şi au propus producerea unor comprimate cu conţinut sporit de licopen. Potrivit calculelor savanţilor, cantitatea de licopen aferentă unei capsule medicamentoase, ar echivala cu 2,7 kg de roşii.

În cadrul studiului desfăşurat la Universitatea din Cambridge, au participat 36 de pacienţi cu boli cardiace şi 36 de voluntari sănătoşi, cu vârsta de aproximativ 67 de ani. S-a constatat, că administrarea capsulelor cu licopen a condiţionat creşterea fluxului de sânge şi a ameliorat starea vaselor de sânge la pacienţii cu probleme cardiace deja existente. În plus, flexibilitatea arterelor tuturor participanţilor la studiu a crescut cu 50%. Cercetătorii sunt convinşi de eficienţa medicamentului şi în cazul altor boli, cum ar fi artrita, diabetul şi chiar cancerul.

Potrivit calculelor oamenilor de ştiinţă britanici, administrarea capsulelor cu licopen este în măsură să modifice statisticile generale ale accidentelor cardiace. Acestea denotă, că doar în Marea Britanie, în fiecare an, afecţiunile cardiovasculare au constituit cauza morţii a peste 180.000 de persoane, iar altele 49.000 au decedat în urma unui atac de cord, motiv pentru care, dr. Ian Wilkinson, autorul studiului, a calificat rezultatele experimentelor ca fiind "extrem de importante".

Medicamentul creat de cercetători, numit Ateronon, conţine un compus chimic modificat al licopenului. Eficienţa substanţei constă în îmbunătăţirea funcţiei endoteliului (stratului de celule ce căptuşeşte vasele de sânge). În plus, licopenul este capabil să amplifice sensibilitatea vaselor faţă de oxidul nitric, care lărgeşte lumenul vaselor de sânge şi sporeşte circulaţia sanguină.

Atunci, ce să alegem în viitor: o capsulă de Ateronon sau o roşie? Desigur, fiecare va trebui să decidă pentru sine, dar dacă mă întrebaţi pe mine, aş opta totuşi pentru o roşie, pentru că am mai multă încredere în Mama-Natură.

Desigur, este prea devreme pentru experţi să tragă concluzii după doar două luni de tratamente cu comprimatele cu licopen. Urmează o serie întreagă de teste complicate şi de durată în acest sens. Totuşi, descoperirile recente ale savanţilor ar putea constitui un motiv serios ca să începem să consumăm cât mai multe roşii.

Atunci, ce să alegem în viitor: o capsulă de Ateronon sau o roşie? Desigur, fiecare va trebui să decidă pentru sine, dar dacă mă întrebaţi pe mine, aş opta totuşi pentru o roşie, pentru că am mai multă încredere în Mama-Natură. În plus, pe lângă licopen, tomatele conţin un arsenal întreg de componente utile, atât cunoscute cât şi necunoscute de medicina modernă. Aceste substanţe doar în ansamblu pot asigura o acţiune complexă a unei roşii naturale.

Să nu uităm şi de faptul, că societăţile farmaceutice nu pot breveta o roşie, pentru a face profit din ea. Sintetizarea unor omologi chimici - este singura şi tradiţionala lor cale de a câştiga bani. Prin urmare, oricare ar fi situaţia, companiile farmaceutice rămân a fi o parte interesată din întreaga afacere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor