Speranţa: un remediu împotriva depresiei atunci când altceva nu are efect

Care medicament este sigur, eficient, gratuit şi necesită doar o schimbare subtilă de perspectivă? Vă invităm să exploraţi legătura neglijată dintre virtute şi sănătate — „Medicina virtuţii”.

La vârsta de 61 de ani, Ursula Dusolt se bucură de o viaţă liniştită în Germania, înconjurată de un soţ grijuliu, trei copii plini de viaţă şi şase nepoţi sănătoşi. Cu toate acestea, drumul spre fericire nu a fost uşor. Timp de zeci de ani, ea s-a luptat cu anxietatea şi depresia copleşitoare.

„De fapt, nu aveam absolut nimic”, a spus ea.

Încă din copilărie, începând de la vârsta de 2 ani, Dusolt a fost abuzată de un bărbat — o traumă pe care nicio fetiţă nu ar trebui să o îndure. Aceste experienţe i-au insuflat inconştient sentimente de neputinţă şi tristeţe, care s-au adâncit în adolescenţă şi s-au transformat în depresie la vârsta adultă. Se simţea neapreciată, neiubită şi nu avea vreo motivaţie pentru a trăi.

Când s-a căsătorit, sentimentul de disperare a continuat.

„Respiram, dar nu trăiam cu adevărat”, a spus ea. Totuşi, având simţul responsabilităţii, a continuat să-şi crească copiii.

„La vârsta de 44 de ani, copiii mei erau adolescenţi, iar eu îmi pierdusem orice speranţă şi încredere că situaţia mea s-ar putea îmbunătăţi vreodată”, a spus ea.

Gândurile de sinucidere, care o urmăreau de ani de zile, au devenit tot mai puternice.

„Voiam pur şi simplu pace şi să mă eliberez de povara insuportabilă a existenţei mele”, a spus ea.

Înainte să apuce să treacă la fapte, fratele mai mic al lui Dusolt – pe care nu-l mai văzuse de ani de zile – a venit să o viziteze din Africa de Sud.

„M-a invitat la cină – un gest care avea să-mi schimbe viaţa”, a spus aceasta.

La cină, fratele lui Dusolt i-a înmânat o carte. Mai târziu, acasă, a început să citească cartea şi, în scurt timp, s-a trezit cănu putea să o mai lase din mână.

În inimă i-a înflorit un sentiment uitat de mult: speranţa.

Transformarea interioară şi exterioară

Cartea era „Zhuan Falun”, textul principal al Falun Gong, o practică spirituală cu rădăcini în tradiţia budistă.

Aceasta i-a oferit lui Dusolt o busolă, permiţându-i să folosească principiile sincerităţii, compasiunii şi toleranţei pentru a naviga prin haosul interior şi angoasa pe care le trăia. Practica subliniază importanţa cultivării spirituale prin auto-reflecţie şi alinierea inimii la aceste virtuţi.

În scurt timp, Dusolt a trecut printr-o transformare profundă. A învăţat să privească în interior, renunţând la lucrurile negative din interiorul ei, iar în acest proces, s-a dezvăluit adevărata ei natură.

„De fapt, caracterul meu este, în mod natural, plin de viaţă, energic şi activ. Dar durerea [depresiei] m-a privat din ce în ce mai mult de aceste caracteristici.”, a spus ea.

Cu timpul, a învăţat să privească lucrurile cu calm, dezvoltând o atitudine pozitivă în fiecare aspect al vieţii sale. Pe măsură ce s-a eliberat de povara apăsătoare a deznădejdii, sănătatea ei fizică s-a îmbunătăţit remarcabil. Durerile de picioare şi de cap care au chinuit-o ani de zile – însoţitoare constante ale suferinţei sale mentale – au dispărut. Şi cel mai important lucru, gândurile ei de sinucidere s-au risipit complet.

Se simţea mai puternică, dormea mai bine şi putea face faţă mai multor treburi casnice. A început chiar să zâmbească din nou.

Speranţa în vindecare

„Speranţa este convingerea că viitorul tău va fi mai bun decât prezentul şi că ai puterea să faci acest lucru posibil”, a declarat Chan Hellman, directorul Centrului de Cercetare a Speranţei de la Universitatea din Oklahoma, pentru The Epoch Times.

Hellman a spus că, în cazul lui Dusolt, spiritualitatea nou descoperită i-a oferit un sens, scop şi legătură, permiţându-i să găsească o fărâmă de speranţă pe care nu o mai simţise de zeci de ani. Mentalitatea ei s-a schimbat de la a fi pesimistă şi evazivă la a fi optimistă şi orientată spre realizări.

„Totul începe cu speranţa”, a spus Hellman.

Călătoria lui Dusolt confirmă rezultatele unui număr tot mai mare de cercetări privind efectul speranţei asupra sănătăţii.

Hellman a confirmat că mii de studii ştiinţifice indică acum faptul că speranţa reduce durerea şi atenuează depresia, anxietatea şi gândurile suicidale. Când oamenii sunt plini de speranţă, sunt mai predispuşi să-şi imagineze şi să depună eforturi pentru un viitor mai bun, ceea ce reduce sentimentele de neputinţă şi deznădejde.

Schimbarea de perspectivă are implicaţii tangibile şi semnificative asupra sănătăţii. Un studiu realizat de Universitatea Harvard, cu aproape 13.000 de participanţi, a arătat că la persoanele cu un nivel ridicat de speranţă s-a constatat o reducere cu 43% a depresiei, o reducere cu 16% a mortalităţii din toate cauzele şi o reducere cu 12% a riscului de cancer, comparativ cu cele cu un nivel scăzut de speranţă.

Potrivit autorilor studiului, intervenţiile axate pe speranţă pot atenua „decesele din disperare” şi pot îmbunătăţi sănătatea publică în rândul populaţiei.

Dimensiunea spirituală a speranţei

Speranţa este adesea descrisă ca un proces cognitiv care implică obiective, căi de urmat şi voinţă. Potrivit lui Hellman, obiectivul este destinaţia ta. Căile de urmat sunt diferitele trasee pe care le poţi parcurge, unele dintre ele putând necesita ocoliri atunci când apar obstacole. Voinţa înseamnă să crezi că poţi merge mai departe, chiar şi atunci când lucrurile devin dificile. Cu toate acestea, Hellman a afirmat că poate exista o calitate mai transcendentă, aproape mistică, în modul în care se manifestă speranţa, mai ales în momentele de disperare profundă.

Everett Worthington, profesor emerit la Virginia Commonwealth University şi unul dintre cei mai importanţi experţi în speranţă şi iertare, a afirmat că credinţa religioasă şi spiritualitatea oferă un obiectiv şi o voinţă unice, întrucât se concentrează adesea pe lucruri eterne, precum Dumnezeu şi viaţa de apoi. Accentul nu se pune pe realizarea unui lucru în momentul prezent, ci pe „un angajament plin de încredere faţă de bunăstarea dincolo de aici şi acum”, a declarat el pentru The Epoch Times.

Cercetările arată că practicarea activităţilor religioase, precum citirea Scripturii şi participarea la slujbe, poate consolida speranţa şi poate oferi o bază pentru rezilienţă, indiferent de confesiunea religioasă.

Dimensiunea spirituală a speranţei devine deosebit de evidentă în faţa unei boli în stadiu terminal. Michael Barry, autor şi fost director al departamentului de îngrijire pastorală la Cancer Treatment Centers of America, a fost martor la puterea speranţei în procesul de vindecare.

„Mulţi dintre pacienţii mei se aflau în stadii avansate de boală, adesea cu puţine sau cu nicio speranţă pentru a mai trăi, cu atât mai puţin de a avea un viitor mai bun”, a declarat el pentru The Epoch Times.

Potrivit lui Barry, „o mare parte din medicină este învăluită în mister”. El a spus că unii dintre pacienţii săi care s-au agăţat de speranţă au cunoscut remisii remarcabile. El a povestit cazul unui enoriaş diagnosticat cu o tumoare la coloana vertebrală. După ce Barry s-a rugat împreună cu bărbatul, enoriaşul a simţit o căldură profundă care îi învăluia trupul. A doua zi, s-a dus la medic şi a descoperit că tumora dispăruse – ceea ce ştiinţa medicală consideră o „remisie spontană” sau, mai pe înţelesul tuturor, un „miracol medical”.
„Atât el, cât şi eu ştiam că Dumnezeu a răspuns la o rugăciune”, a spus Barry. „Nu speranţa a biruit suferinţa. Dumnezeu a făcut-o.”
Pentru Barry, cultivarea speranţei este strâns legată de spiritualitate.

„Viaţa nu înseamnă să eviţi suferinţa. Ci înseamnă să ai încredere că Dumnezeu ne va mângâia şi ne va susţine în timpul suferinţei şi ne va mântui vieţile, fie în această viaţă, fie în cea viitoare.”, a spus el.

Găsirea luminii

Hellman, care a studiat speranţa timp de peste 15 ani, a subliniat că speranţa este o stare de spirit şi o abilitate care poate fi învăţată şi cultivată – nu o trăsătură de personalitate pe care unii oameni o au, iar alţii nu.

În cazul lui Dusolt, practica meditaţiei – un aspect cheie al disciplinei sale spirituale – a devenit un mijloc puternic de cultivare a speranţei.

„În mijlocul haosului, este greu să ne concentrăm asupra unei căi de urmat”, a spus Hellman. „Mindfulness-ul ne permite să ne liniştim temporar mintea şi să vedem, dincolo de haos, o cale de urmat.

„Speranţa nu este lumina de la capătul tunelului. Speranţa înseamnă a găsi lumina în tunel.”

Adesea este doar o chestiune de a identifica ce se află sub controlul nostru şi de a stabili obiective realizabile, ceea ce ne permite să dezvoltăm căile şi capacitatea de acţiune care constituie speranţa.

Pentru Dusolt, acest lucru s-a manifestat printr-o practică zilnică de afirmare. Acum îşi începe fiecare zi spunând: „Orice ar veni, mă voi descurca bine.” Acest simplu memento reflectă acceptarea ei faţă de incertitudinile vieţii şi încrederea ei în capacitatea de a le face faţă — esenţa speranţei în acţiune.

Mai mult, speranţa este un dar social care poate fi primit şi oferit, potrivit lui Hellman. El şi-a amintit un moment din viaţa sa când, ca adolescent fără adăpost, a primit o încurajare simplă, dar profundă, din partea unui profesor: „Chan, o să fii bine.” Aceste cuvinte au sădit un sentiment de speranţă care l-a împins înainte prin circumstanţe dificile. Experienţa a demonstrat că speranţa este contagioasă – ea poate fi cultivată în ceilalţi prin recunoaşterea afirmaţiilor lor orientate spre viitor, prin oferirea de încurajări şi prin împărtăşirea de poveşti despre rezilienţă şi perseverenţă.

„Mi-am început adevărata viaţă la vârsta de 44 de ani. Am început să-mi trăiesc cu adevărat existenţa şi să înţeleg ce înseamnă viaţa. Acum trăiesc din plin.”, a mărturisit ea.

Sursa: Epoch Times SUA