O angajată a SRI a furat peste 900.000 de lei din fondurile operative şi i-a trimis "iubitului" cunoscut pe Instagram
O angajată a Serviciului Român de Informaţii (SRI), cu gradul militar de locotenent-colonel, a dat un „tun” de aproape 1 milion de lei din banii instituţiei. Lt. col. Ionela B., care avea calitatea de „mânuitor fonduri operative”, a delapidat suma de 915.741,38 de lei, pe care i-a dat-o unui bărbat de care s-a îndrăgostit pe Instagram, scrie Libertatea.
"Iubitul" virtual s-a prezentat drept medic american aflat în Siria.
Banii provin din fondurile operative ale SRI, care trebuiau să fie utilizate, potrivit legii, pentru finanţarea operaţiunilor secrete. Povestea şocantă s-a derulat în perioada aprilie – iulie 2023, fiind descoperită în luna august, în urma unui control efectuat de către Direcţia Financiară din cadrul SRI (UM 0221 Bucureşti).
Reprezentanţii instituţiei au sesizat Parchetul Militar.
Femeia a recunoscut tot şi a dat detalii complete despre cum a sustras şi cheltuit banii. În final, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care a fost admis, în 22 ianuarie 2025, de Tribunalul Militar Bucureşti. Infracţiunea reţinută de procuror a fost cea de delapidare în formă continuată.
În 5 august 2023, femeia şi-a dat demisia din cadrul SRI. Instituţia s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 915.741,38 de lei.
În calitatea de mânuitor fonduri operative, Ionela B. avea obligaţii legate de comunicarea către Direcţia Financiară a datelor necesare eliberării de numerar, de eliberare a sumelor aprobate către personalul care efectuează plăţi, de efectuare a operaţiunilor de evidenţă şi casă pentru cheltuielile operative şi de elaborare şi transmitere spre aprobare ordonatorului de credite a necesarului de fonduri pentru luna viitoare. Practic, aceasta gestiona sumele de bani ce reprezentau fonduri operative şi care trebuiau remise ofiţerilor operativi în baza unor rapoarte aprobate în prealabil de conducerea UM 0221 Bucureşti.
Femeia le-a declarat procurorilor că banii sustraşi au fost însă remişi prin virament bancar, în marea lor majoritate (suma de 850.971,22 de lei, mai puţin 1.500 USD, care au provenit din fondurile băneşti personale), unui bărbat pe care l-a cunoscut pe Instagram şi care s-a prezentat drept cetăţean american, de profesie medic neurolog.
„La începutul lunii martie 2023, am fost contactată pe aplicaţia Instagram de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat de profesie medic neurochirurg. Acesta m-a contactat în urma unei fotografii de-a mea, postată pe pagina mea de Instagram. Verificându-i contul la momentul respectiv, părea că este vorba despre o persoană reală şi am început să purtăm un dialog. Discuţiile erau unele normale, referitoare la preocupările cotidiene (familie, copii, hobbyuri, dacă este singur, dacă este căsătorit sau divorţat etc.). Contul avea alocată şi o fotografie a acestui individ, un bărbat caucazian, în vârstă de aproximativ 50 de ani, brunet, care în anumite poze apărea şi lângă un copil în vârstă de aproximativ 10-12 ani, un băieţel”, a declarat fosta angajată a SRI.
Femeia a mai precizat că discuţiile amicale pe care le avea pe reţeaua Instagram erau purtate cu intenţia de a avea o relaţie cu persoana respectivă şi, eventual, de a se şi întâlni la un moment dat.
„Mi-a spus că este medic neurochirurg şi, la momentul respectiv, se afla într-o misiune în Damasc, fiind angajat cu contract de muncă de către guvernul american. Mi-a spus că este cetăţean american, rezident în Chicago, văduv şi că are un copil care ar fi împlinit vârsta de 12 ani pe 23.04.2023. Mi-a mai spus că se află în Siria împreună cu trupele americane dislocate acolo, el fiind medic şi ar fi trebuit să ne vedem după terminarea misiunii lui acolo, pe la sfârşitul anului 2023. Vorbeam pe Instagram cu acesta aproape zilnic şi, la un moment dat, în cadrul discuţiilor pe care le-am purtat cu el, mi-a spus că există o posibilitate să plece într-o permisie pentru a-şi vedea copilul de ziua lui, acesta fiind bolnav de leucemie”, a relatat Ionela.
După ce i-a câştigat încrederea, presupusul medic, pe care, de altfel, nu l-a întâlnit niciodată fizic ţinând legătura cu el doar prin intermediul telefonului mobil şi a reţelei Instagram, i-a solicitat în mod repetat sume de bani sub diferite pretexte (achiziţie bilete avion, încetare contract colaborare cu armata americană, contravaloare operaţie a unui copil bolnav etc.), pe care femeia i-a şi trimis.
Articolul integral poate fi citit aici.