Paleologu: Foarte puţini preoţi predică bine, am auzit nenumărate predici proaste, plicticoase, fără cap şi coadă. În Parlament la fel

Stăpânirea vorbitului în public nu se poate obţine prin trucuri rapide sau scurtături, ci necesită practică îndelungată şi pregătire temeinică. Emoţiile sunt fireşti şi nu dispar complet, dar se diminuează odată cu experienţa. De asemenea, educaţia în domeniul retoricii este deficitară în România, iar promovarea unor cursuri superficiale de „public speaking” este adesea o formă de şarlatanie, a opinat, la DigiFM, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu.

Vlad Craioveanu (jurnalist): S-au întâmplat şi nişte lucruri pe partea de învăţământ cumva atipice. E perioada în care elevii de clasa a XII-a susţin examenele de competenţe. Dar s-au schimbat lucrurile în ceea ce priveşte examenul de BAC, iar majoritatea probelor sunt susţinute oral. Ne-am gândit că ar fi foarte util să ne învăţaţi şi să-i învăţaţi pe ascultătorii noştri care au copii care dau aceste examene să treacă peste emoţii mai uşor. Uneori emoţiile astea sunt paralizante, mai ales că e oral totul. Ne spuneţi nişte trucuri, domnule profesor?

Theodor Paleologu: Mă întrebaţi asta pentru că ştiţi că ţin de atât timp cursuri de retorică. Nu există tips and tricks. Asta e o mare iluzie. De altfel, sunt tot felul de şarlatani care vând tips and tricks. Iar depăşirea emoţiilor vine cu timpul. E absolut firesc ca tinerii să aibă emoţii. Dacă vorbeşti de multe ori în public, emoţiile nu zic că dispar, dar se diminuează considerabil. Deci nu există altă reţetă decât practica.

Evident că pentru adolescenţi e o fatalitate să fie covârşiţi de emoţii, aşa cum am fost şi noi la examene când aveam 16, 17, 18 ani. Ţin minte ce emoţii am avut la bacalaureat. Am dat bacalaureatul în Franţa, am avut, cred, vreo şase probe orale. Era o treabă foarte serioasă, cu multe probe scrise, multe probe orale şi sigur că aveam emoţii foarte mari – gol în stomac, toate simptomele. Pe de o parte, e firesc să ai emoţii, e chiar bine până la un anumit punct, şi trec cu timpul. Nu există altă soluţie. Ieri am avut un curs de retorică, şi tocmai asta mă întreba un avocat, un om care vorbeşte în public, dar are în continuare emoţii. Nu o să-i treacă cu totul, probabil niciodată. Dar poate să scadă nivelul emoţiilor.

Vorbeam recent cu Angela Gheorghiu, care e o extraordinară vedetă şi a cântat de atâtea ori pe cele mai frumoase scene ale lumii, şi îmi spunea că are în continuare emoţii, şi foarte puternice. Nu e chiar acelaşi lucru. Emoţiile unui muzician evident că sunt mai mari decât emoţiile unui orator, dar seamănă, adică tracul tot ăla e.

Oana Zamfir (jurnalistă): De ce spuneţi că sunt diferite, domnule profesor?

Theodor Paleologu: Pentru că miza e foarte mare, şi cu cât eşti mai faimos, cu atât miza creşte, adică e un nivel de anxietate enorm pentru cineva ca Angela Gheorghiu.

Vlad Craioveanu (jurnalist): Eu am fost foarte emotiv şi am rezolvat-o făcându-mă ospătar, barman până la 14 ani. M-a ajutat să socializez cu lumea. Şi cred că n-ar strica să mai mergeţi pe la şedinţele alea de bloc, luaţi cuvântul şi vă mai detensionaţi când vine vorba de public speaking.

Theodor Paleologu: E o întreagă industrie a şarlataniei care propune scurtături. Scurtăturile sunt o iluzie, nu există scurtături. Dacă vrei să faci ceva serios pentru vorbitul în public, nu există scurtături, formule miraculoase, tips and tricks, cum să devii public speaker în cinci etape, sau şapte paşi, sau mai ştiu eu ce prostie de genul ăsta. Asta doar sună bine şi captează lumea grăbită şi naivă.

Nu se poate face retorică decât pornind de la fundamente, de la bază. Trebuie să înţelegi bazele teoretice, trebuie să înţelegi cum îţi pregăteşti un discurs. Un discurs se pregăteşte. Şi în cartea mea "Cum pregătim un discurs" fac o distincţie între pregătirea pe termen scurt şi pregătirea pe termen lung. Sunt două lucruri diferite, dar sigur legate între ele.

Şi mai e încă un lucru pe care aş vrea să-l spun. Sunt tot felul de traineri de public speaking. Mie mi se pare că îşi taie singuri craca, pentru că în română există echivalente perfecte: retorică, oratorie, elocvenţă, vorbit în public. Când propui cursuri de public speaking recunoşti că de fapt nu ştii limba română, adică nu ştii exact ceea ce pretinzi că predai. Aşa că, aviz amatorilor! Când auziţi de cineva că ţine cursuri de public speaking, feriţi-vă, că probabil e un şarlatan.

În România se vorbeşte foarte prost, şi asta vine din şcoală. Evident, se vorbeşte foarte prost în toate domeniile, şi în domeniile în care e nevoie de verb. În Parlament se vorbeşte foarte prost. Foarte puţini preoţi predică bine, am auzit nenumărate predici proaste, plicticoase, fără cap şi coadă. Şi avocaţii adesea vorbesc prost...

Poate ar trebui să se introducă în programa de învăţământ ore de dezbateri. Există deja lucrul ăsta, există ceva în acest sens. Dar trebuie spus că dezbaterile sunt doar un aspect al oratoriei, un aspect important, fără îndoială, dar e doar un aspect. Dar, slavă Domnului, lucrul ăsta s-a dezvoltat în ultimii 15 ani.