Protest organizat de AUR în faţa Parlamentului European împotriva anulării alegerilor prezidenţiale
![](https://image.epochtimes-romania.com/2025/01/2025_01_29_452_1738165645_rsz_crp_top.jpg)
Reprezentanţi ai AUR au protestat, miercuri, împotriva anulării alegerilor prezidenţiale din România în Place du Luxembourg, în apropiere de esplanada din faţa Parlamentului European.
La protestul autorizat timp de o oră participă aproximativ 100 de persoane, conduse de preşedintele AUR, George Simion, relatează Agerpres.
Participanţii la protest au afişat steaguri tricolore şi un banner în culori tricolore pe care scrie: „Democracy”.
Aceştia scandează: „Democraţie, democraţie!”, „Vrem alegeri libere!”, „Vrem dreptate!”, „Să plece hoţii, să vină patrioţii!”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”, „Turul 2 înapoi!”, „CCR şi PSD aceeaşi mizerie!, ” Libertate, libertate!”, „Ce vrem noi e şi pentru voi!, „Ursula, nu uita, România nu-i a ta!”.
La manifestaţie sunt prezenţi alături de reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor şi colegi ai acestora din Partidul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni prezenţi la Bruxelles în aceste zile.
Reprezentanţii ECR poartă afişe pe care au tipărit în limba ţării de unde provin mesajul: „Alegeri libere! Democraţie”.
Miercuri dimineaţă, la Bruxelles, a avut loc plenara conferinţei internaţionale „Make Europe Great Again (MEGA)”, eveniment aflat la a doua ediţie.