O americancă riscă 20 de ani de închisoare în Rusia pentru "trădare". Donase 50 USD pentru a susţine Ucraina în război
O femeie americană riscă până la 20 de ani într-o închisoare din Rusia pentru că ar fi donat 50 de dolari unei organizaţii care strânge bani pentru armata ucraineană, potrivit The Telegraph.
Ksenia Karelina a fost acuzată de "înaltă trădare", după ce a fost arestată de Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) în oraşul Ekaterinburg din centrul Uralilor.
Tânăra de 33 de ani este cea mai recentă americancă închisă în Rusia, în contextul în care există preocuparea că Vladimir Putin foloseşte ca monedă de schimb cetăţenii străini reţinuţi.
Evan Gerşkovici, 32 de ani, un reporter al Wall Street Journal, a fost arestat anul trecut pentru acuzaţii de spionaj pe care el, angajatorul său şi guvernul SUA le-au negat cu tărie.
Karelina, care a fost reţinută marţi, este acuzată de FSB că a colectat fonduri "utilizate pentru achiziţionarea de articole medicale tactice, echipamente, mijloace de distrugere şi muniţie".
Pervîi Otdel, un grup pentru drepturile legale, a declarat pentru New York Times că Ksenia Karelina este acuzată că a trimis puţin peste 50 de dolari la Razom for Ukraine, o organizaţie non-profit pentru drepturile omului cu sediul la New York.
De asemenea, ea este acuzată că a participat în mod repetat la evenimente publice de susţinere a Ucrainei în SUA.
FSB a declarat că Karelina, a acţionat "împotriva securităţii ţării noastre", au relatat agenţiile de presă.
Karelina, născută în Rusia şi care locuieşte în Los Angeles, a obţinut cetăţenia americană în 2021. Ea a fost reţinută în timpul unei călătorii de întoarcere în Rusia pentru a-şi vedea părinţii. Analiza profilurilor ei de pe reţelele de socializare sugerează că a urmat cursurile Universităţii Federale Ural din Ekaterinburg.
Potrivit Pervîi Otdel, un grup de avocaţi ruşi specializaţi în cazuri cu încărcătură politică, numărul cazurilor de trădare în această ţară a crescut constant de la invazia lansată de Putin în Ucraina.
O înregistrare video partajată de agenţia de ştiri de stat rusă Tass arată cum femeia este încătuşată în timp ce poartă o jachetă crem cu o pălărie albă trasă pe ochi. Ea este escortată de un bărbat în camuflaj militar care pare a fi un soldat rus.
Ea este urcată într-o maşină şi mai târziu apare în spatele gratiilor în ceea ce pare a fi o sală de judecată.
Într-o imagine ulterioară, pălăria femeii este îndepărtată, arătând părul ei şaten cu reflexii blonde legat într-un coc.
Între timp, tribunalul oraşului Moscova a respins un recurs împotriva detenţiei depus de avocaţii lui Gerşkovici.
Jurnalistul, care este acuzat de spionaj după ce a fost arestat în timp ce făcea un reportaj în Ekaterinburg, va petrece cel puţin un an în arest înainte de a fi judecat.
La începutul acestei luni, într-un interviu cu Tucker Carlson, comentator politic american, Putin a lăsat să se înţeleagă că Rusia ar fi dispusă să îl elibereze pe Gerşkovici în schimbul lui Vadim Krasikov, un asasin rus deţinut în Germania pentru uciderea unui luptător cecen la Berlin în 2019.