Opoziţia sud-coreeană intenţionează să îl destituie pe prim-ministru
Pe fondul tulburărilor politice continue din Coreea de Sud, cel mai mare partid de opoziţie din ţară ar intenţiona să iniţieze procedura de punere sub acuzare a premierului Han Duck Soo, după ce preşedintele ţării a fost pus sub acuzare la începutul acestei luni, transmite DPA.
Preşedintele Partidului Democrat (DP) din opoziţie, Park Chan Dae, a anunţat aceste planuri marţi, în timpul unei sesiuni parlamentare, a relatat agenţia de presă Yonhap. După ce PD va înainta o moţiune de punere sub acuzare, parlamentul va trebui să voteze asupra acesteia.
Opoziţia îl acuză pe Han în exerciţiu că întârzie adoptarea unor legi menite să contribuie la clarificarea acuzaţiilor de corupţie împotriva preşedintelui destituit Yoon Suk Yeol şi a soţiei sale.
Yoon a fost pus sub acuzare de către parlament la jumătatea lunii decembrie. Ulterior, Han a preluat temporar atribuţiile oficiale în timp ce Curtea Constituţională ia o decizie finală cu privire la viitorul lui Yoon.
Deliberările privind punerea sub acuzare vor începe vineri
Curtea Constituţională poate fie să confirme punerea sub acuzare a lui Yoon, fie să o declare neconstituţională. Curtea a programat începerea audierilor pentru vineri.
Opoziţia îl acuză pe Yoon de o încălcare a Constituţiei. La începutul lunii decembrie, acesta a declarat în mod neaşteptat legea marţială, pentru a o ridica câteva ore mai târziu din cauza opoziţiei masive. Yoon şi-a apărat decizia afirmând că a declarat legea marţială pentru a proteja naţiunea.
El s-a referit la adversarii săi politici drept „forţe ostile statului”, susţinând că aceştia ar paraliza operaţiunile guvernamentale şi ar perturba ordinea constituţională a ţării.