Nu mai putem vota nici răul cel mai mic

Campania electorală care se încheie în curând a fost nu doar plictisitoare, ci chiar dezolantă. USL a câştigat deja, ARD apără statul de drept, iar noi, alegătorii, ce facem? Nu mai putem alege nici răul cel mai mic, pentru că el nu mai există.

Alegerile parlamentare în sistem uninominal trebuiau să ducă la reformarea clasei politice. Se spunea că prin votarea persoanei în locul listei, pe care se înghesuiau o grămadă de nume necunoscute nouă şi cunoscute doar de partide, va duce la o mai mare responsabilizare a aleşilor de către alegători şi va întări relaţia dintre guvernaţi şi guvernanţi. După alegerile trecute această speranţă s-a dovedit o iluzie.

Parlamentarii nu răspund mai mult ca înainte pentru ce fac sau nu fac în faţa cetăţenilor. Ei migrează de la un partid la altul în funcţie de interesul conjunctural. Iar acum după patru ani vin să ne copleşească cu promisiuni fără acoperire şi sloganuri care de care mai neinspirate, ca să folosesc un eufemism, care insultă inteligenţa alegătorilor.

Pe străzi flutură bannere uriaşe din care ne zâmbesc galeş candidaţii noştri. Blaga şi MRU, ca bunicuţa şi nepotul care ne invită să ne repornească inima României, apoi profesori universitari doctori, precum Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină Carol Davila din Bucureşti, care-ţi surâd cu bunăvoinţă de peste titlurile universitare... Apoi găsim mesaje cu un conţinut cel puţin ilar, dacă nu complet ridicol. Candidaţii USL de pe toţi stâlpii şi de pe toate gardurile şi blocurile sunt însoţiţi de mesajul: ”Uniţi împotriva corupţiei! Uniţi împotriva trădătorilor! Uniţi împotriva nedreptăţii!” Sau grotescul ”Uniţi în faţa istoriei. Pe 9 decembrie, Marea Reunire Naţională. Facem istorie”.

Ce ne transmit astfel aceşti candidaţi? Că pe 9 decembrie USL ştie deja că va câştiga şi vrea o victorie istorică...victoria care să-i asigure o majoritate absolută cu care să facă ce vrea în România fără a răspunde în faţa nimănui. Asta într-adevăr o să fie o tiranie parlamentară istorică. De cealaltă parte, nici ARD nu duce lipsă de mesaje şi acţiuni neinspirate. Dincolo de jocuri de cuvinte care nu spun nimic precum ”O inimă curajoasă pentru colegiul tău” sau ”Spun ce gândesc, Fac ce spun”, Alianţa România Dreaptă se prezintă în campanie cu aceiaşi vectori de imagine catastrofali pentru partid: Elena Udrea care mai iese la rampă cu câte o declaraţie critică, dar mai ales eternul Adriean Videanu, care coordonează campania ARD. Să-l auzi pe Videanu vorbind despre adevăr, cinste şi corectitudine parcă e prea mult. Dar PDL şi ARD par să nu realizeze nimic. Sau nu-şi doresc de fapt să câştige?

Ce să mai vorbim de mesajele de campanie ale PPDD, a treia forţă politică potrivit sondajelor, care proclamă 9 decembrie ca ziua Judecăţii şi are mesaje precum ”Justiţiarul tău în Parlament”. Aproape că ai vrea să-i votezi pe aceşti candidaţi caricaturali când vezi cum sunt ceilalţi, dar când citeşti cu atenţie ce spun ei sau ce afirmă mentorul lor de la OTV, te laşi păgubaş.

Soluţiile lipsă

Dacă la nivel de mesaje, de idei şi de imagine a predominat o lipsă totală de imaginaţie în această campanie, nici cu programele partidelor n-am stat mai bine. Şi ARD şi PDL vorbesc despre creşterea salariului minim, reducerea TVA, reducerea cotei unice de impozitare şi alte măsuri care sună bine. Toţi economiştii spun însă că acestea sunt doar pe hârtie şi că FMI nu va aproba niciuna dintre aceste măsuri. Oricum ele aveau ca date de aplicare 2014-2016, deci se pot uita după alegeri.

Dezbaterile electorale televizate n-au mai avut nici ele măcar savoarea unor dueluri între caraghioşi de la locale, când apăreau o droaie de candidaţi de la formaţiuni cvasi-inexistente care măcar ne făceau să râdem. Acum am avut doar poezii de partid învăţate pe de rost. Dacă e de la PDL va spune că USL ameninţă statul de drept, democraţia şi vrea să scoată România din UE. Dacă Y e de la PSD îl va ataca pe Băsescu, va acuza măsurile luate de guvernele Boc- Ungureanu etc. Deci nicio noutate. Candidaţii uninominali răspund şi sunt selectaţi tot de partide - nu se ştie pe ce criterii - aşa că ne trezim că avem de ales de exemplu între un traseist proaspăt trecut în barca cealaltă şi un candidat mai spălăţel, dar care refuză să-mi răspundă la toate întrebările legate de activitatea sa de până acum în Parlament. Îmi spune că îmi trimite CV-ul şi că oricum deşi se duce din uşă în uşă să ia pulsul alegătorilor şi le promite că le va rezolva problemele concrete legate de apă, canalizare, ridicarea câinilor vagabonzi de pe străzi, nu are de fapt nicio atribuţie în acest sens. Administraţia locală se ocupă de asta - de fapt nu se ocupă - dar alegătorii fac această confuzie neştiind ce atribuţii are un parlamentar. Chiar Victor Ponta a recunoscut că există o ambiguitate în Constituţie în acest sens. Dar parlamentarii noştri n-au interes să explice, să clarifice această confuzie căci atunci noi, alegătorii, ne-am pune din nou întrebarea: De ce să-i votăm? Pentru ce? Pentru cum arată? Pentru culoarea afişelor sau pentru sloganurile ridicole?

Aici e de fapt problema: răul mai mic nu există. A fost şi asta o iluzie. Nu avem de ales între răi şi mai buni sau măcar mai puţin răi. În teritoriu deja ARD şi USL fac blaturi, împărţindu-şi frăţeşte colegiile. Evident că în Bucureşti sunt negate orice înţelegeri ruşinoase. Până la urmă nu e bătălia noastră, ci pare să fie tot mai mult ”bătălia lor”. După dictonul ”Ei cu ei, Noi cu Noi”, interesele lor sunt ale lor şi dincolo suntem noi, majoritatea.

Toate partidele sunt foarte ocupate. USL deja pregăteşte guvernul Ponta 2, ca şi cum ar fi câştigat deja alegerile cu peste 50%. Liberalii ştiu că vor să pună ministru la finanţe. Crin Antonescu ştie că Băsescu va fi suspendat dacă nu-l pune pe Ponta premier, iar Ponta ştie că Rus sau Tăriceanu nu vor accepta să fie nominalizaţi de Băsescu.

Interesele lor

Toate partidele sunt foarte ocupate. USL deja pregăteşte guvernul Ponta 2, ca şi cum ar fi câştigat deja alegerile cu peste 50%. Liberalii ştiu că vor să pună ministru la finanţe. Crin Antonescu ştie că Băsescu va fi suspendat dacă nu-l pune pe Ponta premier, iar Ponta ştie că Rus sau Tăriceanu nu vor accepta să fie nominalizaţi de Băsescu. Prin urmare de ce să ne mai agităm să mergem la urne, dacă deja există atâtea certitudini? De ce ne mai promit şi ne îmbracă în afişe dacă ştiu că vor face istorie?

De partea cealaltă, de ce continuă să ne fericească PDL cu figuri precum Videanu şi candidaţi precum Boureanu, Anastase, Boagiu etc? Am înţeles că militează pentru înnoirea clasei politice, pentru apărarea statului de drept, pentru combaterea corupţiei. Ştim.

În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, am înţeles că nu va renunţa pentru nimic în lume la scaunul de premier, nici pentru încă trei doctorate scrise în linişte, şi nici la eliberarea mentorului său Adrian Năstase. Indubitabil respectă justiţia şi statul de drept. Ba chiar construieşte noi instituţii ale acestuia – televiziunile care formează opinia publică. A se citi Antena 3 după ordonanţa care schimbă legea audiovizualului.

Ce facem?

Am înţeles toate astea. Avem deci nevoie de o alternativă anti-establishment. Dacă am avea şi noi măcar un Partid al Piraţilor ca în Germania. Cu sloganuri catchy şi cu un accent pe democraţie directă, piraţii au reuşit să intre în mai multe Landuri germane. Sunt ageamii în ale politicii şi totuşi păstrează un contact constant cu baza spre diferenţă de politicienii mainstream din Germania şi mai ales din România.

Piraţii folosesc un soft unde-şi dezbat ideile şi unde fiecare poate participa la deciziile luate. „Pe Liquid Feedback ai posibilitatea să-ţi delegi votul – o caracteristică a democraţiei reprezentative –, dar ai control tot timpul asupra lui, adică poţi să-ţi retragi delegaţia şi să votezi tu însuţi – ca într-o democraţie directă. Se cheamă lichid pentru că procesul este un flux continuu. Nu aleg un reprezentant care decide pentru mine totul timp de 4-5 ani, ci pot să deleg cuiva votul meu în funcţie de temă şi de domeniu, de încrederea pe care o am în el şi de competenţa într-o materie – şi, eventual, să-i retrag delegarea dacă nu sunt mulţumit”, îmi explica superdelegatul piraţilor, profesorul universitar Martin Haase, într-un interviu.

Polisul grec s-a mutat deci online. E ceva. Până când o să ajungem şi noi la o astfel de combinaţie de democraţie reprezentativă şi directă şi la o mişcare grassroots autentică, n-avem nicio alternativă. Mai ales că răul mai mic n-a existat niciodată.