Mircea Geoană, premier preferat de ARD
alte articole
Liderii Alianţei România Dreaptă sugerează că Mircea Geoană ar fi mai bun ca premier decât Victor Ponta, fostul preşedinte PSD alăturându-i-se lui Călin Popescu Tăriceanu pe lista „favoriţilor” la preluarea fotoliului de premier după alegerile din 9 decembrie.
Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, spunecă USL are la îndemână o soluţie mai bună pentru şefia Executivului, decât actualul şef al PSD, Victor Ponta. „Îmi pare rău că domnul Geoană nu este prim ministru. Ar fi meritat USL-ul un asemenea prim ministru. Era infinit mai bun decât domnul Ponta. Când ai un prim ministru cum este domnul Ponta, statura domnului Geoană este Everestul pe lângă ce înseamnă domnul Ponta”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu la emisiunea „Imparţial”, de la Digi24.
Victor Ponta se confruntă cu critici nu doar din partea adversarilor, ci şi din interiorul USL. Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, critică pe blogul personal preocuparea lui Victor Ponta pentru păstrarea funcţiei de premier după alegeri. „Este 100% greşit ca prima preocupare a unui politician să fie o numire în funcţie. Este 100% greşit să se pornească de la un nume, în loc de la programul de guvernare. Este 100% greşit să punem căruţa înaintea boilor”, afirmă fostul preşedinte PSD.
Numele lui Mircea Geoană ca posibil premier a fost vehiculat şi de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a exclus varianta desemnării lui Victor Ponta pentru această funcţie. Liderii USL îl ameninţă însă cu suspendarea pe Traian Băsescu în cazul în care va refuza nominalizarea lui Victor Ponta.