Naţionalizarea copiilor: Croaţia impune vaccinarea obligatorie
alte articole
Curtea Constituţională a Croaţiei a admis o lege care vizează vaccinarea obligatorie a copiilor indiferent de opţiunile părinţilor. Instanţa îşi argumentează decizia susţinând că ”dreptul copilului la sănătate prevalează în faţa dreptului părinţilor de a lua decizii (greşite) în ce-l priveşte”, scrie iflscience.com
Croaţia şi Slovenia sunt campioanele vaccinării universale. Deşi cele mai multe guverne sunt în favoarea vaccinării, şi, în unele cazuri, oferă chiar stimulente financiare, doar câteva au impus vaccinarea obligatorie a copiilor.
Potrivit unui studiu care a vizat cele 29 de ţări europene "15 ţări nu au vaccinări obligatorii, celelalte 14 ţări rămase au cel puţin o vaccinare obligatorie inclusă în programul lor". Însă cele mai multe dintre state nu aplică însă legile, unele oferă clauze extinse de a opta împotriva vaccinării, în timp ce altele cer vaccinarea universală pentru un număr mic de boli.
Din moment ce Croaţia a introdus vaccinarea universală în 1999, difteria, tusea convulsivă şi rujeola au dispărut în întregime, iar tuberculoza a scăzut cu 93%, tetanosul cu 97% şi virusul hepatitei B cu 65%. În ciuda acestui succes, Croaţia a cunoscut acum o rezistenţă considerabilă la ceea ce era odată o politică necontroversată.
După ce a pus în practică vaccinarea universală timp un deceniu, numai 28 de copii au rămas nevaccinaţi în 2012, în conformitate cu înregistrările oficiale. În 2013 numărul a crescut la 143. Deşi aceste numere nu sunt suficiente pentru a genera tipul de revolte văzute în SUA şi Marea Britanie, ca urmare a campaniilor făcute de lobby-işti anti-vaccinuri, direcţia este clară.
Potenţiala amploare a revoltei este indicată de 10.000 de oameni care au semnat o petiţie în care susţineau că "vaccinarea copiilor sănătoşi reprezintă o ameninţare pentru sănătatea lor".
Iniţiativa a luat amploare şi datorită indiciilor că unele vaccinuri au numeroasse efecte adverse, iar bolile de care ne apără pot fi evitate cu usurinţă foflosind metode profilactice la îndemâna oricui.
Legea a fost contestată în instanţă, dar cea mai înaltă instanţă din ţara a respins acţiunea.
Implicaţiile unei relaxării în domeniul vaccinurilor pot fi văzute în Siria, unde războiul a întrerupt programul de imunizare a copiilor. Ca urmare poliomielita, recent limitată la doar trei ţări, este acum scăpată de sub control în regiune. Copiii, inclusiv cei care reuşesc să ajungă în taberele de refugiaţi din ţările vecine, sunt condamnaţi la paralizie pentru tot restul vieţii.
A nu vaccina un copil împotriva unei boli transmisibile este analog cu a-l trimite cu o bombă lipită de piept în public susţin unii, însă cei care critică iniţiativa sunt de părere că statul şi comunitatea ştiinţifică pot lua decizii greşite în aceste domenii, iar istoria a demonstrat de mai multe ori acest lucru. Altfel spus unele lucruri, chiar dacă sunt bune, pot dăuna atunci când sunt duse la extrem.