Mizele resetării relaţiei dintre Rusia şi Turcia

”Aceasta va fi o vizită istorică, un nou început. În cadrul discuţiilor cu prietenul meu, Vladimir Putin, cred că o nouă pagină în relaţiile bilaterale va fi deschisă. Ţările noastre au multe de făcut împreună”, declara Erdogan pentru agenţia Tass în preambulul vizitei la Petersburg. Scopul principal al deplasării sale a fost revenirea la relaţia dinainte de incidentul cu avionul doborât.

Reapropierea dintre doi lideri care conduc regimuri autoritare, care resping criticile Occidentului referitoare la măsuri nedemocratice şi care seamănă mult ca stil, este cumva logică. După puciul eşuat din Turcia, Erdogan şi AKP au declanşat o virulentă retorică anti-Occident. I-au acuzat pe liderii UE că au condamnat târziu şi doar cu jumătate de gură puciul, că nu au fost solidari cu conducerea aleasă democratic, iar pe americani chiar că ar fi participat la orchestrarea puciului şi că-l protejează pe duşmanul numărul 1, Fetullah Gulen.

Demonizarea Vestului în Turcia a devenit recent similară ca amplitudine cu cea făcută de propaganda rusească, care punea pe seama acestuia conflictul din Ucraina şi acuza noua putere de la Kiev de fascism. Atât Putin, cât şi Erdogan au o retorică conspiraţionistă de tipul ”Vestul şi NATO ne-au trădat”. Primul îi acuză pe americani că vor să-l înlăture de la putere, iar al doilea că aceştia i-au susţinut pe pucişti. Alianţa lor este însă conjuncturală, ambii încercând să profite de aceasta pentru propriile interese.

Moscova speculează contextul

Turcia se izolează de bunăvoie, iar Rusia îi deschide cu entuziasm braţele pentru a submina SUA şi NATO. Moscova a fost prima care a condamnat puciul, asta şi din cauza propriilor temeri. S-a discutat deja despre primirea Turciei în SCO sau Uniunea Eurasiatică. Mai este foarte mult până acolo, dar cert este că Moscova speculează că deobicei pe principiul divide et impera contextul în care sentimentele anti-occidentale se răspândesc în societatea turcă şi în rândul politicienilor. Ea ar putea propune o cooperare între Organizaţia de Cooperare de la Shanghai şi Turcia, ce se vrea o replică la NATO, care să treacă dincolo de statutul de ”partener de dialog” pe care Ankara îl deţine în prezent.

Cum Ankara sfidează acum NATO şi UE, flirtând cu Rusia, pentru a obţine concesii precum extrădarea predicatorului Fetullah Gulen sau ridicarea vizelor, aşa şi Moscova continuă politica de contracarare a influenţei NATO, UE şi SUA, pe mai multe fronturi, de la intervenţia în Siria, până la finanţarea partidelor de extremă dreapta din Europa sau testarea garanţiilor de securitate pentru flancul estic prin provocări aeriene. O Turcie şi mai autoritară, care merge către un regim prezidenţial de tip rusesc, este în interesul Moscovei.

Interesele Turciei

De partea cealaltă, un prim obiectiv al lui Erdogan în discuţia cu Putin a fost normalizarea relaţiilor prin încheierea definitivă a disputei legate de doborârea avionului de luptă rusesc de către aviaţia turcă în noiembrie 2015, deoarece măsurile retaliatorii luate de ruşi, sancţiunile impuse, au afectat puternic exporturile turceşti şi turismul, deci economia care deja are de suferit ca urmare a instabilităţii politice. "Avem în plan să ridicăm restricţiile faţă de firmele turceşti”, a anunţat Putin, arătând totodată ”că mai avem multe de făcut pentru a revitaliza relaţiile noastre comerciale şi economice”.

Pe de altă parte, Turcia depinde în proporţie de 58% pentru asigurarea consumului ei de gaz de Rusia, iar reluarea proiectului Turkish Stream face Europa dependentă din nou de gazul rusesc. Explicam mai demult cum Turcia urma sa devină intermediarul puternic prin care Rusia continua şantajul energetic la adresa Europei. Proiectul Turkish Stream, o conductă cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, care urma sa lege Rusia de Turcia prin intermediul Mării Negre şi apoi să aducă gazul până la graniţa Turciei cu Grecia va fi reluat. Rusia încearcă să păcălească Europa, adâncind-o în dependenţa de gazul rusesc. Principalul câştigător al Turkish Stream, proiectul propus de Moscova cu nume înşelător pentru a masca faptul că este vorba tot de gaz rusesc, este însă Turcia care are şansa să ajungă un hub regional pentru gazul care intră în Europa şi să-şi întărească poziţia atât faţă de Rusia, cât şi faţă de UE.

Dilema siriană

O altă temă importantă a discuţiilor Putin-Erdogan a fost conflictul sirian, asupra căruia Turcia şi Rusia au avut puncte de vedere diametral opuse, astfel încât este greu să se ajungă la un numitor comun. Turcia i-a susţinut pe rebelii anti-Assad şi a cerut constant îndepărtarea acestuia de la putere, în timp ce Moscova a susţinut deschis regimul de la Damasc şi l-a ţinut în viaţă prin intervenţia militară şi impunerea unei zone de excludere aeriană. Mai mult, ruşii l-au înfuriat pe Erdogan prin bombardarea unor grupări de rebeli turcomani.

Mesajul lui Erdogan pentru Europa este că dacă îl vrea mai departe ca partener şi aliat, trebuie să ofere mai mult decât Putin. Prin urmare, relaţia cu acesta va fi folosită ca o pârghie de şantaj.

La Petersburg s-a văzut că este greu ca aceste poziţii să poată fi conciliate peste noapte. La conferinţa comună de presă, Siria a fost amintită doar în treacăt de Putin, dar nu s-a intrat în detalii. Totuşi, Turcia ar putea accepta menţinerea lui Bashar al Assad la putere pentru a împiedica formarea unui stat kurd. Ankara este îngrijorată că grupările rebele kurde, aliate cu SUA, ar putea păstra controlul asupra teritoriilor din Siria şi Irak pe care le-au eliberat de ISIL. Aşa se explică faptul că Erdogan declara agenţiei TASS că în Siria „este imposibil să găsim o soluţie fără sprijinul şi cooperarea Rusiei”. Cum americanii nu sunt dispuşi să renunţe la eficientele miliţii kurde care combat ISIS on the ground, Erdogan ar putea lua în calcul o schimbare de politică şi o coordonare a acţiunilor din Siria cu Rusia, în speranţa că aceasta va renunţa la parteneriatul cu Unităţile de Protecţie ale poporului (YPG), braţul armat al Partidului sirian kurd al unităţii democratice (PYD).

Întrebarea care se pune este cât de departe va merge Turcia în şantajarea UE şi NATO cu relaţia cu Rusia, dat fiind că în afară de gaz, Moscova nu are ce să ofere acesteia din punct de vedere economic. Deocamdată, Erdogan vrea să dea un semnal simbolic, prin faptul că face prima vizită externă după puci în Rusia. Mesajul său pentru Europa este simplu – dacă Europa îl vrea mai departe ca partener şi aliat, trebuie să ofere mai mult decât Putin. Prin urmare, relaţia cu acesta va fi folosită ca o pârghie de şantaj.

Cum ar trebui să reacţioneze Europa şi SUA

Fostul ministru de Externe suedez, artizanul Parteneriatului Estic, Carl Bildt susţine într-un articol scris pentru Politico.eu că Europa a greşit că nu a condamnat mai tare puciul din Turcia şi nu l-a susţinut deschis pe Erdogan, aruncându-l astfel în braţele lui Putin şi sporind deriva autoritară internă. În opinia sa, UE face aceeaşi greşeală ca în 2013, când armata egipteană l-a răsturnat pe preşedintele islamist Mohammed Morsi, iar Europa a susţinut noua putere.

În schimb, revista conservatoare americană The National Interest publică un articol foarte dur intitulat ”Vestul nu mai are nevoie de Turcia”, în care se arată că ţara a folosit NATO timp de decenii ca pe o pavăză pentru a-şi bate joc de democraţie. De asemenea, publicaţia acuză că sub umbrela Alianţei, Turcia a permis militanţilor ISIS să treacă nestingheriţi în Siria, cu tot cu arme, ajutând şi Statul Islamic şi Frontul al-Nusra. În plus, Ankara a subminat acţiunile miliţiilor siriene kurde împotriva Statului Islamic şi a continuat să-i bombardeze pe aceştia, în loc să-i lovească pe jihadişti.

Autorul, Movses Ter-Oganesyan, cercetător la Eurasian Research and Analysis Institute, este de părere că ”Turcia are nevoie mai mare de Occident, decât invers, şi dacă nu este trezită la realitatea, aceasta va face şi mai tare de râs SUA, NATO şi Europa”.

În opinia sa, şantajul Turciei la adresa UE cu fluxurile de refugiaţi, care are ca obiectiv ca aceasta să închidă ochii la gravele încălcări ale drepturilor omului din plan intern, este inacceptabil, la fel ca şi cel la adresa NATO prin flirtul cu Putin, mai ales că Ankara a primit zeci de miliarde de dolari, training şi garanţii de securitate solide de la Alianţă de-a lungul timpului.

În concluzie, indiferent cum abordezi această întâlnire dintre Erdogan şi ”dragul prieten Putin” este în mod clar o încercare oportunistă de a slăbi NATO şi UE, operată de doi lideri care seamănă foarte mult ca stil şi ca tactici. În plus, marea împăcare dovedeşte că Rusia şi Turcia sunt atât de interdependente comercial şi energetic încât sunt condamnate să coopereze şi să treacă chiar şi peste cea mai gravă deteriorare a relaţiilor bilaterale din ultima vreme.