Dumitru Borţun: Starea actuală de mizerie materială şi morală e favorabilă celor care s-au obişnuit să pescuiască în ape tulburi şi preferă aşa
Profesorul Dumitru Borţun face o radiografie a societăţii româneşti, surprinzând dezamăgirea electoratului faţă de clasa politică, criza de încredere în instituţii şi tentaţia întoarcerii la un trecut idealizat. În podcastul "Dialog Liber" al lui Teodor Cătăniciu, el pledează pentru reformarea democraţiei, nu pentru abandonarea ei, şi identifică în rezistenţa la schimbare unul dintre principalele obstacole în calea progresului României.
Redăm un fragment din podcast:
Teodor Cătăniciu: Nicuşor Dan a desemnat un premier fără partid, care a venit, totuşi, cu o majoritate a miniştrilor din PSD. Ce să înţelegem din mişcarea asta? Este un compromis necesar ca să poată să guverneze sau este tocmai abandonarea celor care l-au votat?
Dumitru Borţun: Păi, din stradă se vede, adică de la nivelul simţului comun, se vede că l-au abandonat. Pentru că vectorul pe care a venit a fost un vector de nemulţumire faţă de sistem, de sistemul politic, de maniera de guvernare plină de ipocrizie, de minciună, de încercări de manipulare, de încălcarea legislaţiei şi a Constituţiei, apropo de comasarea alegerilor şi toate manevrele acelea făcute pentru a fi siguri de câştigarea puterii.
Deci a fost o chestie, dacă vreţi, şi o revoltă morală împotriva unui anumit stil de gândire, unui anumit stil de conducere politică.
Deci aceeaşi atitudine au avut-o şi cei care au votat cu Călin Georgescu şi au votat cu AUR. E aceeaşi atitudine de respingere a politicii de până acum, a sistemului politic setat în 1990, după decembrie 1989.
Din păcate, ea e o direcţie mai firavă decât direcţia majoritară.
Direcţia majoritară propune o întoarcere în timp. Propune tot felul de variante ale vârstei de aur. Unii se duc până la mişcarea legionară, alţii se duc până la Antonescu, alţii vorbesc direct de Ceauşescu. Înainte era mai bine, iar unii, mai cu imaginaţie, se duc până la Dacii Liberi.
Toţi au o anumită definiţie a epocii de aur, a mitului vârstei de aur, pe care îl avem de la Herodot încoace, din poemul lui Munci şi Zile, în care descria o perioadă în care grecii erau fericiţi. De ce? Nu apăruse statul, adică nu existau reguli şi legi.
Genul ăsta de naivitate, care crede că e mai bine fără reguli pentru că eşti mai liber, specifică unor copii, dar nu unor oameni maturizaţi, funcţionează în orice societate aflată în criză. Mitul vârstei de aur.
Spre deosebire de cei care propun o întoarcere în trecut, reformiştii care văd înainte nu vor să arunce democraţia peste bord.
E ca şi când, odată cu lăturile, ai arunca şi copilul din copaie şi atunci păstrezi copilul, îl mai speli o dată, îl educi, dar îl perfecţionezi, nu-l arunci.
Chestia asta prin a perfecţiona democraţia prin depolitizarea instituţiilor administrative, prin raţionalizarea comunicării politice... Sunt foarte multe încercări pe care unii oameni politici le-au făcut pentru a debloca progresul României.
Nu a avut suficient succes pentru că forţelor care se opun schimbării... de ce se opun schimbării - le place, le convine.
Adică starea actuală de mizerie materială şi morală este favorabilă celor care s-au obişnuit să pescuiască în ape tulburi şi preferă aşa, decât o limpezire, o transparenţă şi o raţionalizare.
