Miniştrii turci fac acuzaţii din ce în ce mai directe la adresa SUA
alte articole
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat marţi Occidentul că “susţine terorismul şi că este de partea” celor care au organizat puciul eşuat de luna trecută. Acuzaţiile au fost făcute la doar 24 de ore după ce şeful Statului Major al SUA a călătorit în Ankara pentru a încerca să calmeze tensiunile dintre cei doi aliaţi NATO.
Acuzaţiile de complicitate direcţionate spre diverşi oficiali americani în săptămânile ce s-au scurs de la lovitura de stat au fost percepute iniţial de mulţi din Occident ca teorii ale conspiraţiei promovate de un Erdogan tot mai paranoic. Dar, după cum a raportat jurnalistul din Istanbul William Armstrong pentru War on the Rocks, acele acuzaţii “devin tot mai îndrăzneţe pe zi ce trece”.
“Ziarul islamist pro-guvern Yeni Safak a susţinut de câteva zile că generalul american pensionat John F. Campbell a organizat lovitura de stat”, a scris Armstrong. “Alţii au raportat că forţa antitero a poliţiei din Istanbul îl urmăreşte pe Henri Barkey, directorul Programului pentru Orientul Mijlociu la Woodrow Wilson Center... Iar ministrul turc al justiţiei Bekir Bozdag a dat câteva indicii, susţinând că nu are nicio îndoială că serviciile americane de informaţii ştiu că tentativa de lovitură de stat a fost orchestrată de Fethullah Gulen”.
Acuzaţiile ar fi putut fi mai uşor minimalizate de Occident dacă nu ar fi câştigat în mod rapid atenţia mainstream-ului din societatea turcă, care – asigurat de agenţiile mass media pro-guvern – aparent este nemulţumit de lipsa de entuziasm cu care Washingtonul a condamnat lovitura de stat la scurt timp după eşuarea ei.
“Există un fir narativ în presa turcă ce susţine că, de fapt, Casa Albă a răspuns lent cu o declaraţie în timpul tentativei de lovitură de stat şi că acest lucru se datora faptului că SUA aştepta să vadă cine va câştiga”, a declarat pe Twitter Aaron Stein, expert pe sectorul Turcia şi membru de vârf al Atlantic Council.
“Această conspiraţie arată cât de puţine ştie mass media turcă în privinţa comunicaţiilor americane”, a continuat Stein. “Condamnarea Casei Albe a fost, după standardele birocratice, aproape de viteza luminii. Cineva a lucrat din greu pentru ca această condamnare să aibă loc rapid”.
La câteva ore după începerea puciului, Casa Albă a cerut “tuturor partidelor din Turcia” să “susţină guvernul turc ales pe cale democrată, să manifeste cumpătare şi să evite orice violenţe sau vărsare de sânge”. Secretarul de stat american John Kerry a publicat propria sa declaraţie la scurt timp după aceea pentru a reitera “sprijinul absolut al Statelor Unite pentru guvernul civil al Turciei ales pe cale democrată şi pentru instituţiile democrate ale ţării”.
Indiferent de fapte, totuşi suspiciunea că s-ar putea ca Washingtonul să simpatizeze cu puciştii – sau chiar să fi ajutat în mod activ la plănuirea revoltei militare – devine în mod rapid o teorie în general acceptată, a adăugat Armstrong.