Mizele mini-summitului Merkel-Renzi-Hollande

Reuniunea din Venetone a avut mai multă încărcătură simbolică decât substanţă. Nu au fost luate decizii şi nici avansate propuneri concrete legate de viitorul UE. Mesajul principal pe care cei trei lideri europeni au vrut să-l transmită a fost că, după Brexit, Uniunea Europeană nu este terminată. Mai mult, ei au proclamat ”începutul unei noi Europe”, încercând să dea un semnal de solidaritate şi unitate, deşi în realitate interesele şi concepţiile lor legate de viitorul acesteia sunt foarte diferite.

Italia, care se confrunta cu probleme economice majore, cu un şomaj ridicat, are probleme cu băncile şi o datorie mare de stat, cere mai multă flexibilitate în regulile UE legate de deficitul bugetar, cu alte cuvinte ca guvernul să poată creşte şi mai mult datoria publică pentru a menţine economia pe linia de plutire. Premierul socialist Matteo Renzi îşi pune în joc cariera politică într-un referendum legat de modificarea bicameralismului şi ar putea deconta nemulţumirea populaţiei faţă de degradarea nivelului de trai.

Germania, care a predicat austeritatea şi disciplina fiscală pe care şi Renzi o acuză, ar putea face concesii Italiei pentru că Merkel este tot mai izolată în plan european în criza refugiaţilor. Ţările Vişegrad i se opun, cea mai recentă dovadă fiind refuzul Cehiei de a accepta cotele de refugiaţi. Prin urmare, cancelarul german are nevoie de aliaţi în plan extern care s-o ajute să impună decizii care să ducă la recuperarea popularităţii pierdute în plan intern, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2017. În septembrie va avea loc un summit informal la Bratislava, iar cancelarul german a vrut să-şi asigure susţinerea Parisului şi Romei înainte.

Nici Francois Hollande nu stă mai bine în Franţa, care se confrunta cu mari probleme economice. El riscă să nu mai câştige nici alegerile interne ale socialiştilor pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, d-apoi o potenţială confruntare cu Marine Le Pen.
În toate cele trei state, Frontul Naţional, Alternativa pentru Germania sau Mişcarea de Cinci Stele le suflă în ceafă acestor lideri şi pun o presiune uriaşă asupra lor. În acest context, Merkel i-a întins o mână lui Renzi pentru a-i mai îmbunătăţi poziţia şubredă în plan intern.

Simbolistica

Organizarea mini-summitului pe portavionul Giuseppe Garibaldi, care a jucat un rol important în combaterea traficului cu refugiaţi în Marea Mediterană, nu este întâmplătoare, ci vrea să arate că UE are putere de acţiune, chiar în cele mai grele crize.

Deplasarea pe insula Venetone, la mormântul lui Altiero Spinelli, unul dintre părinţii fondatori ai UE şi adeptul unei Europe federale, bazate pe dispariţia statelor, a vrut să sugereze că liderii nu au uitat de unde s-a plecat şi că nu s-a renunţat la ideea de mai multă integrare, chiar dacă după Brexit nimeni nu o mai declară deschis.

Merkel a reamintit că UE s-a născut din ”cele mai întunecate momente” ale istoriei europene şi a adăugat că în prezent ţările membre trebuie să lucreze împreună pentru a întări graniţele interne şi externe, pentru a impulsiona creşterea economică şi a crea joburi pentru tineri.

Aceste deziderate au fost repetate şi de preşedintele Hollande, fără a se intra însă în detalii despre cum se va face asta şi ce măsuri concrete vor fi luate. Dincolo de poza de familie menită să arate unitate, Franţa şi Italia continuă să insiste pe mai multe investiţii publice pentru a-şi stimula economiile, ceea ce înseamnă în realitate mai multă îndatorare.

De partea cealaltă, Merkel, care insista pe necesitatea îmbunătăţirii competitivităţii şi pe disciplină fiscală, adică austeritate, pentru toate statele UE, pare dispusă acum să le facă concesii lui Hollande şi Renzi în schimbul susţinerii politicilor ei în criza refugiaţilor la nivel european.

Italia, noul bolnav al Europei

Prin urmare, fiecare lider depinde de ceilalţi. Oficial cei trei au discutat despre problema Brexitului, dar problemele economice ale Italiei riscă să devină mai periculoase pentru UE decât ieşirea britanicilor, care oricum se amână.

Potrivit ”The Economist”, ţara suferă de un exces de birocratizare şi de o productivitate şi o competitivitate scăzută. Evident că aceste probleme nu sunt noi şi au fost ignorate ca şi în cazul Greciei la intrarea în zona euro. ”Originea problemelor noastre din prezent este faptul că n-am fost capabili să ţinem pasul cu competiţia în sectoarele high-tech. Am suferit de pe urma competiţiei făcute de India şi China, care au devenit foarte puternice în această producţie standardizată de automobile, de maşini de spălat. Economia italiană şi-a pierdut competitivitatea şi din cauza creşterii costurilor de producţie. Ea se baza pe multiple IMM-uri care în anii ‘60 şi ‘70 erau un atu pentru că modelul industrial era foarte flexibil şi capabil să se adapteze la condiţii schimbătoare. Apoi odată cu noile tehnologii moderne şi avansate, a fost nevoie de investiţii mari iar costurile fixe pentru producţia la scara largă au crescut, astfel încât industria bazată pe IMM-uri a devenit o limitare. Problema acestor întreprinderi este că le este greu să crească şi să fie competitive într-o economie globalizată”, îmi explica Paolo Manasse, profesor de economie la Universitatea din Bologna, într-un interviu acordat în 2012.

În prezent, creşterea economică este de 0%, producţia industrială scade, băncile cu probleme precum Monte dei Paschi nu au fost salvate, şomajul rămâne ridicat, iar numărul italienilor atinşi de sărăcie absolută este de 4,6 milioane, în timp ce datoria de stat a atins 2,25 miliarde de euro, aproximativ 135% din PIB, scrie publicaţia economică Manager Magazin.

În acest context complicat, Renzi organizează un referendum la care ar putea fi taxat pentru degradarea situaţiei economice şi a nivelului de trai. Singura lui soluţie pentru a preveni o prăbuşire economică este şi mai multă îndatorare, şi pentru asta are nevoie de girul lui Merkel şi Juncker. Iar de data asta şi Merkel are nevoie de sprijinul lui.