Hărţuit de situaţia băncilor, Renzi atacă Deutsche Bank
alte articole
Dificultăţile cu care se confruntă băncile italiene în ceea ce priveşte creditele lor neperformante sunt minuscule în comparaţie cu problemele pe care le au unele bănci europene din cauza expunerii instrumentelor lor derivate, a declarat miercuri premierul italian Matteo Renzi.
Comentariile lui Renzi păreau să se refere la Deutsche Bank şi au marcat intensificarea eforturilor sale de a obţine un acord din partea UE pentru creditorii problematici ai Italiei.
Acţiunile băncilor italiene au înregistrat pierderi în ultimele 10 zile, fiind lovite de nesiguranţa provocată de cantitatea mare de credite neperformante din acest sector, care se ridică la valoarea totală de aproximativ 360 miliarde de euro. Această situaţie alimentează temerile privind un posibil dezastru financiar în cea de-a treia economie a zonei euro.
Luând cuvântul la o conferinţă comună de presă cu premierul suedez Stefan Lofven, Renzi a declarat că alte bănci europene au probleme mult mai mari decât cele italiene.
“Dacă această problemă a creditelor neperformante are valoarea 1, atunci problema derivatelor la alte bănci, la marile bănci, este de 100 de ori mai mare. Acesta este raportul: unul la 100”.
El nu a numit în mod direct Deutsche Bank dar a criticat banca germană în trecut, inclusiv în decembrie 2015, când a declarat că nu va schimba băncile italiene pe cele germane.
Roma discută cu Bruxelles-ul pentru a crea un plan pentru recapitalizarea creditorilor săi, inclusiv cel mai mare creditor italian, Banca Monte dei Paschi di Siena, preţul acţiunilor sale scăzând cu aproximativ 75% în acest an.
Oficialii italieni au susţinut că din cauza volatilităţii create în urma votului Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, Italiei ar trebui să i se ofere o flexibilitate mai mare pentru a susţine băncile afectate.
Totuşi, cancelarul german Angela Merkel a respins sugestia, susţinând că trebuie respectate regulile noi pentru salvările bancare, care reduc spaţiul de manevră pentru guverne.
Renzi a declarat reporterilor că s-a găsit o soluţie pentru problema creditelor neperformante ale Italiei, adăugând că deponenţii nu trebuie să se îngrijoreze. El a precizat însă că Europa are o problemă de credit mai amplă ce trebuie rezolvată.