Misiunea imposibilă a lui Obama şi status-quo-ul din Siria

Preşedintele Obama se simte nevoit să acţioneze deoarece credibilitatea SUA este în joc, acum că a fost depăşită linia roşie autoimpusă. Dacă nu o face, nici Iranul nu va mai lua în serios capacitatea americanilor de a proiecta hard power. O intervenţie americană în Siria nu asigură însă decât costuri mari pentru SUA pe termen lung şi o victorie a unor elemente islamice radicale.

Barack Obama a ţinut să se demarce ferm de predecesorul său George W.Bush în campania electorală pentru primul său mandat şi a condamnat efectele dezastruoase ale războaielor din Irak şi Afganistan, pentru care SUA încă mai plăteşte nota de plată. În prezent însă el pare să acţioneze la fel ca acesta. Nu mai are răbdare să aştepte rezultatul investigaţiei inspectorilor ONU, care trebuie să verifice dacă au fost folosite arme chimice împotriva civililor din Siria. Deja administraţia Obama vorbeşte despre o intervenţie militară, cu sau fără mandat ONU, susţinută de partenerii din NATO. Sună cunoscut nu?

Până acum orice intervenţie în Siria era exclusă din principiu. Regimul Assad a fost multă vreme un duşman sigur pentru SUA, un adversar de la care ştiai la ce să te aştepţi, un aliat al Iranului şi Hezbollah-ului şi un stat pe axa răului. Rebelii sunniţi, care reprezintă un mozaic format din diferite grupări, printre care şi unele afiliate sau apropiate de Al-Qaeda prezentau mai multe necunoscute în privinţa abordării lor faţă de SUA şi Israel. Ca urmare, măcelul din Siria a continuat nestingherit, cu mii de oameni nevinovaţi ucişi. Comunitatea internaţională a condamnat, a impus sancţiuni economice asupra apropiaţilor regimului Assad, dar s-a mărginit la acţiuni de menţinere a status-quo-ului, sperând într-o soluţionare de la sine. Odată ce rebelii sirieni au început însă să piardă teren iar balanţa s-a dezechilibrat total, americanii au fost nevoiţi să înceapă să le furnizeze arme uşoare. Dar sângerosul război civil din Siria nu se poate câştiga cu arme uşoare şi oameni slabi pregătiţi care înfruntă un regim cu unităţi de elită, artilerie şi aviaţie, arme din Rusia şi Iran şi sprijin din partea Hezbollah.

Obama ca adept al politicii paşilor mici a evitat să treacă la acţiune şi a trasat o linie roşie în folosirea de arme chimice, sperând că astfel va descuraja regimul de la Damasc să extermine populaţia uzând de orice mijloc pentru a rămâne la putere. Regimul de la Damasc testează însă în prezent Washingtonul, mizând pe faptul că SUA nu-şi poate permite un al doilea Irak. Şi aşa este. Pe de altă parte însă SUA nu-şi poate nici permite să arate o slăbiciune în capacitatea sa de proiectare a hard power Iranului, care priveşte cu atenţie ce se întâmplă în Siria. Teheranul ar putea fi încurajat de o capitulare a SUA în Siria, de o încălcare a unei linii roşii rămasă fără efect, în dosarul său nuclear.

Obama nu şi-a dorit o intervenţie militară în Siria, dar pare să fie constrâns, pentru ca toate celelalte opţiuni au eşuat. Ideea unei soluţii politice este de multă vreme folosită de ruşi ca un mijloc pentru a trage de timp pentru ca regimul Assad să-şi ucidă în linişte adversarii. Ruşii continuă să blocheze orice decizii care ar afecta regimul în Consiliul de Securitate şi să furnizeze arme Damascului. Din această perspectivă, ocolirea ONU devine firească. În plus, găsirea unei soluţii paşnice este aproape imposibilă dat fiind că Assad nu a acceptat niciodată ideea părăsirii puterii şi a unei tranziţii cu formarea unui guvern incluziv. De partea lor, rebelii nu vor şi nu pot face concesii regimului.

Ca urmare, singura soluţie pare să fie o operaţiune militară, fie terestră, fie prin lovituri chirurgicale asupra unităţilor aeriene şi de artilerie ale lui Assad. Aceasta nu garantează însă decât că rebelii nu vor fi învinşi. Balanţa va fi înclinată în favoarea lor, dar câştigurile pentru interesele SUA sunt incerte.

În Siria, SUA va pierde indiferent care parte va învinge în războiul civil, scrie analistul Edward Luttwak de la think-tank-ul Center for Strategic and Internaţional Studies. În opinia să, o victorie totală a regimului Assad, care ar recâştiga controlul asupra întregii ţări, ar fi un dezastru. Ar fi o victorie a banilor şi armelor Iranului şi a trupelor Hezbollah angrenate în Siria. Prestigiul şi puterea acestora ar creşte în lumea arabă şi odată cu ele ameninţarea pentru statele arabe sunnite şi pentru Israel.

Dar şi o victorie a rebelilor sirieni ar fi periculoasă pentru SUA şi aliaţii săi pentru că grupările extremiste afiliate Al-Qaeda ar putea forma un guvern ostil SUA , iar Israelul nu se va putea aştepta să aibă linişte la graniţa de nord dacă jihadiştii triumfă în Siria.

Obama nu şi-a dorit o intervenţie militară în Siria, dar pare să fie constrâns, pentru ca toate celelalte opţiuni au eşuat. SUA vor pierde însă indiferent care parte va învinge în războiul civil. Americanii sunt deci prinşi într-o situaţie fără ieşire. Nu pot lăsa Iranul şi Hezbollahul să câştige, dar nici nu pot favoriza o victorie a extremiştilor şi a Al-Qaida.

Luttwak avertizează că de partea rebelilor luptă salafişti, extremişti sunniţi care au ucis alauiţi şi creştini nevinovaţi doar din cauza religiei lor şi jihadişti din Irak şi chiar din ţări precum Germania care vor să transforme Siria într-un safe haven pentru jihadul global îndreptat împotriva Europei şi al SUA. Americanii sunt deci prinşi într-o situaţie fără ieşire. Nu pot lăsa Iranul şi Hezbollahul să câştige, dar nici nu pot favoriza o victorie a extremiştilor şi a Al-Qaeda.

În opinia lui Luttwak, doar încurajarea unei remize pe termen nedefinit în Siria între cele două părţi este favorabilă intereselor SUA. Mai mult, expertul american consideră că din acest război între adversarii Americii, Washingtonul are de câştigat pentru ca aceştia vor fi prea ocupaţi să se confrunte între ei pentru a mai ataca America.

Această idee de a-i înarma pe rebeli intermitent atunci când Assad pare să-i învingă şi apoi de a opri livrările de arme odată ce aceştia câştigă teren este însă fantezistă şi şi-a arătat deja limitele.

Mai există posibilitatea de a încerca să produci spărturi în cercurile şi reţelele de putere de la Damasc, încercând să schimbi loialitatea oamenilor cheie ai regimului Assad, dar sancţiunile economice aplicate oamenilor de afaceri şi dezertările de până acum nu au produs efectele scontate. Regimul Assad nu a fost slăbit îndeajuns prin aceste metode.

Pe de altă parte, în cazul unei victorii a rebelilor nimic nu garantează că noua majoritate sunnită nu ar porni o campanie sângeroasă de răzbunare împotriva alauiţilor, secta privilegiată din care provine Assad. Prin urmare, orice cale ar alege Obama tot nu va ieşi cu bine din Siria. În prezent doar 9% din opinia publică americană este de acord cu o intervenţie militară americană în Siria. E adevărat că Obama este la al doilea mandat şi nu va mai candida, dar poate el să-şi asume o asemenea aventură? Se pare că nu are de ales. Remiza în conflictul din Siria este o iluzie.