Culisele ONU şi incapacitatea sa de a acţiona în Siria

Într-un moment de maximă tensiune prin care trece Siria, ONU îşi concentrează reuniunile şi eforturile pe găsirea unei soluţii care să pună capăt unui conflict soldat deja cu peste 100.000 de morţi, între 1,5 şi 2 milioane de refugiaţi în ţările limitrofe şi 3 milioane de persoane deplasate în interiorul ţării, comentează ziarul ABC.

În aceste condiţii, sunt tot mai multe vocile care se întreabă din ce motive încă nu se intervine în această ţară sau ce face comunitatea internaţională pentru a colabora la soluţionarea crizei. Pentru aceasta este însă nevoie de o analiză privind NATO, a limitelor şi a capacităţii sale de a acţiona într-o situaţie cu asemenea caracteristici.

ONU este un organism internaţional cu o componentă paşnică marcantă care în prezent este formată din 193 de ţări independente. Pentru a înţelege funcţiile sale trebuie să înţelegem contextul în care au fost create bazele sale: cele două războaie mondiale. La sfârşitul Primului Război Mondial, ţările participante au înfiinţat Societatea Naţiunilor, care a fost însă incapabilă să evite, în 1939, Al Doilea Război Mondial, motiv pentru care în 1941, în plin conflict, preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, şi premierul Marii Britanii, Winston Churchill, s-au întâlnit pentru a pune la punct o organizaţie menită să ajute la menţinerea păcii în lume.

Patru ani mai târziu s-au alăturat alte 49 de ţări care au semnat Carta Naţiunilor Unite, în care ţările s-au angajat să îndeplinească patru mari obiective: menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, promovarea relaţiilor de prietenie şi promovarea progresului social, ameliorarea nivelului de trai şi dialogul pentru armonizarea eforturilor naţionale pentru atingerea scopurilor comune.

Aşa cum se prevede în Carta fundamentală, sunt membre 'toate statele iubitoare de pace care acceptă obligaţiile consemnate în Cartă şi care, potrivit Organizaţiei, sunt capabile să îndeplinească aceste obligaţii'. Principalul organ este Consiliul de Securitate, ce recomandă care state trebuie admise, iar ultimul cuvânt îl are Adunarea Generală. În prezent sunt 193 de state membre ONU, cărora li s-au adăugat Vaticanul şi Palestina, ambele cu statut de observator.

În Adunarea Generală toate statele membre sunt egal reprezentate iar în cadrul acesteia sunt dezbătute probleme de interes comun pentru toţi membri. În chestiuni de specială relevanţă este nevoie de votul a cel puţin două treimi din membri, iar pentru alte probleme o majoritate simplă (jumătate din voturi plus unu).

Adunarea Generală a ONU a fost cea care a aprobat integrarea Palestinei ca stat observator cu sprijinul a 138 de ţări. În acest caz era nevoie de o majoritate simplă. În privinţa poziţiei adoptate de ONU faţă de conflictul sirian, ca şi în cazul Libiei, China şi Rusia au fost cele două mari impedimente privind adoptarea unei poziţii comune. De abia în aprilie 2013, după doi ani de confruntări grave, organizaţia a fost capabilă să emită o condamnare unanimă la adresa Siriei. În prealabil Rusia şi China au respins toate proiectele împotriva regimului lui Assad, iar Moscova a dat clar de înţeles că va vota împotriva oricărei intervenţii în Siria.

Turcia a fost una din ţările cele mai severe împotriva regimului sirian, în asemenea măsură încât a anunţat că va continua cu propriul program de sancţiuni dacă Consiliul de Securitate nu va reuşi să impună unul. ONU este incapabilă să se pună de acord cu privire la ceea se întâmplă în Siria, fapt ce a generat o discuţie privind formarea unei coaliţii internaţionale la marginea Consiliului de Securitate al ONU. 'În prezent, 36 sau 37 de ţări discută aceste alternative. Dacă se formează o coaliţie împotriva Siriei, Turcia va face parte din această coaliţie', a declarat recent ministrul de externe, Ahmet Davutoglu. În acelaşi sens s-au pronunţat Marea Britanie şi Franţa.

ONU a trimis o echipă de cercetători pentru a analiza ceea ce ar putea fi momentul de cotitură în conflictul sirian: folosirea armelor chimice de regimul lui Assad în cartierul Muadamiya, din afara Damascului în care ar fi murit 1.300 de persoane. Rezultatul anchetei ar putea fi hotărâtoare, având în vedere că preşedintele SUA, Barack Obama, a reiterat în repetate ocazii că 'linia roşie' privind o eventuală intervenţie este folosirea armelor chimice. Între timp, UE a anunţat că aşteaptă concluziile pentru a decide ce poziţie va adopta.