Mircea Diaconu, "un OM"? Povestire amară despre prezidenţiabilul susţinut de Ponta
alte articole
Indignat de sloganul ales în campania electorală de Mircea Diaconu, respectiv sintagma "Un Om", Anton Fabian - scriitor, publicist, scenograf şi regizor - relatează o interacţiune pe care ar fi avut-o cu prezidenţiabilul susţinut de Pro România şi ALDE pe vremea când acesta fusese numit director la Teatrul Nottara.
Din povestirea lui Fabian reiese că între sloganul de campanie al lui Diaconu şi comportamentul acestuia ar fi o discrepanţă majoră.
Redăm postarea lui Fabian Anton:
"Îl ştiam de mult, cu fiică-sa fusesem coleg în liceu, aşa că atunci cînd am decis să pornim cele două spectacole pentru strîngerea de fonduri în proiectul Casa Eminescu de la Văratec şi ne-am dat seama că avem nevoie de o sală, m-am prezentat la el cu cererea. Abia fusese numit director la Nottara aşa că mi-am zis că avem toate şansele. I-am spus despre ce este vorba, i-am spus şi cine a acceptat să ne sprijine benevol (maestrul Beligan, Ştefan Radof, Marin Moraru, Adrian Pintea, Ştefan Iordache, Dan Puric, Irina Petrescu, Olga Tudorache, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Constantin Ciopraga etc. etc. etc). Ne-a ascultat. A surîs. M-a întrebat cine este Eminescu şi 'cam ce treabă are el cu ăsta'. Şi în final mi-a oferit sala contra unei chirii fabuloase. Apoi ne-a poftit pe uşă afară.
Am regretat atunci că nu mai era Masek la conducere.
De atunci au trecut vreo 20 de ani. 'Un om'?"