Manuscrise străvechi descoperite în peşterile Qumran, Israel

Una dintre cele mai tulburătoare descoperiri arheologice din secolul trecut a avut loc în 1947, când doi tineri păstori beduini, Muhamad el Dib şi Ahmed Muhamad, aflaţi în căutarea unei capre rătăcite au dat din întâmplare peste o colecţie de manuscrise străvechi într-o peşteră din Qumran.

În urmă cu mai bine de 2000 de ani, Qumran, situat în cel mai jos punct de pe faţa pământului, în Valea Marelui Rift, era o aşezare înfloritoare. Aici, între anii 150 î.H. şi 68 d.H., o comunitate de esenieni a găsit un loc izolat, ideal pentru contemplaţie. Departe de ispitele din cetate, stabiliţi pe un platou calcaros de la ţărmul Mării Moarte, esenieinii îşi duceau viaţa conform dorinţelor lor, în linişte şi armonie.

Atunci când au fost îndepărtate ruinele sitului, a fost scoasă la iveală o mănăstire eseniană completă, cu o sală mare pentru masă şi adunare, bucătărie şi spălătorie, rezervoare de apă, precum şi un scriptoriu mare, în care esenieni transcriau texte biblice şi de altă natură pe suluri din piele, papirus şi cupru.

Când la Ierihon au ajuns romanii lui Titus Flavius Vespasianus, esenienii au fugit, ascunzând manuscrisele în peşterile din apropiere, deşertul păstrându-le secretul timp de aproape 2.000 de ani.

Revenind la povestea celor doi păstori, aceştia, alergând după caprele lor, au dat peste nişte grote în care au găsit cioburi de vase, precum şi 8 vase intacte, acoperite cu o ţesătură de in, iar at unui anticar din Betleem, numit Khalil Iskandar Sahin. Beduinii cercetând mai bine grotele au găsit şi alte resturi de manuscrise. Constatându-se că scrierea de pe suluri este siriacă, manuscrisele au fost predate Mănăstirii siriace Sf. Marcu din Ierusalimul vechi.

Din toamna anului 1947, beduinii şi anticarii au vândut manuscrisele diferitelor instituţii din Ierusalim. În decembrie 1947, Universitatea Ebraică din Ierusalim a achiziţionat 3 manuscrise, iar profesorul E. L. Sukenik a fost primul care a constatat vechimea acestor manuscrise, bănuind originea lor eseniană.

Din anul 1951, în regiunea Qumran s-a dechis un mare şantier arheologic, până la 25 de km de Ierusalim, unde s-au găsit şi alte manuscrise. Documentele descoperite la Qumran şi în împrejurimile lui formează o colecţie de manuscrise din piele, din foi de aramă sau papirus, majoritatea fiind fragmente (în număr de 40.000) din secolul II î.Hr., câteva din secolul III î.Hr., iar unele din secolul I al erei creştine. Manuscrisele din Qumran sunt scrise în 8 limbi şi dialecte: ebraica veche (biblică), aramaica palestiniană, ebraica misnaită (nec-ebraica), greacă, latină, nabateica, aramaica târzie (siro-palestiniană) şi araba.

Majoritatea qumranologilor (cercetători ce se ocupă cu manuscrise în limbi foarte vechi, dispărute) cred că aceste manuscrise reprezintă rămăşiţele unei vaste biblioteci ce aparţinea unei comunităţi stabilite pe coastele Mării Moarte. Aceştia sunt esenienii ce au depozitat manuscrisele în peşterile din Qumran, în timpul războiului iudaic împotriva romanilor, când Ierusalimul a fost distrus.

Manuscrisele aduc o contribuţie foarte preţioasă la o mai bună înţelegere a caracteristicilor unei epoci şi a istoriei culturii umane în general. Documentele descoperite la Qumran sunt depozitate în două Muzee din Ierusalim: Muzeul Israel (Muzeul Naţional) şi Muzeul Rockefeller.

Pentru aceste manuscrise, Muzeul Israel a construit o clădire specială numită „Sanctuarul Cărţii”. Manuscrisele sunt păstrate, în condiţii de penumbră, într-o cameră în care nivelul de umiditate şi temperatură sunt identice celor din peşterile Qumran.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.