Curiozităţi despre Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna, situată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, care a fost concepută pentru a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa. Dincolo de legenda care-i are ca protagonişti pe Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastru, privind întemeierea binecunoscutului lăcaş din nordul Moldovei şi care a rămas în istoria culturii române, Mănăstirea Putna a avut ea însăşi o componentă deosebit de importantă în îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii moldoveneşti.

Cronicarul Ioan Neculce istoriseşte despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită Mănăstirea Putna: "Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul".

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Locul de ctitorie

În trecut, în acest loc unde a fost clădită Mănăstirea Putna se afla o vatră sihăstrească bine organizată, coincidenţa făcând ca marele voievod să construiască o mănăstire fără să ştie că în locul ales, anterior au trăit monahi. Aici au fost găsite 5 schelete în partea de sud de către arheologi în anii 1980-1982. Descoperirile făcute de aceştia atestă faptul că aceste cadavre au fost înmormântate într-un mod simplu, ceea ce denotă că aceste schelete aparţineau unor monahi care locuiseră aici anterior construcţiei lui Ştefan cel Mare.

Fapt doveditor că înaintea ridicării Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare pe acel pământ au trăit monahi este descoperirea unei chilii săpate în stâncă la 3 km distanţă de mănăstirea actuală.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Cel mai important centru cultural din Moldova în secolele 15-16

Dacă iniţial Mănăstirea Putna era destinată să servească drept necropolă pentru familia domnitorului Ştefan cel Mare, în timp funcţiunile ei s-au extins, chiar însuşi Ştefan găsindu-şi liniştea la această mănăstire unde poposea adesea. I-a fost construită o casă domnească, de asemenea fortificaţii care să o protejeze împotriva invadatorilor şi hoţilor de ocazie ce ar fi putut atenta la comorile dinăuntru, donate mănăstirii de către Ştefan cel Mare sau create în interior.

În incinta mănăstirii au fost amenajate ateliere în care artişti populari pricepuţi la broderie lucrau veşminte folosind mătăsuri scumpe, fir de aur şi de argint precum şi pietre preţioase; atelierul în care erau scrise cărţile ajunsese cunoscut în toată Europa răsăriteană, învăţaţii scriind pe hârtie filigranată şi pe foi de pergament importate din ţările din centrul Europei. Olarii realizau în atelierele lor de la Putna ceramică, meşteri talentaţi în prelucrarea metalului creau obiecte de artă din aur şi argint, iar pictori adunaţi la Putna realizau icoane pe lemn şi sticlă.

Nu în ultimul rând, Mănăstirea Putna asigura cazare şi adăpost pentru ucenici ce deprindeau aceste meşteşuguri, de la broderie la pictură, de la realizarea manuscriselor la cele ale miniaturilor, decoraţiuni în lemn şi metal, meşterii având şi rolul de dăscăl pentru cei ce urmăreau să-şi facă o viaţă din crearea de obiecte de cult cu valoare artistică. Şcoala de la Putna a fost dusă la un nivel şi mai înalt, pe lângă atelierele meşteşugăreşti funcţionând şi o şcoală propriu-zisă în care se învăţa cititul şi scrisul în greacă şi în slavonă, retorică, logică, muzică bisericească şi chiar astronomia, toate acestea încă din timpul lui Ştefan cel Mare şi încă mult timp după dispariţia sa, la 2 iulie 1504. Contemporanii vremii considerau Mănăstirea Putna un adevărat centru cultural şi educaţional de rangul unei şcoli medii, fiind singura din regiunea balcanică, exceptând Şcoala Patriarhală de la Constantinopol.

Singura construcţie care s-a păstrat în totalitate, încă de pe vremea voievodului Ştefan cel Mare, a fost turnul tezaurului. În acest turn domnitorul Ştefan cel Mare păstra bunurile cele mai de preţ în timpul bătăliilor şi năvălirilor păgâne. În zilele noastre încăperile renovate ale turnului păstrează cărţi bisericeşti şi manuscrise de mare valoare. Această construcţie a domnitorului Ştefan cel Mare nu a fost doar un lăcaş sfânt, ci şi un centru de artă şi cultură bine determinată.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. A rezistat la incendii, năvăliri sau ocupaţii străine

Pe 15 martie 1484, un incendiu puternic a izbucnit în interiorul mănăstirii, distrugând chiliile şi afectând parţial biserica. Ştefan cel Mare a poruncit atunci restaurarea bisericii şi pictarea ei, atât în interior, cât şi în exterior.

În anul 1653, biserica Mănăstirii Putna este distrusă de oştile lui Timus Hmelniţki. Domnitorul Vasile Lupu a început refacerea bisericii în anul 1653, lucrările fiind continuate de voievozii Gheorghe Ştefan şi Eustatie Dabija şi finalizate în 1662.

În perioada în care Bucovina a fost ocupată de imperiul habsburgic (1774−1918), biserica Mănăstirii Putna a suferit mai multe modificări, între anii 1901 - 1902, ea fiind restaurată de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Cum a rămas Mănăstirea Putna în graniţele României

Anul 1940, când României i s-au răpit mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), se consemna la mănăstirea Putna una dintre cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români.

După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord, care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfântului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri. Hotărârea şi curajul câtorva militari au făcut ca Putna să rămînă în limitele graniţei actuale a României.

În după-amiaza zilei de 6 iulie 1940 sovieticii ocupaseră Mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei lui Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) au învins spre dimineaţă agresorii şi i-au alungat peste limita noii graniţe. Comandantul grupului ce a eliberat Mănăstirea Putna a fost deportat în Siberia între anii 1948-1964.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Putna în legende şi tradiţii

Potrivit unei vechi tradiţii folclorice, după fiecare bătălie, Ştefan cel Mare ar fi înălţat câte o biserică. De aceea, credea Ioan Neculce, „câte războaie au bătut, atâtea mănăstiri cu biserici au făcut”. Aserţiunea, fireşte, nu se confirmă, deoarece în primii nouă ani de domnie, Ştefan cel Mare a purtat mai multe războaie, dar nu a ridicat decât o singură biserică, şi aceea insuficient atestată, la Probota, iar de la fundarea Mănăstirii Putna şi până la înălţarea sigură a următorului edificiu bisericesc, respectiv, între anii 1466 - 1487, s-au mai scurs încă două decenii, răstimp în care, de asemenea, nu a construit decât o singură biserică, la Râmnicu Sărat, deşi în acest interval s-au desfăşurat cele mai multe şi mai înfricoşătoare dintre bătăliile sale.

Mănăstirea Putna, cea mai importantă ctitorie religioasă a lui Ştefan cel Mare, apare cel mai adesea în legende. Se spune astfel că, odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastrul se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Viţeului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urşilor, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire Ştefan-Vodă care, întorcându-se de la o vânătoare din munţi, s-ar fi rătăcit prin partea locului. Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-ar fi înduplecat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire.

În mod diferit sunt relatate întâmplările într-o altă legendă, care situează hotărârea lui Ştefan de a ctitori Mănăstirea Putna între o luptă pierdută şi una câştigată, iar construirea ei după ambele evenimente. Se spune, de data aceasta, că voievodul, fiind învins cândva într-un război şi rătăcind rănit prin ţară, ar fi ajuns la aceeaşi chilie de pe valea Viţeului, unde un pustnic bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu, nenominalizat acum, dar care nu putea fi altul decât tot Daniil Sihastrul, i-ar fi acordat găzduire şi l-ar fi ospătat cu mălai fiert şi rădăcini culese din pădure. La miezul nopţii, pustnicul l-ar fi luat de mână pe Ştefan, ar fi ieşit eu el din chilie şi i-ar fi arătat cu degetul către un anumit loc, întrebându-l de trei ori dacă vede ceva într-acolo. A treia oară, vodă i-ar fi răspuns că vede nişte lumini, la care sihastrul a precizat că acelea nu-s lumini ci îngeri şi că locul respectiv este sfânt. Ştefan a făgăduit că va ridica mănăstirea, iar a doua zi şi-a strâns oastea împrăştiată prin ţară, a pornit din nou la luptă şi astfel i-a învins pe duşmani. După ce a învins, şi-a ţinut făgăduiala, construind mănăstirea la temelia căreia a poruncit să se zidească „o căldare mare cu galbeni” şi numeroase odoare de aur şi argint, pe care el însuşi le va scoate de acolo când va învia din morţi, „călare pe calul lui şi cu sabia în mână, ţinând-o dreaptă, drept în sus”. Tot el va fi acela care va împărţi banii şi odoarele zidite urmaşilor credincioşi faptelor lui, legii şi obştii româneşti.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Arhitectura

Între anii 1969 - 1970 s-a întreprins o nouă campanie de săpături arheologice, făcând parte din programul unor cercetări complexe asupra monumentului, destinate să fundamenteze ştiinţific restaurarea acestuia, cercetări care au condus la următoarele constatări esenţiale:

1. Actualul plan al bisericii Mănăstirii Putna este identic cu planul vechii biserici ctitorite de Ştefan cel Mare. Zidurile bisericii „conţin în masa lor, încă de la cota pardoselii actuale, elemente de piatră de talie cu profilatură, recuperate din zidăriile unui edificiu monumental mai vechi”, respectiv, din zidurile bisericii construite de Ştefan cel Mare între 1466 - 1469.

2. Înainte de a avea loc incendiul din 1404 (sau, după alte opinii, din 1480), interiorul bisericii „era ornamentat cu o reţea sumară de motive geometrice”, iar după această dată a fost împodobit cu „o fastuoasă pictură”, realizată, probabil, până la sfârşitul secolului al XV-lea.

3. La exterior, faţadele monumentului au fost „înfrumuseţate iniţial cu o bogată decoraţie de discuri smălţuite”, iar ulterior, „până la jumătatea secolului al XVII-lea, cel puţin pe anumite zone, cu un strat de tencuială purtător al unei picturi policrome”.

4. Demontarea şi reconstruirea vechii biserici, la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost „impusă datorită unor deteriorări survenite la fundaţie”, iar rezidirea s-a efectuat „prin suprapunere nemijlocită” peste vestigiile ctitoriei lui Ştefan cel Mare din anii 1466 - 1469.

Reconstrucţia cuprinde „în întregime aria interioară a primei biserici şi o felie din lăţimea fundaţiei zidurilor sale laterale, care să protejeze mormintele existente, pe timpul fundării construcţiei şi funcţionării bisericii noi”. Exceptând zidul vestic al pridvorului actual, „zidurile transversale ale bisericii actuale au fost sprijinite direct pe fundaţiile rămase de la zidurile transversale ale primei biserici”;

Lângă fundaţia zidului vestic al pridvorului bisericii actuale - şi anume, în afara acestuia, mai spre vest - se găsesc „resturi din fundaţia zidului vestic al pridvorului bisericii precedente”, respectiv, al celei construite de Ştefan cel Mare, ceea ce constituie nu numai confirmarea peremptorie a existenţei sale iniţiale, ci şi dovada că, la început, acestei controversate şi contestate încăperi i se acordase un spaţiu ceva mai mare decât cel pe care-l ocupă în prezent.

În interiorul Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniţei şi Turnul lui Eminescu, nume date clădirii în care, în anul 1871, cel mai mare poet român a fosat găzduit mai multe nopţi.

Aici sunt înmormântaţi: Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa - ultima soţie a domnitorului, Maria de Mangop - a doua soţie a domnitorului, Bogdan cel Orb - fiul domnitorului şi alţi urmaşi ai săi până la Petru Rareş.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.