Pictura rupestră: Regândirea trecutului nostru antic

Oamenii din timpuri preistorice par să fi trăit mai mult ca oameni moderni decât ca locuitori primitivi ai peşterilor.

"Arta peşterii este simplă şi complexă, delicată şi temporală, captivantă şi magică, o expresie a modalităţilor de a vedea lumea, moduri de a cere, comunica, vindeca şi număra, printre multe alte funcţii pe care le-ar fi putut realiza, dar este, de asemenea, un material care oferă mai multe probleme decât soluţii pentru studiu", a spus arheologul mexican, Francisco M. Galvan.

Imaginaţi-vă că Pământul trece printr- un cataclism la nivel planetar, probabil din cauza unui asteroid. Planeta noastră ar reverbera din cauza impactului, producând tsunami enorme (cele mai mari văzute vreodată), care ar şterge de pe hartă 80% din civilizaţie. Cele mai multe resturi ale tehnologiei moderne ar fi distruse. Puţinul rămas s-ar deteriora în cele din urmă de-a lungul timpului, devenind de nerecunoscut. După ce fumul se risipeşte în scenariul nostru, vom găsi câţiva supravieţuitori - un număr mic de persoane, care începe în cele din urmă un nou ciclu de civilizaţie umană.

Această viziune post-cataclism a fost imaginată în mai multe lucrări de ficţiune, cum ar fi “The New Adam”("Noul Adam"). De multe ori, aceste povestiri au scopul de a aduce înţelegerea că, de fapt, un astfel de eveniment ar putea avea loc, dar oferă, de asemenea, un alt gând pentru reflecţie: probabilitatea ca acesta să fi avut loc deja într-un trecut îndepărtat.

O nouă imagine a omului preistoric

În 1937, arheologii au descoperit pietre gravate care au contestat în mod direct înţelegerea noastră asupra istoriei umane. În peşterile din Lussac-les-Châteaux, s-a constatat că pietrele sculptate în urmă cu 15.000 ani au relevat lucruri neaşteptate: reprezentări grafice de oameni ce poartă cizme, pantaloni, tricouri şi pălării.

"După pietrele gravate din Lussac-les-Châteaux, pre-istoria a căpătat un nou aspect, un nou sens, trecutul a ieşit din întuneric şi strămoşii noştri şi-au lăsat să cadă "zdrenţele grosolane", cu care se acopereau de bunăvoie până atunci," a declarat regretatul Robert Charroux, un arheolog şi cercetător care şi-a dedicat cariera pentru descoperirea adevăratei poveşti a istoriei umane.

Aceste figuri gravate sunt o mărturie despre tehnologia şi îmbrăcămintea de care s-a bucurat "omul preistoric". Cercurile ştiinţifice internaţionale au fost foarte uimite, în 2002, când a fost confirmat faptul că feţele reprezentate în peşterile La Marche nu erau falsuri contemporane, ci înregistrări istorice oficiale care indică, fără nici o îndoială, că omul preistoric nu era stereotipul adânc înrădăcinat al omului îmbrăcat în piele de animale şi părul încurcat pe care au insistat antropologii moderni.

În schimb, aceste înregistrări vechi descriu o populaţie destul de rafinată, care purta părul scurt, barba îngrijită şi îmbrăcăminte bine croită. Unele pietre arată detalii ale oamenilor călărind şi perfect legitimi într-un stil cu totul modern.

Anchetatori ca Michael Rappenglueck, de la Universitatea din München, insistă că aceste artefacte importante sunt pur şi simplu ignorate de către ştiinţa modernă. În timp ce unele dintre pietrele de la Laussac-les-Châteaux sunt expuse în prezent la Muzeul Omului din Paris, cele care descriu clar omul preistoric ca fiind o creatură născută într-o cultură avansată - şi nu caricatura omului peşterii, aşa cum am ajuns să înţelegem - rămân ascunse.

Dar de ce ar alege ştiinţa să ignore aceste artefacte? Şi de ce punctul nostru de vedere asupra istoriei nu s-a schimbat în lumina acestor dovezi?

Tassili şi Tanzania: Mărturia imposibilului

Arheologii au descoperit mii de imagini vechi acoperind bolta pietrificată din jurul planetei - San Francisco de la Sierra, Altamira, Vilhonneur, Lascaux, Chusca, Cosquer, Cap Blanc Gönnersdorf, Hayonim, Balzi Rosi, şi multe altele. În timp ce ne referim la epoca lor ca preistorie, aceste culturi ale trecutului îndepărtat au înregistrat meticulos multe din evenimentele zilnice ale lumii lor pe pereţi, pardoseli şi plafoanele de rocă. Marea majoritate a acestor picturi reprezintă imagini ale fiarelor sălbatice, scene de vânătoare sau ritualuri religioase şi culturale.

Pigmenţii pentru aceste lucrări au fost făcuţi dintr-un amestec de apă, minerale şi vopsele vegetale, grăsimi, ipsos, urină şi chiar fecale. Totuşi, în ciuda precarităţii vopselei şi durabilităţii "pânzei", aceste picturi rupestre arată o sensibilitate artistică şi un ochi precis. Fidelitatea detaliilor, a proporţiilor şi anatomia acestor schiţe preistorice sunt adesea mult mai deosebite şi rafinate decât cele găsite în prima parte a istoriei noastre, opere de artă dintr-o perioadă mult mai târzie.

Curios, creaţiile de artă din ultimele sute de ani se aseamănă mai mult cu aceste picturi din peşterile preistorice decât o fac interpretările primitive care au fost făcute, de fapt, mai aproape de perioada timpului nostru. Cu toate acestea, nivelul de măiestrie expus în aceste lucrări nu este la fel de neaşteptat comparativ cu conceptele pe care le ilustrează.

Dintre toate descoperirile arheologice din lume, peşterile Tassili din Algeria reprezintă poate cea mai mare colecţie de lucruri care ameninţă să submineze înţelegerea actuală a ştiinţei moderne. Câteva mii de gravuri şi picturi datând de acum peste 15.000 de ani dezvăluie scene neobişnuite pentru o populaţie considerată a fi incredibil de primitivă.

Pe aceşti pereţi de stâncă găsim oameni cu căşti de protecţie şi antene, costume de corp dintr-o singură piesă, figuri umanoide de peste 15 metri înălţime şi obiecte similare cu nave spaţiale care zboară pe cer.

În Tanzania, picturi similare cu cele de la Tassili descriu scene care par să reflecte lucruri science-fiction actuale - de la figuri enorme fără chip, la reprezentări de persoane cu haine extrem de neobişnuite şi scene despre care unii cred că reprezintă contactul cu aliens. Aceste gravuri - unele vechi de aproape 30.000 de ani - sfidează puternic înţelegerea noastră modernă a istoriei.

Deşi au fost oferite mai multe explicaţii pentru aceste desene ciudate, sugestia eretică a vieţii extraterestre antice nu este mai puţin rezonabilă. În cazul în care figurile de animale gravate în aceste peşteri din Tanzania sunt prezentate în astfel de proporţii fidele, de ce aceşti artişti din antichitate au reprezentat atât de inadecvat tot felul de artefacte şi au denaturat în mod intenţionat figura umană, cu excepţia cazului în care intenţionau să portretizeze incredibilul? Scenele variază de la ceea ce unii interpretează ca răpiri extraterestre, baloane cu aer cald, scări, şi girafe cu şei ce sugerează un fel de domesticire.

Acei oameni ciudaţi din trecut

Sugestiile provenite din dovezile prezentate mai sus sunt cu siguranţă revendicări îndrăzneţe atunci când sunt puse în faţa înţelegerilor antropologice predominante ale istoriei umane. Înţelegerea predominantă insistă pe aceeaşi naraţiune conceptuală, prezentând adesea puţine schimbări în ciuda mai multor descoperiri contradictorii. Să afirmi că omenirea modernă este doar unul dintre multele cicluri ale civilizaţiei umane, în loc de apogeul produsului final care provine din locuitorii carnivori ai peşterilor, ameninţă ceea ce a devenit un basm foarte important.

În unele situri, până la o duzină de stiluri de pictură distincte pot fi găsite suprapuse unul peste altul, cu date variind de la 15.000 la 50.000 de ani de antichitate. Foarte probabil, artiştii acestor epoci diferite au portretizat cunoştinţele comune, care au fost de atunci uitate. Dacă vrem să încercăm o înţelegere reală a acestui lucru, este doar necesar să ne întrebăm cât de mult ştim într-adevăr despre cum au trăit strămoşii noştri decoratori de peşteri. În cazul în care nu au fost primitivi, de unde au venit?

Dacă în urmă cu 30.000 ani omenirea ştia deja cum să ţeasă pânza şi să croiască îmbrăcăminte, unde pot fi găsiţi oamenii primitivi originali? Rejectând creşterea neîncetată a concluziilor recente care ne obligă să regândim şi să ne reluăm cu adevărat istoria, nu ar trebui să rămânem legaţi de o percepţie despre originea noastră care nu se mai corelează cu probele contradictorii găsite. Trebuie în schimb să ne limităm la reconstituirea pas cu pas a acestui puzzle uriaş şi de multe ori neînţeles despre ce reprezintă cu adevărat trecutul nostru uman.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.