Libia la vot: ciocniri şi violenţă

Ziua alegerilor a fost marcată de ciocniri şi violenţă în Libia. Ieri, 25 iunie, cetăţenii au fost chemaţi la urne pentru a-i alege pe membrii noului Parlament, care va avea sediul în Benghazi şi va înlocui paralizatul Congres Naţional General, ales în luna iulie 2012, în primele alegeri libere din istoria ţării.
(photos.com)
Mioara Stoica
26.06.2014

Ziua alegerilor a fost marcată de ciocniri şi violenţă în Libia. Ieri, 25 iunie, cetăţenii au fost chemaţi la urne pentru a-i alege pe membrii noului Parlament, care va avea sediul în Benghazi şi va înlocui paralizatul Congres Naţional General, ales în luna iulie 2012, în primele alegeri libere din istoria ţării. Dar prezenţa la urne a fost foarte scăzută (630.000 de alegători dintr-un milion şi jumătate de alegători înregistraţi - n.r.) şi, în ciuda măsurilor stricte de securitate au existat mai multe incidente de violenţă. Cel mai grav incident a fost uciderea doamnei Salwa Bugaighis, un avocat activ în apărarea drepturilor omului.

Bugaighis, aflată în prima linie în apărarea prizonierilor politici încă din timpul regimului lui Gaddafi, a fost unul dintre organizatorii demonstraţiilor din Benghazi, în februarie 2011, considerate actul de naştere a revoluţiei împotriva lui Gaddafi. Ulterior ea a făcut parte din Consiliul Naţional de Tranziţie (NTC), guvernul rebelilor libieni.

Însă, după trei luni, şi-a anunţat demisia afirmând că: "Ei ştiu că femeile au jucat un rol decisiv în revoluţie, dar acum ei cred că puterea trebuie să fie dată bărbaţilor", a declarat Bugaighis criticând lipsa femeilor în noul guvern din Libia.

Într-un context în care violenţa şi diviziunile între grupurile politice armate nu par că ar avea vreun sfârşit imediat, autorităţile au anunţat că au mobilizat cel puţin 15 ofiţeri de poliţie pentru a supraveghea fiecare sediu de votare. Dar măsura pare să fi funcţionat doar parţial. Astfel, cel puţin trei soldaţi au fost ucişi în ciocniri în Benghazi şi alţi şapte au fost răniţi. La Sebha, în sud, un candidat a fost asasinat de bărbaţi neidentificaţi, în timp ce o rachetă a lovit un centru pentru votare. La est, în bastionul grupurilor extremiste islamice din Derna, unele secţii de votare au fost închise de teama atacurilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor