O umbră de îndoială s-a aşternut asupra ordinii mondiale, iar America pare să o ignore (The Economist)

'De ce este toată lumea atât de dornică să folosească forţa militară?', s-a întrebat retoric preşedintele american Barack Obama la 28 aprilie, în timpul recentului său turneu asiatic, în replică la o întrebare legată de aparenta 'slăbiciune' a ţării sale în a răspunde acţiunilor ruseşti din Ucraina. Obama a explicat că administraţia sa realizează progrese constante, chiar dacă nespectaculoase. Totuşi, o umbră de îndoială s-a aşternut asupra ordinii mondiale, iar 'superputerea' pare să o ignore, notează săptămânalul The Economist în cel mai recent număr.

În definitiv, Obama exprimă sentimentul general al concetăţenilor săi, săturaţi de risipa de oameni şi bani din Irak şi Afganistan. Un sondaj de opinie realizat în toamnă de Pew Research Center releva că 52% dintre aceştia voiau ca Statele Unite ale Americii să 'îşi vadă de propria treabă pe plan internaţional', cel mai ridicat procentaj din cinci decenii de sondare. Însă când preşedintele american vorbeşte despre precauţie, lumea se teme de reticenţă - mai ales când vine vorba despre cel mai elementar aspect pentru orice superputere, anume disponiblitatea sa de a lupta, potrivit The Economist.

De mai multe decenii, garanţiile de securitate ale Americii au consolidat politica externă a Japoniei. Acum, în turneul său asiatic, Obama a fost nevoit să liniştească şi să îşi asigure aliatul nipon că poate conta pe sprijinul SUA în cazul în care China va prelua prin forţă controlul asupra insulelor disputate Senkaku (denumite Diaoyu de China). După un sprijin fără prea mare entuziasm pentru intervenţia din Libia şi Mali şi ezitarea privind Siria, Israelul, Arabia Saudită şi emiratele din Golf se întreabă acum ce rol va avea America în Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin răvăşeşte Ucraina, est-europenii se tem că ei ar putea urma la rând.

Fiecare situaţie este diferită, dar în 'camera cu ecou a politicilor globale acestea se influenţează reciproc'. Asiatici ţin cont de faptul că în 1994, în schimbul renunţării la armele nucleare, Ucraina a primit o garantare a graniţelor sale din partea Rusiei, Americii şi Marii Britanii. Ţările baltice îşi aduc aminte de 'liniile roşii' trecute în Siria. Prinţii arabi şi ambasadorii chinezi mizează pe senatorii republicani care pledează în favoarea izolaţionismului. Împreună, aceşti factori alimentează o suspiciune persistentă printre prieteni şi inamici că, atunci când va veni momentul, 'America s-ar putea să nu fie acolo', iar 'îndoiala riscă să facă lumea un loc mai urât şi mai periculos'.

Deja, puteri regionale sunt dornice să îşi domine vecinii. China îşi urmăreşte pretenţiile teritoriale mai agresiv, iar Rusia intervine mai curajos în regiune. În 2013, Asia a depăşit Europa la capitolul cheltuieli pentru înarmare pentru prima dată - un semn al faptului că ţările încep să realizeze că vor trebui să se descurce şi singure. Dacă Obama nu va reuşi să ajungă la o înţelegere cu Iranul, va urma coşmarul proliferării nucleare în Orientul Mijlociu. Dacă vecinul se înarmează, iar superputerea nu va trimite vase de război, atunci vei dori să te înarmezi şi tu. 'Pentru fiecare lider care regretă tacticile lui Putin, există un altul care încearcă să le copieze', subliniază publicaţia britanică.

Americanii par că s-au săturat de lipsa de recunoştinţă a unei lumi ce profită de forţa economică, diplomatică şi militară a Statelor Unite ale Americii. Dar şi americanii se bucură de privilegiul exorbitant de a-şi desfăşura activităţile într-un sistem care, în mare măsură, le convine, notează The Economist. Totuşi, conform aceleiaşi surse, cei care aruncă toată vina asupra lui Obama se înşală. Nu el a trimis trupe pe străzile din Bagdad, ce au măcinat credibilitatea armatei americane. Şi, mai mult, America nu ar fi putut susţine niciodată pe termen lung dominaţia globală pe care a dobândit-o după colapsul fostei Uniuni Sovietice. Odată cu ascensiunea Chinei, aceasta nu avea cum să nu aibă un cuvânt mai greu de spus. Iar preşedintele a luat adesea decizia corectă: nimeni nu crede că ar fi trebuit să trimită trupe în Crimeea, în pofida încălcării acordului 1994, potrivit The Economist.

În fine, săptămânalul britanic apreciază că Obama a făcut o greşeală importantă când a încălcat o regulă de bază a 'descurajării de superputere': trebuie să îţi respecţi cuvântul. În cazul Siriei, el a trasat o 'linie roşie': s-a angajat sa îl pedepsească pe Bashar al-Assad dacă va folosi arme chimice. Dictatorul a făcut acest lucru, iar Obama nu a făcut nimic. În replică la agresiunea Rusiei, el a ameninţat cu sancţiuni covârşitoare, în locul cărora a impus unele neconvingătoare. A avut şi motive - Marea Britanie l-a dezamăgit în Siria, iar Europa are nevoie de gazul rusesc - 'însă impresia generală este de slăbiciune'