Kelemen: Declinul demografic, cea mai mare problemă a României. În 20 de ani toate sistemele sociale se vor prăbuşi
Prezidenţiabilul UDMR Kelemen Hunor a atras atenţia, în cadrul unei conferinţe de presă la Deva, că România se află într-o situaţie "absolut dramatică". Dacă va continua declinul demografic în acest ritm, peste 20 de ani România va avea o populaţie îmbătrânită fără posibilitatea de a susţine bugetul din taxe şi impozite, iar toate sistemele sociale se vor prăbuşi.
"Anul trecut, în 2023, am doborât un record negativ. S-au născut în România 156.000 de copii. Un număr foarte, foarte mic. De când există România în forma actuală, niciodată nu s-au născut mai puţini copii, nici măcar în Al Doilea Război Mondial, din care 24.000 (copii, n.red.) s-au născut în străinătate, dar au fost înregistraţi şi în România. (...) Anul 2024 este şi mai prost din acest punct de vedere, fiindcă până în octombrie încă nu s-au născut 100.000 de copii. Probabil că vom depăşi, conform statisticilor medicale, cifra de 100.000 până la sfârşitul anului, dar doborâm record negativ după record negativ", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.
Şeful UDMR a opinat că politica "şi tot ce înseamnă acţiunea politică" trebuie să se orienteze spre viitor, spre încurajarea tinerilor să rămână în ţară şi să-şi crească copiii în România.
"În primul rând, trebuie să înţelegem de ce pleacă oamenii din ţară, fiindcă ei caută salarii mai bune şi condiţii de viaţă mai bune. În al doilea rând, pleacă din ţară fiindcă nu sunt respectaţi în România. (...) Deci, în primul rând, trebuie să redăm speranţa şi încrederea în societate şi asta este o chestiune care chiar pleacă de la viitorul preşedinte. Cum se va comporta? Cum va fi prezent în societate? Cum va da direcţia generală pentru guvern şi pentru clasa politică? Şi statul trebuie să fie în slujba cetăţenilor, nu cetăţenii sunt în slujba statului, fiindcă statul este pentru cetăţeni şi nu invers. Trebuie susţinute întreprinderile mici şi mijlocii, unde sunt angajaţi două treimi din salariaţii din mediul privat", a precizat Kelemen Hunor.
În acelaşi timp, liderul UDMR a subliniat că este nevoie de susţinerea familiilor tinere prin deduceri de impozite, facilităţi fiscale, prin sprijin de la bugetul de stat, pentru a-şi putea creşte copiii "şi să-şi dorească să aibă copiii".