De curând s-au împlinit 65 de ani de la Rusaliile Negre, atunci când peste 40.000 de oameni, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, au fost smulşi din casele lor şi deportaţi, peste noapte, în Bărăgan, în cadrul unui amplu proiect de epurare socială pus la cale de regimul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Cu doar câteva zile înainte de Rusaliile Negre, alţi peste 30.000 de oameni din Basarabia şi Bucovina de Nord avuseseră aceeaşi soartă, în Siberia, în noaptea de 12 spre 13 iunie, conform Timpolis.
În 18 iunie, în ziua a doua de Rusalii, o mare parte dintre bănăţenii şi oltenii aflaţi la 25 de kilometri de frontiera cu Iugoslavia au fost obligaţi să-şi părăsească în grabă gospodăriile şi munca de o viaţă pentru a lua drumul Bărăganului. Au fost în jur de 44.000 de persoane - români, germani, sârbi, bulgari, maghiari, basarabeni şi bucovineni, macedoneni. Planul era, potrivit Timpolis, – după cum s-a descoperit ulterior într-un document de 93 de pagini, redactat în 1956, la Timişoara – “igienizarea Banatului.”
Zecile de mii de oameni, ţărani înstăriţi sau "chiaburi", cum le spuneau comuniştii, intelectuali sau "uneltitori" împotriva statului comunist, au fost smulşi din case, urcaţi în vagoane, cu copii de poale, cu cal, căruţă, căţel şi purcel - cei care au avut purcel - alţii doar cu hainele de pe ei şi duşi cu trenul, păziţi de soldaţi înarmaţi, în Bărăgan.
Imagini prezentate la dubla expozitia intitulata “Rusaliile Negre: Deportarea in Baragan -- Memoria ca forma de justitie.” In poza de fata este surprins transportul apei in Valea Viilor, 1952." (Andrei Popescu/Epoch Times Romania)
După mai multe zile de mers cu trenul, supravieţuitorii erau debarcaţi în mijlocul unui Bărăgan vast şi ostil, indicându-li-se doar nişte ţăruşi unde trebuiau să-şi ridice casele din chirpici. Supravieţuitorii, acum bătrâni, îşi amintesc de copilăria lor în casele sărăcăcioase, unde foametea şi frigul domneau omnipotent. „Mie mi-a fost întotdeauna frig şi foame”, povesteşte unul dintre supravieţuitori.
'Plecand la scoala' (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Foamea, lipsa de sicrie... ”nici măcar sicrie nu au fost la început” şi apa ca un "lux", adusă cu cisterne din braţul Borcea sunt elementele ce au marcat memoria copiilor deportaţi alături de familiile lor în Bărăgan.
Fotografie infatisand o 'Coliba construita in cateva zile, 1951'. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Dintre ei, peste 1500 au pierit în timpul anilor de domiciliu forţat. Supravieţuitorii povestesc că nimeni nu-i plângea în Bărăgan pe morţi. Suferinţa era atât de cruntă încât cei ce treceau în nefiinţă erau petrecuţi cu vorbele "Bine că l-a izbăvit Dumnezeu!".
„Indezirabilii” regimului, puşi pe lista deportaţilor în Bărăgan, au fost: 19.034 de chiaburi şi cârciumari, 8.447 de basarabeni, 3.557 de macedoneni, 2.344 de persoane care colaboraseră cu armată germană în timpul războiului, 1.330 de cetăţeni străini, 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate, 1.054 de titoişti, 731 de duşmani ai regimului socialist, 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontier, 367 de persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă, 341 de criminali deţinuţi, 257 germani şi 162 foşti moşieri şi industriaşi.
Potrivit lui Silviu Sarafolean - preşedinte Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, din 1990 până în 2012, când a încetat din viaţă -, Deportarea în Bărăgan a fost una dintre cele mai mari tragedii ale României, pot spune, o tragedie care a fost ani de zile ascunsă.
"Această deportare a venit ca un act de represiune, spunem noi, care s-a abătut asupra persoanelor ce se aflau pe graniţa cu Iugoslavia. În acea perioadă relaţiile cu Josip Broz Tito au fost destul de proaste, Tito fiind considerat un duşman al României. Măsurile luate au venit din nevoia de creare a unei centuri de siguranţă prin înlăturarea elementelor refractare, a chiaburilor, a oamenilor cu stare pe care comuniştii îi bănuiau că nu aderă la politica comunistă şi la colectivizarea care avea să aibă loc în România.
Familia Sarafolean şi familia Ureche în Bărăgan. Silviu Sarafolean e cel mai tânăr component al grupului. (www.afdb.eprocom.org)
Această deportare a privit 172 de localităţi de pe graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş. Sigur că a fost o acţiune foarte amplă în care au fost implicaţi peste 22.000 de militari, o cifră impresionantă comparativ cu numărul de 45.000 de persoane deportate, alcătuită din trupe de grăniceri, din trupe de Securitate, din trupe MAI - desigur, foarte mulţi ofiţeri şi comandanţi. În armarea lor au avut tot, pregătit, în afară de tunuri, cu trupe care au procedat la îmbarcarea lor în vagoane de marfă, bineînţeles, trupe care au păzit garniturile cu cei deportaţi până la locul de destinaţie din Bărăgan. Şi după aceea, au fost în controlul permanent al miliţiei", relata, în 2011, pentru Epoch Times, Silviu Sarafolean.
Fundata, sat de deportaţi (Epoch Times România)
Fundata, sat de deportaţi. În imagine, casă din timpul deportaţilor în Bărăgan. (Epoch Times România)
Fundata, sat de deportaţi. În imagine, casă din timpul deportaţilor în Bărăgan. (Epoch Times România)
Povestea deportaţilor bănăţeni este numai un mic fragment din marele pogrom comunist. Oricât de incredibil ar suna, bănăţenii au făcut parte dintr-un prim val de deportări "favorizat", căci li s-a dat "dreptul" de a suferi având familiile lângă ei.
După ce bănăţenii au avut voie să îşi părăsească domiciliile forţate din satele din Bărăgan, locul le-a fost luat de deţinuţii politici, candidaţi la exterminare. Mulţi dintre ei scoşi direct din închisori, deţinuţii politici erau trimişi în semi- pustietate să moară încet, de arşiţă, foame şi epuizare, odată cu ideile lor despre liberate şi o ţară fără comunism.
