Ji Gong, legendarul călugăr excentric din perioada dinastiei Song

Ji Gong (1130-1207 d.Hr.) s-a născut într-o familie bogată, în prima jumătate a dinastiei Song de sud. La vârstă de optsprezece ani a rămas fără ambii părinţi. La scurt timp s-a dus la templul Lingyin, o mănăstire budistă din oraşul Hangzhou, devenind călugăr junior. I s-a dat numele Dao Ji, ceea ce literal ar însemna “ajută şi oferă salvare oamenilor prin Dao”.

În calitate de călugăr junior, Ji pregătea masa pentru alţi călugări din mănăstire. Muncea din greu şi continuu, dar cu toate acestea, în comparaţie cu cei mai mulţi călugări din mănăstire, era îmbrăcat neglijent, în zdrenţe, iar uneori mânca chiar şi carne. O dată, a luat şi a vândut nişte haine foarte scumpe, care aparţineau unui călugăr senior. Mai pe scurt, el era foarte popular, dar, de asemenea, fiind foarte imprevizibil îi irita pe ceilalţi călugări, ceea ce i-a adus şi porecla “Ji – călugărul lunatic”.

Doar stareţul cel bătrân a observat calitatea înnăscută a lui Ji, protejându-l mereu, cumva aparte, ca să nu fie expulzat din mănăstire, numindu-l “călugărul lunatic bucuros”. În ciuda caracterului său excentric, Ji era sincer, binevoitor şi un adept cu abilităţi al învăţăturilor budiste.

El era cunoscut pentru ajutorul pe care îl acorda celor aflaţi în suferinţă sau în pericol, cărora uneori le salva chiar vieţile. Oamenii îl numeau Ji Gong sau “Maestrul Ji”, existând şi multe legende populare chinezeşti care descriu cu afecţiune multe dintre faptele sale. El era, în general, descris ca un călugăr în zdrenţe, cu un zâmbet mare pe faţă, având un evantai dintr-o frunză ruptă de palmier, care putea face miracole cu mâna sa stângă, şi care ţinea o sticlă cu vin în formă de dovleac, sau mărgele budiste pentru rugăciune, sau, uneori, o şa uzată, din paie, în mâna sa dreaptă.

Scoaterea buştenilor dintr-un puţ

Într-una din poveştile populare se spune că Ji Gong scotea buşteni dintr-un puţ folosindu-şi puterile paranormale. În Hangzhou, urma să se construiască un templu, ce avea nevoie disperată de lemn. Cel mai bun lemn a fost găsit tocmai în provincia Sichuan, aproximativ la 1.500 de km depărtare. Călugării erau disperaţi.

Dar acest lucru nu l-a oprit pe Ji Gong. El şi-a folosit puterile pentru a aduce buştenii unul după altul. Ceilalţi călugări îi aranjau în grămezi, până când călugărul responsabil de numărarea lor a strigat: “Destul!” Ji Gong tocmai făcea o pasă cu mâna, ca să aducă un alt buştean, dar auzind strigătul, s-a oprit. Acel ultim buştean a rămas pe jumătate scufundat în fântână, generaţiile de mai târziu construind un pavilion peste el, căruia i-au dat numele de “Fântâna divină a teleportării”.

Ajutând un cuplu în vârstă pe strada “Evantaiului”

Strada numită “Evantai” din Hangzhou aminteşte o altă istorioară despre Ji Gong. Era odată o stradă fără nume, pe care locuiau mulţi oameni săraci. Printre ei se afla şi un cuplu în vârstă, care aveau un mic atelier unde fabricau, reparau şi vindeau evantaie, dar abia dacă aveau din ce să trăiască. Sufereau de foame şi sărăcie.

Într-o zi, un călugăr sărac, în zdrenţe, a intrat în micul atelier, lăsându-şi evantaiul pentru a fi reparat. Bătrânul s-a uitat la evantaiul stricat, spunând cu un zâmbet amar: e prea uzat pentru a putea fi reparat. Totuşi, înainte să mai poată spune ceva, a plecat. Cu toate că erau foarte săraci, călugărul şi mai sărac le-a trezit simpatia, aşa că au hotărât să-i înlocuiască evantaiul cu unul nou, fără să-i spună.

În momentul în care călugărul s-a întors, două ore mai târziu, cuplul în vârstă i-au dat un evantai nou nouţ. Călugărul a rămas surprins de noul evantai, lăsând banii pentru reparaţie. După ce a ieşit din magazin, călugărul s-a întors şi a şoptit ceva uşii zâmbind.

După aceea, cuplul în vârstă a găsit un pergament nou, apărut pe uşă, în care se spunea: “Meşteşugul excelent vine cu munca grea şi inima binevoitoare” şi “Evantaiul frumos găseşte bogăţie şi noroc în artă”.

Această istorie s-a răspândit foarte repede, făcându-i pe mulţi să viziteze atelierul cuplului în vârstă, care a început să meargă din ce în ce mai bine, astfel că ei nu mai aveau grija bucatelor.

Mai târziu, oamenii şi-au dat seama că acela fusese călugărul Ji Gong, astfel că strada a fost mai apoi numită Aleea Evantaiului.