Cheng Hao, fondatorul neoconfucianismului din dinastia Song

Cheng Hao (1032-1085) a fost un filozof neoconfucianist din perioada dinastiei Song. Realizările sale nu s-au limitat la mediul academic ci au mers mai departe spre moralitate, guvernare, învăţământ şi comportament. Printre principiile sale se numără cel al legii universale, iubirea pentru toate fiinţele vii şi respectarea codurilor morale. El a mai subliniat şi că scopul educaţiei era de a cultiva oamenii şi promovarea virtuţilor sfinţilor.

Cheng Hao a trecut examenul imperial în serviciul public la vârstă de 24 de ani, servind în câteva posturi oficiale locale. El aprecia oamenii obişnuiţi din domeniul său administrativ, de parcă ar fi fost propria lui familie, punând accent pe importanţa educaţiei. Motto-ul său “Suferinţele oamenilor sunt suferinţa mea”, a fost o demonstraţie vie a grijei sale profunde pentru oameni. El a fost foarte respectat şi iubit de popor.

În perioada în care era magistrat, Cheng Hao, a arestat membrii unei bande de criminali, care estorcau bani de la proprietarii ambarcaţiunilor care se aflau de-a lungul râului. Criminalii au dat foc la bărci, prădându-i pe cei de pe bărci dacă aceştia refuzau să-şi dea banii benevol. Conducând ancheta, Cheng Hao a constatat că membrii bandei au fost deposedaţi de mijloacele de a-şi duce traiul înainte să comită jaful. Prin urmare, Cheng Hao i-a graţiat, alocându-le şi locuri de muncă la remorcarea bărcilor.

Cu o altă ocazie, Cheng a graţiat un om în instanţă după ce acestuia i-a părut rău de ceea ce făcuse, jurând că nu va mai fura. Însă, peste un timp, acesta a comis o altă infracţiune, fiind din nou arestat. Fiindu-i foarte ruşine de faptele sale, el s-a sinucis înainte de a ajunge la tribunal.

Cheng Hao a înfiinţat şcoli în toate satele guvernate de el, promovând educaţia, mergând chiar în timpul său liber să le predea copiilor în şcoli. În timpul guvernării lui Cheng Hao, jaful şi lupta în acele zone administrative au dispărut, iar numărul cărturarilor a crescut semnificativ. Oamenii erau politicoşi şi se respectau reciproc.

Într-un an, când râul a rupt malul şi câmpul de orez era ameninţat de inundaţie, Cheng Hao a chemat imediat oamenii pentru a construi un baraj. La acel moment, întrunirea oamenilor fără aprobarea unui oficial guvernamental de rang înalt, putea fi privită ca o potenţială revoltă, fiind aspru pedepsită. Când asistentul său l-a anunţat despre aceasta, Cheng a răspuns: “Nu ne putem permite să întârziem, din cauză că trebuie să raportăm şi să aşteptăm aprobarea. Trebuie să pun beneficiile oamenilor mai presus decât ale mele.” În anul următor localnicii au strâns o recoltă mare. Mai târziu, când Cheng Hao a trebuit să plece la un alt post, localnicii l-au petrecut tot drumul până la graniţă, cu mare respect.

Cheng a fost demis din postul său în timpul reformei controversate a “Noilor Politici” din cauza opiniilor sale divergente. El a revenit în oraşul său natal, concentrându-se pe studiul filozofiei şi educaţiei. Filozofia lui se concentrează pe conceptul de “li (pronunţat ca lee)” – o lege universală, un adevăr născut din tot ceea ce se aseamănă cu budismul şi taoismul. Este trist că doar foarte puţine din scrierile lui au supravieţuit.

Cheng a predat cursuri privind normele morale bazându-se pe exemple. Odată un elev a venit la şcoala lui pentru a învăţa de la el timp de trei luni. La întoarcerea în oraşul său natal, când a fost întrebat cum a fost Cheng, el a descris astfel: “M-am simţit de parcă aş fi stat în briza de primăvară timp de trei luni”. Mai departe el a explicat că Cheng Hao îi tratează pe oameni într-un mod prietenos, iar pe elevi îi ghidează cu răbdare şi înţelegere. Ca studenţi ai săi, cel mai extraordinar beneficiu a fost acela de a se fi simţit precum "la scăldatul în briza caldă a primăverii".

Cheng Hao a pledat pentru gândurile pure şi autoobservarea pentru a atinge înţelegerea li – adevărul pur. Şi-a păstrat mereu calmul, nefiind ataşat de posesiunile materiale. Pe parcursul vieţii sale, el a practicat cultivarea spirituală, trăind o viaţă exemplară, urmând simţul dreptăţii, stapânirii de sine şi iubind toate fiinţele vii. El a fost privit drept fondatorul neoconfucianismului, împreună cu fratele său Cheng Yi, în perioada dinastiei Song.