Isărescu: Gestul total nefericit de a arunca cu bani pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului

Comentând pe marginea recentului protest pentru susţinerea legii dării în plată, Mugur Isărescu a criticat gestul celor care au aruncat cu monezi pe treptele băncii, echivalându-l cu fluieratul când se cântă imnul naţional.
Mugur Isărescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
07.03.2016

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a criticat gestul participanţilor la marşul de susţinere a legii dării în plată, organizat la finele săptămânii trecute, de a arunca cu monede pe treptele Băncii Naţionale.​

"Gestul-total nefericit - de a arunca cu bani, cu moneda naţională, acum o săptămână pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional. Eu nu stiu ce au gândit organizatorii acestui marş. A arunca cu bani înseamnă risipă. Oare asta au vrut organizatorii să spună? Sper din toată inima că nu au vrut să transmită aceste lucruri şi nici alte lucruri pe care ni-l putem închipui, ci mai degrabă că au dorit să facă zgomot. Probabil au dorit să se facă auziţi. Noi ştim că ei sunt un grup destul de gălăgios dar limitat de persoane şi că nu reprezintă marea masă a celor care lucrează cu sistemul bancar românesc", a declarat Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, citat de hotnews, într-un interviu acordat postului public de radio.

În contextul în care acum o săptămână, câteva sute de cetăţeni au ieşit în stradă cu funia legată la propriu de gât, pentru a atrage atenţia că ratele la credite li s-au dublat, Isărescu a declarat că nemulţumirea este categoric legată de grupuri de nemulţumiţi care sunt destul de puternic mediatizaţi.

"Sunt persoane şi firme care au suferit de pe urma crizei pentru că nu-şi mai pot plăti datoriile. Sunt persoane care şi-au pierdut locurile de muncă sau au trecut printr-o experienţă traumatizantă de reduceri de salarii în timp ce trebuiau să-şi plătească datoriile scadente. Dar există şi nemulţumiri mari, şi se pare că aceştia sunt cei mai violenţi în exprimare din partea celor care au făcut investiţii păguboase, au fost surprinşi de criză şi care apar în public şi se manifestă extrem de acuzator la adresa băncilor.", a opinat Isărescu.

Guvernatorul a mai adăugat că deşi au şi băncile păcatele lor, soliditatea acestora nu a fost în această perioadă pusă la îndoială şi a ţinut să precizeze că BNR nu este avocatul băncilor ci protector al banilor românilor.

"Am văzut câteva dintre lozincile cu care au venit (protestatarii). Una este într-adevăr destul de atrăgătoare pentru publicul larg. Anume că BNR ar apăra băncile, iar guvernatorul ar fi avocatul băncilor. Eu trebuie să spun foarte clar ca să audă toţi românii: BNR nu este avocatul niciunei bănci. BNR este protector şi ea protejează banii românilor.

Banii deponenţilor trebuie protejaţi. Sunt 10 milioane de depozite bancare. Banii deponenţilor..sunt 150 de miliarde de lei care sunt banii oamenilor, mai sunt alte 100 de milioane banii firmelor. Sunt banii noştri, pe aceia îi protejăm, pentru că aceşti bani sunt în bănci.", a declarat Isărescu, adăugând că această confuzie creată între a proteja sistemul bancar sau o bancă sau alta cu care un client nemulţumit are probleme, este una extrem de gravă.

"Ea (confuzia n.r.) nu trebuie lăsată să persiste. De aceea insist: propagarea acestei confuzii, că BNR ar proteja o bancă sau alta, este extrem de periculoasă.", a precizat Isărescu.

"Formule de tipul: băncile nu-şi asumă riscuri sau băncile trebuie să fie partenere cu clienţii. Păi băncile nu pot fi partenere de afaceri cu clienţii. Creditul de aia se numeşte credit pentru că nu este o investiţie, nu este un parteneriat de afaceri. Băncile dau credite cu garanţii şi trebuie să recupereze aceşti bani pentru a-i da înapoi deponenţilor.", a mai adăugat Guvernatorul.

Reamintim că sute de români, veniţi din mai multe localităţi ale ţării s-au strâns duminică în Piaţa Victoriei, de unde au plecat într-un marş prin Capitală pentru susţinerea legii dării în plată. Această lege le-ar permite celor care nu-şi mai pot plăti ratele la credite să lase băncii imobilul ipotecat, pentru stingerea datoriei.

Mulţi dintre participanţi, oameni sufocaţi de rate bancare, au venit purtând câte un ştreang la gât, simbol al disperării la care au ajuns cei ce nu-şi mai pot plăti creditele după ce şi-au văzut ratele dublate:

"Dorim să transmitem un cadou de mărţişor BNR-ului care în permanenţă s-a situat de partea băncilor şi această acţiune va fi modul nostru prin care le vom transmite: dacă până acum s-au sinucis peste 32 de persoane şi sperăm să nu fie şi victime viitoare, oameni care nu îşi mai pot susţine ratele. Susţinem legea dării în plată pentru că este o lege mai mult decât onestă. În condiţiile în care nu există o lege de echilibrare a contractelor, în care băncile refuză să negocieze, avem decizii judecătoreşti definitive care nu sunt puse în practică de către bănci, dorim să atragem atenţia asupra acestuia lucru.", a declarat Daniel Teodorescu, unul dintre organizatorii evenimentului de astăzi. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor