Creşterea preţului la aur pe burse se încheie cu cea mai abruptă cădere din ultimul deceniu

Aur (Getty Images)
Redacţia
22.10.2025
Aur (Getty Images)
Redacţia
22.10.2025

Preţul aurului a înregistrat o creştere modestă miercuri, după ce, marţi, creşterea spectaculoasă a preţului metalului preţios s-a oprit brusc, preţul scăzând cu peste 5%, scrie CNN.

Scăderea preţului aurului, considerat un activ refugiu în perioade de incertitudine, a survenit în contextul în care investitorii au realizat profituri din vârful record şi în contextul în care oficialii americani şi chinezi se vor întâlni din nou pentru o nouă rundă de negocieri comerciale.

Aurul se tranzacţiona miercuri la 4.141,48 dolari pe uncie troy la ora 1:46 ET, în creştere cu mai puţin de 0,4%.

Marţi, aurul spot a scăzut cu până la 6,3%, la 4.082,03 dolari pe uncie troy, după ce luni atinsese un maxim istoric de 4.381,21 dolari.

Contractele futures pe aur din SUA s-au stabilit la 4.087,70 dolari, în scădere cu 5,7%, marcând cea mai abruptă scădere procentuală din aprilie 2013. Argintul şi platina au înregistrat, de asemenea, o scădere bruscă marţi, cu 7% şi, respectiv, 5%.

Analiştii au afirmat că vânzarea masivă a urmat săptămânilor de cumpărări intense, care au împins aurul la niveluri exagerate.

Aurul a înregistrat câştiguri istorice în 2025, creşterea sa de peste 50% depăşind perioadele volatile anterioare, cum ar fi cele de după atacurile din 11 septembrie, criza financiară din 2008 sau chiar pandemia Covid-19.

Numai în ultimele două luni, preţurile aurului au crescut cu 25%, impulsionate de cererea pe fondul creşterii datoriei publice americane, incertitudinii politice şi speculaţiilor privind noi reduceri ale ratei dobânzii de către Rezerva Federală.

Însă optimismul privind atenuarea tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing, precum şi revenirea dolarului american, i-au determinat pe investitori să-şi asigure profiturile. În ciuda tensiunilor reînnoite dintre cele două mari economii ale lumii în ultimele săptămâni, reprezentanţii comerciali ai acestora sunt aşteptaţi să se întâlnească la sfârşitul acestei săptămâni, înaintea unei întâlniri planificate între liderul chinez Xi Jinping şi preşedintele american Donald Trump săptămâna viitoare.

„Mă aştept să ajungem probabil la un acord foarte echitabil cu preşedintele Xi al Chinei”, a declarat Trump luni. „Cred că vom ajunge la o înţelegere bună.”

Analiştii au indicat, de asemenea, sfârşitul festivalului Diwali din India, al doilea consumator mondial de aur, care a dus la reducerea cererii fizice, ca un alt motiv pentru scăderea preţurilor aurului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor